01.15. Câteva avantaje ale Comunităților de Prieteni

Când a fost întrebat de farisei dacă aceștia să plătească sau nu birul romanilor, Iisus le-a arătat chipul Cezarului de pe monezi, și le-a spus „Dați Cezarului ce-i al Cezarului, și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”.

Eu înțeleg acest mesaj ca fiind un îndemn de a ne preocupa și de latura materială, și de cea spirituală.

Eu cred că aceste Comunitati de Prieteni le vor îmbina pe amândouă.

Voi încerca să prezint câteva avantaje care ar apărea în cadrul acestor Comunități.

Un prim avantaj, pe care l-am mai menționat, ar fi deschiderea spre robotizare și automatizare, și inexistența șomajului tehnologic – de fapt inexistența șomajului de orice fel.

Un avantaj la nivel individual ar fi că nu mai lupți singur cu problemele materiale, ci lupți alături de prieteni, în cadrul comunității. Chiar dacă pierdeți, pierdeți împreună – amintiți-vă, de exemplu, de cei 300 de spartani de la Termopile – astfel se nasc eroii.

Un alt avantaj va fi pentru cei bătrâni și pentru cei bolnavi, care nu vor mai fi dați deoparte și făcuți să se simtă inutili.

Un alt avantaj pe care îl văd, în cazul în care membrii comunității ar locui împreună (de exemplu un fel de ashram ca în India) ar fi următorul: în loc să-și cumpere fiecare: aspirator, mașină de spălat, frigider, aragaz etc. , s-ar putea cumpăra câte un singur aparat, profesional, care să fie folosit de către toți. În acest fel ar fi încurajată și producerea de către societate de aparatură profesională, cu fiabilitate mare, și nu cum s-a ajuns astăzi, să se producă ieftin și prost. Un aspect important care rezultă din acest exemplu este că nu conteaza posesia individuală, cât accesul la resurse.

Trebuie spus că banii nu vor mai fi un criteriu în alegerea partenerului, ceea ce cred că este un avantaj, deoarece va avea loc o întoarcere la criteriile originale, programate de către specie: frumusețe, putere, inteligență, comunicare etc., ceea ce va duce la regenerarea speciei, prin nașterea unor copii mai frumoși, mai deștepți etc.

Copiii care se vor naște și vor crește în cadrul acestor Comunități vor avea avantajul de a crește împreună, în spiritul „toți pentru unul, unul pentru toți”, de a nu mai fi discriminați, de a nu mai fi favorizați sau defavorizați pe criterii de bani, de „cine sunt părinții”. Vor putea fi depistate talentul, aptitudinile și îndemânarea fiecăruia, și folosite în mod eficient pentru Comunitate.

Privind la toate aceste avantaje, mă gândeam că ele sunt de natură materială.

Și mă gândeam dacă nu cumva aceste Comunități vor fi posibil de creat doar de către niște ființe care și-au rezolvat deja „problemele spirituale”, și care, pentru a-și rezolva și problemele materiale, vor apela la această formă de organizare.

 

01.14. O altă alternativă la societatea actuală

<<Mai exista o solutie la somajul tehnologic:
vanitul minim garantat, neconditionat.
Sau, in unele state, cu denumirea de “ajutor social”.
Simplul fapt ca ai certificat de nastere… iti da statul o suma de bani… in unele state (Olanda, Germania) o suma din care se poate trai… la noi, in Romania, este 1-2-3 milioane, functie de certificatele medicale ce le poate omul duce.>>rast

Dragă rast, se pare că ți-am „ridicat mingile la fileu”, și mă bucur pentru asta. Cu acest comentariu, mi-ai ridicat și tu una, în sensul că îmi propusesem să abordez tema, dar am uitat. Comentariul tău mi-a adus aminte.

Este vorba de soluția prezentată în volumul 2 al „Conversațiilor cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch. Dumnezeu îi propune lui Walsch o alternativă la societatea actuală, prin două aspecte: primul este cel descris de rast mai sus, ca societatea să asigure un venit minim garantat necondiționat oricărui membru; al doilea este de a se stabili de comun acord o limită de venit maximă, și statul sa colecteze de la cei bogați tot ce depășește acea limită; de fapt, dacă mi-aduc aminte bine, statul ia doar jumătate din suma care depășește limita maximă, iar cealaltă jumătate o pot dona respectivii cui doresc. Se păstreaza astfel și motivația celor care vor să trăiască „visul american”, să reușească prin forțe proprii – se împacă cumva capra cu varza.

Sincer, nu stiu care din cele două variante e mai fezabilă (Comunitățile de Prieteni sau varianta Walsch). Varianta Walsch implică faptul ca cei bogați să doneze de bună voie catre stat (care să-i ajute pe cei săraci). Lucru care nu ar fi chiar imposibil, ținând cont că cei bogați au tot interesul să mențină liniștea socială.

Referitor la venitul minim garantat, este clar că acesta trebuie să fie sub salariul minim pe economie, în caz contrar mulți preferând să stea acasă decât să mai muncească (am auzit că asta s-a întâmplat în SUA prin anii ’70).

Despre suma oferită la noi, nici nu știu ce să mai comentez …

01.13. Avantajul Comunităţilor de Prieteni în privinţa „şomajului tehnologic”

Denumirea de „şomaj tehnologic” am găsit-o în seria de filme Zeitgeist.  Este vorba de şomajul generat de folosirea pe scară tot mai largă a robotizării şi automatizării.

Societatea actuală a ajuns într-un punct critic, în sensul că dacă implementează în continuare robotizarea şi automatizarea, care sunt mai eficiente d.p.d.v. economic, se generează un şomaj tot mai mare. Astfel, această robotizare şi automatizare sunt frânate, din considerente sociale.

Dacă ar exista aceste Comunităţi de Prieteni, în care profitul s-ar împărţi în mod egal, membrii acestora nu ar avea nimic împotriva robotizării şi automatizării, ba dimpotrivă, s-ar bucura pentru că i-ar scuti de efort şi ar câştiga timp pentru alte activităţi.

Mi-e teamă că cealaltă soluţie posibilă găsită de intelect, care trăieşte în lumea separării şi a nevoii, deci a lui „fiecare pentru el”, este depopularea planetei. Şi mi-e teamă să nu se fi început deja acest proces. Personal, mi se pare foarte ciudată apariţia acestor noi viruşi, cum sunt hiv, gripa aviară, gripa porcină, ebola etc.

De curând l-am văzut pe Bill Gates pe Youtube, vorbind dezinvolt despre reducerea populaţiei prin vaccinare (vezi aici, aici).

Se pare că viitorul este mai aproape decat credem.

01.12. Despre familii, ca şi „Comunităţi de Prieteni – toţi pentru unul, unul pentru toţi”

Nu vreau să se creadă că-l plagiez pe Alex Velea, dar numărul de membri într-o astfel de „Comunitate de Prieteni” este minim 2 🙂

Astfel, o familie de două persoane poate să fie ce mai redusă „Comunitate de Prieteni – toţi pentru unul, unul pentru toţi”. Şi cred că, în majoritatea cazurilor,  aşa se şi întâmplă. De regulă, familia se măreşte ulterior, apare un copil, sau mai mulţi. Acest fapt nu schimbă natura relaţiei, ci dimpotrivă, o consolidează. Îndrăznesc să afirm că o familie durează atât timp cât se păstrează spiritul lui „toţi pentru unul, unul pentru toţi”. Când acesta dispare, familia se destramă.

Desigur, mulţi folosesc cuvântul „iubire” în loc de „toţi pentru unul, unul pentru toţi”. Cele două formulări sunt echivalente, zic eu. Se poate scrijeli pe un copac „toţi pentru unul, unul pentru toţi = iubire” 🙂

Prin iubire înţeleg mai mult decat atracţia sexuală, deşi mulţi le confundă pe cele două. Iubirea este compasiune, cum zicea Buddha. Este ceea ce ar trebui să simţim cu toţii unii faţă de alţii, dar mai avem până acolo. Oricum, Buddha este acolo, ne aşteaptă. A promis că nu pleacă nicăieri până ce ultimul dintre oameni nu ajunge la nivelul lui.

Deci, familiile se destramă atunci când nu mai există „toţi pentru unul, unul pentru toţi”=iubire. Cred că asta se întâmplă din cauză că sufletele noastre sunt atât de dornice de iubire. Dacă în familie a dispărut iubirea, rămâne doar „fiecare pentru el”, iar sufletul nu mai vrea asta, deoarece are destul „fiecare pentru el” în societate, la serviciu, peste tot în jur. Şi atunci începe să caute în altă parte iubirea.

Aşadar, iată un sfat pentru cei tineri, dar nu numai: dacă doriţi să vă întemeiaţi o familie, analizaţi bine dacă sunteti dispuşi şi capabili de a experimenta pe „toţi pentru unul, unul pentru toţi”. Mulţi nu sunt pregătiţi de aşa ceva, şi confundă atracţia sexuală cu iubirea. Atracţia sexuală este un program „plantat” în noi de către specie. El este necesar pentru supravieţuirea speciei, este vital chiar. Este adevărat, de multe ori atracţia sexuală poate să fie iniţiatorul iubirii, precum paiele care aprind focul. Dar dacă nu există şi lemnele, paiele ard repede şi focul se stinge.

Trebuie menţionat un alt lucru foarte important, pe care l-am menţionat şi în articolul trecut. A face parte dintr-o comunitate, de orice fel, inclusiv o familie, implică reducerea libertăţii – nu mai poţi face tot ce vrei tu, oricând vrei tu. Trebuie să ţii cont şi de interesele şi de dorinţele celor din jurul tău.


Întorcându-ne acum la Comunităţile noastre de prieteni, iată că acestea nu sunt ceva nou. Este adevărat că eu mi le imaginez cu mai mult de 2 membri, ceea ce este cu adevărat o provocare.

Întrebarea adevărată care se pune este: dacă există atâtea comunităţi „toţi pentru unul, unul pentru toţi”, sub forma familiilor, de ce nu se schimbă nimic în societate? Pentru ce continuă acest „fiecare pentru el”?

Oare oamenii nu sunt în stare să iubească şi să respecte mai mult de o singură persoană ?

Eu cred că acest lucru nu este adevărat, dar societatea le furnizează acest şablon, şi nu există în prezent vreo alternativă la ceea ce furnizează societatea.

01.11. Am schimbat pagina de început

Am văzut statisticile pe care mi le oferă WordPress şi am observat un lucru interesant: o bună parte dintre vizitatori se rezumă doar la prima pagină. Nu ştiu dacă e un fenomen general, sau este un caz particular cu acest site/blog. M-am gândit că s-ar putea să nu le placă, să-i sperie acel avertisment de pe prima pagină, cel cu propria răspundere. Sau poate prima pagină nu e suficient de atractivă. Şi atunci am decis să pun pe prima pagină povestea despre planeta Arret, care mi se pare un articol foarte reuşit, cel mai reuşit ca formă literară.

  • Ideea articolului mi-a venit într-un moment de inspiraţie – acum ştiu ce înţeleg scriitorii prin moment de inspiraţie.  Cornelia, soţia mea, mă striga din bucătărie să vin că e gata masa, eu strigam de la calculator că mai stau puţin, că nu am terminat de pus diacriticile. Radu, băiatul nostru, striga şi el, imitându-ne, şi făcea mişto că nu trebuie deranjat un scriitor atunci când este în febra creaţiei.
  • Iată că, atunci când faci parte dintr-o comunitate, libertatea personală se restrânge, în sensul că nu mai poţi să faci tot ce vrei, atunci când vrei. Dar mai mult despre asta, într-un articol următor, referitor la familii privite ca „comunităţi de prieteni”.

Legat de acel avertisment cu propria răspundere: cei care vor crea o astfel de comunitate, vor avea ocazia să experimenteze „pe propria piele” consecinţele acţiunilor lor, nefiind un pericol pentru alţii. Ce bine ar fi fost dacă Hitler i-ar fi luat pe apropiaţii lui şi le-ar fi zis: vreau să experimentăm pe propria piele cum este să ne gazăm, să ne torturăm, să ne împuşcăm unii pe alţii. Nu cred că se supăra multă lume dacă o făceau între ei. Acelaşi lucru este valabil şi despre Lenin, şi despre Stalin, şi despre toţi aceia care au dorit, doresc şi vor mai dori să experimenteze pe alţii propriile ideologii sau concepţii.

01.10. Poveste despre planeta Arret

Am avut o viziune despre o planetă numită Arret.

Aceasta se află foarte departe, pe partea diametral opusă a galaxiei noastre.

Ea este locuită de niște ființe foarte empatice între ele. Au ajuns să comunice telepatic. În momentul în care una dintre ele este în pericol, sau are vreo problemă, celelalte îi sar imediat în ajutor. Astfel, ele s-au înmulțit și au ajuns specia majoritară pe planeta Arret.

Dar iată că într-o zi, una dintre ele le transmite un mesaj telepatic celorlalte:

„Am găsit o definiție generală despre bine și rău: tot ceea ce mărește separarea și nevoia este bine, iar tot ceea ce le micșorează este rău. Priviți aceste patru cadrane care se formează. În cadranul 1 există şi separare şi nevoie, în cadranul 2 există separare, dar nu există nevoie, în cadranul 3 nu există nici separare, nici nevoie, iar în cadranul 4 există nevoie, dar nu există separare. Iată, deci, noi ne aflăm acum în locul cel mai rău din Univers, și nici măcar nu ne dăm seama de acest lucru. De când ne naștem, societatea ne inoculeaza ideea „toți pentru unul, unul pentru toți”, fără să avem niciun fel de alegere. Priviți la specia noastră, a degenerat. Nimeni nu mai poate face nimic pe cont propriu, totul se face împreună cu ceilalți. Nu avem cum să știm care dintre noi este cel mai puternic, cel mai inteligent etc. Nu v-ați săturat de această societate? Pentru cei care s-au săturat, vreau să spun că am găsit o modalitate pașnică de a o schimba: crearea de comunități „fiecare pentru el”. Membrii acestor comunități se vor numi competitori, sau dușmani. Ei vor fi în competiție unul cu celălat, pentru a se dovedi care este superior. Este interzis să se mai ajute între ei, dimpotrivă, dacă se poate, trebuie să-și facă ceea ca am numit „rău”. Desigur, pentru aceasta trebuie să învețe să-și ecraneze gândurile, pentru ca ceilalți să nu le mai poată auzi. Va fi deosebit de dificil, dar este singura soluție ca să salvăm specia de la o degenerare totală. Am găsit și modul în care va fi recompensat cel mai bun. El va primi ceva ce am numit bani. Și anume, câștigătorul va primi cei mai mulți bani, iar ceilalți vor primi mai puțini, sau chiar deloc”.

„Bine, dar ce sunt banii ăștia, și cu ce or să-l ajute pe câştigător ?”, au întrebat telepatic celelalte ființe.

„Nu am stabilit exact forma lor, dar cred că vor fi niște hârtii. Cu ajutorul lor, câștigătorul va putea să posede mai mult decât ceilalţi, va putea să posede mai mult decât are nevoie . Nu e grozav ?”

„Nu înțelegem ce înseamnă să posede”, au zis celelalte ființe. „Noi acum consumăm ceea ce avem nevoie. Cum ar putea câștigătorul să consume mai mult decât are nevoie ?”

„Nu știu să vă spun acum, nu am toate răspunsurile, sunt abia la început. Mă gândesc că, dacă el nu poate să consume mai mult decât are nevoie, poate îi vom obliga pe ceilalți să consume mai puțin decât au nevoie; aceasta se va numi supravieţuirea celui mai bine adaptat. Vom putea crea astfel noi stări sufleteşti, precum singurătatea, lipsa de comunicare, suferinţa şi altele, cărora încă nu le-am găsit un nume, şi care în societatea noastră lipsesc cu desăvârșire, din care cauză a apărut degenerarea. Vă repet, va fi dificil, dar trebuie să o facem. Sigur, mulţi nu vor înțelege, vor rîde de noi, dar noi vom merge mai departe.

Trebuie să mergem mai departe, pentru că știu că se poate.

Am avut o viziune despre o planetă numită Terra.

Aceasta se află foarte departe, pe partea diametral opusă a galaxiei noastre. ”

01.09. Primul comentariu primit și lansare invitație de colaborare

<< In formarea comunitatilor, cred ca este importanta: localizarea geografica.
Acum 2000 de ani, pe locul Israelului de azi, era o anumira clima… probabil mai cald, oamenii trebuiau sa-si produca doar mancarea.
in Romania, pe paralela de 45, este frig… mai mult de jumarare de an… trebuie produsa si caldura necesara unei vieti decente…>> rast

Am afișat mai sus primul comentariu primit la acest blog, comentariu care este foarte pertinent. Observația este foarte bună, și mi-a sugerat ideea următoare: trebuie luată în calcul, dacă se consideră necesar pentru binele comunității, în sensul de reducere a nevoilor, chiar posibilitatea de mutare a acesteia într-o zonă climatică mai favorabilă. Și din punct de vedere economic pot să existe avantaje. Dacă vindem un apartament în București cu 30.000 -40.000 de euro și ne mutăm în India, de exemplu, cred că cu această sumă vom fi „baștani”. Dar nu trebuie să ignorăm și dezavantajele.

––––––

Ca pe orice blogger, cred, mă bucură comentariile primite, desigur, dacă sunt la subiect și „nu bat câmpii”, deoarece îmi demonstrează că respectivul cititor a primit „provocarea”, că am atins un punct receptiv al acestuia. Pentru că ce sunt toate articolele, dacă nu provocări ?

Aș dori cu această ocazie sa lansez o invitație lui rast, precum și tuturor celor interesați să publice idei pe acest blog sub forma de articole, și nu de comentarii. Pe cine este interesat de așa ceva, îl rog să-mi dea un email pe adresa:

mihai.basceanu@yahoo.com

și îi voi crea un user și o parolă, pe care o va schimba la prima logare; de asemenea, voi crea o categorie cu numele autorului (cum este creată prima categorie, 01. Mihai Băsceanu), astfel incât își va putea publica articolele sub acea categorie, respectiv sub numele lui.

Îmi rezerv dreptul, ca administrator,  de a șterge articolele care nu respectă regulile bunului-simț, nu sunt la subiect, sunt injurioase etc., precum și de a șterge sau bloca autorii respectivi.

01.08. Câteva principii generale şi câteva consideraţii despre Comunităţile de Prieteni

Plecând de la rememorarea comunismului din articolul precedent, rezultă un principiu important:

  • Nu este o cale corectă să impui altora nimic fără acceptul lor, chiar dacă tu crezi că le va face bine; calea corectă este de a demonstra prin puterea exemplului.

Observaţii:

  • Exact acest lucru cred că trebuie să-l facă Comunităţile de Prieteni, să prezinte o alternativă, şi nu să impună ceva cu forţa
  • Acest principiu este chiar mai restrictiv faţă de „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.

Alt principiu pe care l-am mai mentionat:

  • Binele adevărat este pentru toţi, nu doar pentru unii; binele individual trebuie să meargă mână în mână cu cel colectiv

Observaţie:

  • Atunci când descoperi idei, principii etc. care conţin binele adevărat, simţi nevoia să le împărtăşeşti cu ceilalţi, şi nu să le ţii pentru tine. De ce: pentru că realizezi că, cu cât le cunoaşte şi le aplică mai multă lume, cu atât va fi mai bine pentru toţi, inclusiv pentru tine. (Asta mi s-a întâmplat mie cu această idee, a comunităţilor de prieteni, dar şi cu altele.)

Acestea două cred că pot fi criteriile după care se poate recunoaşte binele adevărat.

Observaţia de mai sus este strâns legată de un alt principiu, pe care l-am întâlnit menţionat în mai multe locuri (scientologie, budism):

  •  Suntem cu toţii „în aceeaşi oală”, şi nu vom putea să ne eliberăm decât împreună

 

Şi acum câteva consideraţii generale despre aceste comunităţi, aşa cum le văd eu:

  • o comunitate trebuie să-şi asigure perenitatea, supravieţuirea peste ani, doar astfel va deveni un exemplu de urmat;
  • din acest motiv, o comunitate trebuie să se constituie în jurul a ceva productiv: o afacere sau o îndeletnicire care să asigure cele necesare membrilor;
  • dacă este vorba de o afacere, comunitatea va produce ceva ce să vândă restului societăţii (produse, servicii, muzică etc.), şi pentru care va cere bani; foarte probabil va intra in competiţie cu alţi producători; în acest caz, comunitatea va trebui să se comporte la exterior ca orice alt agent economic, va trebui să fie competitivă, să-şi asigure o piaţă de vânzare etc.; în acest context, va fi foarte util să-şi asigure serviciile unor manageri cu experienţă, performanţi, să aibe oameni de marketing buni etc.;  toţi aceştia ar fi ideal să fie membri ai comunităţii, dar, dacă nu se poate, pot fi şi persoane externe comunităţii, plătite pentru serviciile prestate
  • dacă comunitatea va fi de tip agricol, dispare parţial necesitatea competiţiei cu alţii; membrii vor putea să-şi asigure hrana necesară, dar tot cred că va fi nevoie de ceva bani pentru alte necesităţi în afară de hrană, şi atunci probabil că trebuie luată în calcul vânzarea de produse agricole catre societate, deci ne întoarcem aproximativ la cazul anterior
  • o activitate rentabilă ar putea fi şi închirierea (terenuri, depozite, locuinţe), desigur dacă comunitatea deţine aşa ceva

 

 

01.07. Puţin despre comunităţi, mai mult despre societate

Mă gândeam că poate ar trebui să schimb denumirea site-ului/blogului, deoarece constat că nu am de spus foarte multe despre aceste Comunităţi de Prieteni. Nu are rost să intru in detalii precum: înscrierea membrilor, excluderea lor (?!), reguli de funcţionare etc. Motivul e foarte simplu: toate acestea vor fi stabilite, de comun acord, de către cei care care se vor încumeta la o astfel de întreprindere.

Totuşi o să păstrez denumirea, deoarece cred că aceste comunităţi ar putea fi o alternativa viabilă şi paşnică la societatea actuală.

Ce nu-mi place la societatea actuală ?

Societatea actuală este rezultatul intelectului omenesc. Este cea mai bună formă de organizare pe care a găsit-o intelectul plecând de la datele iniţiale pe care le-a procesat (ca un computer). Această formă de organizare este acceptată ca normală de marea majoritate a oamenilor. Tocmai de aceea se menţine, pentru că oamenilor li se pare normal să fie totul aşa cum este. Ea se va prăbuşi în secunda imediat următoare momentului când oamenilor nu li se va mai părea normal să fie aşa. Odată cu ea se vor prăbuşi şi liderii acesteia, conducătorii care cred  că controleaza totul (sau cel puţin acolo speră să ajungă). Este suficient, de exemplu, ca oamenii sa renunţe la bani, cum propuneau realizatorii seriei de filme Zeitgeist, şi tot ce numim acum putere financiară a dispărut. Deci, puterea se află la oameni, şi anume la ceea ce constituie majoritatea. De aceea conducătorii societăţii încearcă să ţină sub control, cu orice mijloace, această majoritate. Şi mijloacele sunt diverse, de la manipularea subtilă la forţa brută.

Iar oamenii de ce nu se revoltă? Pentru că nu cunosc o variantă mai bună de societate. Şi probabil că acesta este adevărul, deoarece, cum spuneam, aceasta este rezultatul intelectului, şi atât timp cât ne va guverna intelectul, nu vom putea sa creăm ceva superior.

Vezi de exemplu comunismul, care a plecat de la nişte idei generoase, zic eu. „Libertate, Egalitate, Fraternitate” – nu-i aşa că sună grozav ?! Dar ce s-a întâmplat în realitate: au încercat („au trebuit”) să aplice aceste principii cu forţa, unei populaţii care nu era pregătită să accepte aşa ceva (şi nici nu va fi vreodată, cât timp e guvernată de intelect). Regimul a devenit unul de teroare, renunţând şi la libertate, şi la fraternitate, pentru a impune o oarecare egalitate, respectiv limitarea forţată a veniturilor tuturor. După cum se ştie, la instalarea terorii a contribuit decisiv şi faptul că un om cu un ego foarte puternic, Stalin, a avut acces la putere. Pentru un ego puternic, „fiecare pentru el” este singura viziune, iar empatia cu ceilalţi este inexistentă.

Prin egalizare, s-au micşorat veniturile celor care chiar produceau „plusvaloare” (cred că e un termen comunist, dar n-am găsit altul), şi s-au mărit veniturile celor care produceau mai puţină sau deloc. S-a descurajat astfel iniţiativa şi munca, şi s-a încurajat lenea. Deşi lozincile erau făcute să sune bine, erau doar lozinci; le mai credeau doar cei tineri şi idealişti, probabil. Ceea ce trebuia să fie un regim cu adevărat democratic, în sensul de a se promova liber valorile şi oamenii de valoare, a devenit o dictatură; în plus, egalitatea, chiar şi forţată, dupa cum am spus, exista doar de la un nivel în jos. Nomenclatura a ajuns stăpânul absolut. Nu aveau proprietăţi în acte, dar practic deţineau totul, după bunul plac.

Rezultatele capitalismului nu diferă prea mult de cele ale comunismului. S-a ajuns la polarizarea societăţii, în sensul că există o pătură foarte redusă, „bogaţii”, care deţine aproape totul (cam 95% să zicem), de data aceasta cu acte în regulă, şi restul lumii, care se luptă pentru ce a mai rămas. De frică să nu se revolte populaţia, „bogaţii” conduc societatea spre un control tot mai strict, apropiindu-se tot mai mult de metodele dictaturii comuniste. De democraţie nu poate fi vorba, deoarece totul este controlat de bani. Partidele şi politicienii sunt controlaţi prin bani, şi nu fac decât să menţină status-quo-ul, starea existentă.

Cum s-a ajuns la asta? Foarte simplu, intelectul nostru ne-a dus aici, deoarece funcţionează având la bază separarea şi nevoia. Acestea sunt datele primare pe care le primeşte el, şi nu cunoaşte altceva. Din separare şi nevoie a rezultat logică soluţia „fiecare pentru el”. Aceasta este lumea animalelor, la propriu (nu e o figură de stil). Este o lume de luptă perpetuă, care crează suferinţă, dar cel puţin animalele, datorită intelectului redus, sunt protejate parţial, în sensul că nu sunt conştiente decât de o mică parte din această suferinţă, cea care le afectează personal. Ele nu pot sesiza nici relaţia directă cauză-efect. Oamenii, în schimb, nu cred că mai au vreo scuză să participe la aşa ceva.

 

01.06. Au mai încercat şi alţii – continuare

Revin mai întâi la exemplul de ieri, deoarece îmi dau seama că am tras nişte concluzii pripite :

  • Spuneam despre acea comunitate de creştini ca n-a rezistat; totuşi, să ţinem cont că vremurile erau foarte tulburi; n-a rezistat el nici imperiul roman. Şi, în plus, au trecut de atunci 2000 de ani, deci e puţin ridicol să ridic astăzi asemenea pretenţii. Şi, în plus, iată că biserica creştină a rezistat.
  • Referitor la faptul că nu ar fi fost o comunitate productivă, e adevărat că nu ni se spune nimic de acest lucru, dar asta nu înseamnă neapărat că nu ar fi fost.

Alta este întrebarea care mi se pare mai relevantă, dar o voi pune dupa ce voi menţiona o altă comunitate, foarte importantă, de care era sa uit.

Este vorba despre prima comunitate creştină (deşi nu-i spuneau aşa atunci). Este vorba de comunitatea creată de Iisus, alcătuită din cei 12 discipoli. Eu cred că poate fi considerată o comunitate de prieteni, deşi a fost una mai specială (exista o relaţie de iubire de la Iisus spre ei, şi de la ei spre Iisus).

Şi acum revin la întrebarea mai relevantă pe care voiam să o pun: cum a reuşit cineva să faca asta? Cum a reuşit Iisus să convingă pe cei 12 să îşi părăsească familiile, rosturile, totul, şi să vină cu el, iar în final să moară pentru cuvântul lui ? (ştiu, se exclude Iuda, dar care a fost înlocuit cu altcineva). Ţineţi cont că erau nişte oameni simpli, nu filozofi şi nici ceea ce azi numim „căutători ai adevărului”. Cum au reuşit apostolii, la rândul lor, să convingă pe acei oameni să-şi vândă casele, ogoarele, şi să aducă totul în cadrul comunităţii ?

Răspunsul nu poate avea decât două variante: prin iubire sau prin frică.

Am convingerea personală că răspunsul este iubirea, şi nu frica.