01.30. Despre Iubirea lui Dumnezeu pentru Sine Însuși și despre moștenirea noastră

Dacă acceptăm faptul că Dumnezeu este Tot Ce Există, putem înțelege și faptul că Iubirea lui Dumnezeu, de care vorbesc toate religiile, este de fapt și la urma urmei – iubire pentru Sine Însuși.

La nivel absolut, Dumnezeu se iubește pe Sine. La nivelul următor, Tatăl îl iubește pe Fiu, și Fiul pe Tatăl. Mai jos, sufletele de asemenea își iubesc Creatorul, dar și între ele.

Dumnezeu ne iubește pe noi toți deoarece suntem vlăstarele lui, creația lui, dar suntem făcuți tot din El însuși, suntem una cu El în final.

Și, în urma la tot acest Hocus-Pocus, care este Dipolul Creației despre care am vorbit, iată că noi oamenii am moștenit această iubire de sine, și acest lucru nu are de ce să fie o rușine, și nu trebuie inhibată, nu trebuie distrusă. Nici nu cred că poate fi distrusă, de altfel. Cum spuneam într-un articol anterior, toate sentimentele umane, chiar cele pe care le numim negative (frică, ură, mânie, gelozie etc.), provin de fapt din iubirea de sine, combinată, e adevărat, cu iluziile uitării și separării.

Primul lucru de care este sigur orice om este „Eu sunt”, iar al doilea este „Eu mă iubesc”. Al doilea derivă imediat din primul, și amândouă sunt moștenirea noastră divină, pe care ar trebui să o prețuim ca atare, și nu să o negăm.

Religiile în general ne spun că nu trebuie să ne iubim pe noi înșine, pentru că am fi egoiști, ci să îi iubim pe ceilalți, adică să fim altruiști. Am curaj să spun că aceasta este o mare minciună. Este absolut normal să ne iubim pe noi înșine, iar pe ceilalți îi vom iubi cu adevărat atunci când vom realiza că Toți Suntem Unul (cum zice Walsch), deci când vom depăși iluzia separării.

Krishnamurti descria stări personale în care, uitându-se la un copac, realiza că este unul cu acesta, la modul propriu, nu la figurat. Și spunea că un pictor, dacă vrea să picteze un copac, trebuie mai întâi să intre în acea stare, de a fi una cu copacul.

Iată deci, când vom atinge nivelul acela, de a simți palpabil că suntem una cu ceilalți, precum degetele de la o mână, care fac parte din același corp – atunci nu vom mai putea să ne facem rău unul altuia, pentru că vom realiza că ne facem rău nouă înșine.

Cumva, ceea ce ne propune religia este să punem carul înaintea boilor, respectiv inversarea cauzei cu efectul. Dacă încerci să reproduci efectul, nu înseamnă că obții cauza. Exemplul clasic este acela al unor discipoli orientali, care, văzând că un maestru iluminat nu clipește, au încercat și ei să nu clipească. Tot ce au obținut a fost că și-au deteriorat vederea. Explicația ne-clipirii o dă U.G.Krishnamurti, care spune că în acea stare, care l-a „lovit” și pe el (este formularea lui), se activează o glandă lacrimală care compensează ne-clipitul.

În final, vreau să menționez că am cunoscut câteva persoane care se opuneau categoric masturbării. Lor aș vrea să le spun că cea mai sălbatică partidă de sex este, d.p.d.v. al lui Dumnezeu, tot o masturbare (dacă Dumnezeu este tot ce există, atunci nu poate face sex decât cu Sine Însuși) 🙂

01.29. Despre Diogene și lipsa rușinii; despre sexualitate

Zilele trecute am mai căutat să citesc pe Wikipedia despre Diogene din Sinop (am aflat și cu cine poate fi confundat – mai există Diogene Laertius, care este chiar un cronicar al lui Diogene din Sinop). M-am obișnuit deja ca versiunea wikipedia în limba engleză să fie mai completă decât cea în limba română 😦

O învățătură importantă pe care o dă Diogene este cea referitoare la lipsa rușinii – referitoare la corpul nostru, si îndeosebi la anumite organe ale acestuia și la funcții naturale ale acestora. Pe vremea aceea, cu cca 2400 de ani în urmă, Diogene considera că îmbrăcămintea este un moft – atunci când îmbrăcămintea era constituită în principal din sandale și togă (!) – și făcea exerciții de a-și obișnui corpul cu căldura vara – se tăvălea în nisipul fierbinte de pe plajă, și cu frigul iarna – se tăvălea în zăpadă.

Societatea actuală ne spune că copiii nu trebuie să ne vadă dezbrăcați, și în niciun caz făcând sex, pentru că, vezi doamne, ar fi șocați psihologic. Dar cauza acestui șoc psihologic este chiar societatea actuală, care ne-a învățat să ne prezentăm copiilor ca niște ființe asexuate. Dacă copiii ar vedea încă de mici părinții având comportament sexual, nu ar fi deloc șocați psihologic. Toate animalele fac sex în prezența puilor, și niciun pui nu este șocat psihologic de acest lucru !

Îmi aduc aminte că băiatul meu m-a întrebat prima oară despre sex pe la 14-15 ani, și eu, bazându-mă pe ce ne spune societatea, i-am spus că vom vorbi serios atunci când face 18 ani. Când a făcut 18 ani și am vrut eu să vorbesc cu el, am constatat că știa deja mai multe ca mine… 🙂

Cred că religia a avut / are un rol important în crearea acestui sentiment de rușine față de corpul nostru, deși, culmea, tot ea ne spune că acest corp a fost creat de Dumnezeu !?

Și nu este exclus ca aceste sentimente de rușine, precum și tot felul de alte inhibiții induse, să stea la baza disfuncționalităților sexuale în creștere cu care se confruntă societatea de astăzi.

Este cunoscut faptul că inhibarea pornirilor sexuale poate duce la manifestări sadice și masochiste, deci la comportament violent care afectează de asemenea societatea.

01.28. Despre sentimente – generalizare la frică / iubire

Reiau mai jos articolul 01.26. : Despre frică / iubire

În volumul 1 din „Conversații cu Dumnezeu”, Walsch spune că orice acțiune omenească are la bază doar două cauze: iubirea sau frica. Este o afirmație de bun simț, și cred că majoritatea oamenilor este de acord cu asta.

Noi toți încercăm „să ne depășim” fricile, sau să le „învingem” etc. Chiar eu am folosit în articolul trecut o frază de genul ăsta.

Dacă analizezi mai profund, și te raportezi la Dipolul Creației, descoperi că frica este de fapt „iubire cu uitare”. Atunci când spui „mi-e frică” spui de fapt „mă iubesc și am uitat cine sunt”, iar datorită acestei uitări crezi că poți fi afectat de ceva, crezi că ceva sau cineva îți poate face rău. Mama, atunci când îi e frică pentru copil, de asemenea arată că îl iubește, și crede că ceva/cineva îi poate face rău acestuia.

Existența fricii demonstrează existența iubirii. Dacă cineva are dubii că există iubire, acestea ar trebui să fie spulberate de existența fricii.

Concluzia este că nu SENTIMENTUL trebuie depășit, sau inhibat, ci Uitarea. Dacă ne aducem aminte cine suntem cu adevărat, și cine sunt ceilalți cu adevărat, obiectul fricii dispare, și rămâne numai sentimentul de iubire.

Cine încearcă să-și inhibe sentimentul de frică, încearcă să-și inhibe de fapt iubirea de sine. Iar aceasta se poate face doar prin autodevalorizare – să capeți o părere foarte proastă despre tine însuți, lucru care nu este ok.

Noua Medicină Germanică spune că autodevalorizarea poate duce la boli foarte grave.

Dacă ne uităm mai atent, constatăm că toate sentimentele noastre „negative” pleacă de la „iubire cu uitare”: frica, mânia, ura, gelozia, invidia etc. etc. Toate sunt expresii ale iubirii de sine combinată cu uitarea, care ne face să credem că putem fi / am fost  afectați de diverse lucruri care ni s-au întâmplat / persoane pe care le-am întâlnit.

Toate sentimentele noastre sunt ca niște filtre de diverse culori puse peste Iubire. Prin toate noi exprimăm faptul că „ne iubim și am uitat cine suntem”, în diverse moduri posibile. Și noi încercăm să luptăm cu ele, să le inhibăm, să le distrugem, când de fapt singurul lucru de „distrus” este Uitarea.

Acum putem înțelege mai bine cât de adevărate sunt afirmațiile făcute de Dumnezeu prin Walsch, în volumele „Conversații cu Dumnezeu”:

  • Sentimentul este limbajul sufletului
  • Iubirea este tot ce există

Charlie Chaplin – Discursul din finalul filmului „The Great Dictator”

Traducerea este mai jos


 „The Great Dictator” Movie – Final Speech

I’m sorry, but I don’t want to be an emperor. That’s not my business. I don’t want to rule or conquer anyone. I should like to help everyone – if possible – Jew, Gentile – black man – white. We all want to help one another. Human beings are like that. We want to live by each other’s happiness – not by each other’s misery. We don’t want to hate and despise one another. In this world there is room for everyone. And the good earth is rich and can provide for everyone. The way of life can be free and beautiful, but we have lost the way.

Greed has poisoned men’s souls, has barricaded the world with hate, has goose-stepped us into misery and bloodshed. We have developed speed, but we have shut ourselves in. Machinery that gives abundance has left us in want. Our knowledge has made us cynical. Our cleverness, hard and unkind. We think too much and feel too little. More than machinery we need humanity. More than cleverness we need kindness and gentleness. Without these qualities, life will be violent and all will be lost….

The aeroplane and the radio have brought us closer together. The very nature of these inventions cries out for the goodness in men – cries out for universal brotherhood – for the unity of us all. Even now my voice is reaching millions throughout the world – millions of despairing men, women, and little children – victims of a system that makes men torture and imprison innocent people.

To those who can hear me, I say – do not despair. The misery that is now upon us is but the passing of greed – the bitterness of men who fear the way of human progress. The hate of men will pass, and dictators die, and the power they took from the people will return to the people. And so long as men die, liberty will never perish. …..

Soldiers! don’t give yourselves to brutes – men who despise you – enslave you – who regiment your lives – tell you what to do – what to think and what to feel! Who drill you – diet you – treat you like cattle, use you as cannon fodder. Don’t give yourselves to these unnatural men – machine men with machine minds and machine hearts! You are not machines! You are not cattle! You are men! You have the love of humanity in your hearts! You don’t hate! Only the unloved hate – the unloved and the unnatural! Soldiers! Don’t fight for slavery! Fight for liberty!

In the 17th Chapter of St Luke it is written: “the Kingdom of God is within man” – not one man nor a group of men, but in all men! In you! You, the people have the power – the power to create machines. The power to create happiness! You, the people, have the power to make this life free and beautiful, to make this life a wonderful adventure.

Then – in the name of democracy – let us use that power – let us all unite. Let us fight for a new world – a decent world that will give men a chance to work – that will give youth a future and old age a security. By the promise of these things, brutes have risen to power. But they lie! They do not fulfil that promise. They never will!

Dictators free themselves but they enslave the people! Now let us fight to fulfil that promise! Let us fight to free the world – to do away with national barriers – to do away with greed, with hate and intolerance. Let us fight for a world of reason, a world where science and progress will lead to all men’s happiness. Soldiers! in the name of democracy, let us all unite!


Discursul din finalul filmului „The Great Dictator” – traducere luată de pe site-ul Vocea Inimii:

Imi pare rau, nu vreau sa fiu un Imparat. Nu asta e treaba mea. Nu vreau sa conduc sau sa cuceresc pe nimeni. Mi-ar placea sa-i ajut pe toti, daca este posibil: evrei, oameni simpli, negri sau albi. Toti dorim sa ne ajutam reciproc. Aceasta este natura umana. Vrem sa traim prin fericirea, nu prin suferinta celorlalti. Nu vrem sa uram sau sa ne dispretuim unii pe altii. In lumea asta e loc pentru toti si bunul Pamant este destul de bogat ca sa-i hraneasca pe toti. Putem trai liber si frumos. Dar am pierdut Calea. Lacomia a otravit sufletele oamenilor, a ridicat bariere de ura, ne-a redus la mizerie si varsare de sange. Am dezvoltat viteza dar ne-am inchis in noi. Mecanizarea ce poate aduce abundenta, ne-a adus si multe lipsuri. Stiinta ne-a facut cinici, si inteligenta brutali si rai. Gandim prea mult si simtim prea putin.

Avem nevoie sa fim umani, mai mult decat avem nevoie de tehnologie. Avem nevoie de bunatate si de tandrete, mai mult decat avem nevoie de inteligenta. Fara aceste calitati, viata va fi violenta si totul va fi pierdut.
Avionul si radioul ne-au apropiat. Insasi natura acestor inventii este un apel la bunatatea din oameni, o chemare la fratie universala si unitate. Chiar acum, vocea mea ajunge la milioane de oameni din intreaga lume, milioane de oameni disperati,barbati, femei si copii, victime ale unui sistem ce-i tine in teroare si lipsa libertatii.Celor care ma asculta, le spun: nu descurajati! Suferinta care ne-a cuprins este doar un efect al lacomiei, al amaraciunii celor care se tem de calea progresului uman. Dar ura va trece, dictatorii mor; si puterea pe care au luat-o de la popor se va intoarce la popor si atata timp cat oamenii mor, libertatea nu va pieri niciodata!
Soldati: nu va supuneti acestor ticalosi care va dispretuiesc si va subjuga. Care va controleaza vietile, spunandu-va ce sa faceti, cum sa ganditi, si ce sa simtiti; care va disciplineaza, va infometeaza si va folosesc ca pe niste animale bune de sacrificiu. Nu va lasati dominati de acesti oameni artificiali, automati, cu creiere si inimi de masini! Nu sunteti masini, nu sunteti vite! Sunteti oameni! Purtati in suflet iubirea umanitatii. Voi nu urati; doar cei ce nu sunt iubiti urasc.
Soldati: nu luptati pentru sclavie! Luptati pentru libertate! In capitolul 17 din Evanghelia lui Luca sta scris: „regatul lui Dumnezeu este in sufletul omului” – nu intr-un singur om, sau un grup de oameni, ci in toti oamenii, in voi toti! Voi, poporul,aveti puterea! Puterea de a crea masinarii, si de a crea fericire. Voi aveti puterea de a  va face viata libera si frumoasa, de a o transforma intr-o aventura minunata.
Atunci, in numele democratiei, sa folosim aceasta putere! Sa ne unim cu totii! Sa luptam pentru o lume noua, o lume care va da oamenilor posibilitatea de a munci, care va da tinerilor un viitor mai bun si batranilor siguranta. Promitandu-va acestea, ticalosii au ajuns la putere, dar au mintit! Nu si-au tinut promisiunile. Niciodata nu o fac. Dictatorii se elibereaza pe ei, dar tin poporul in sclavie! Acum sa luptam pentru a duce la indeplinire aceasta promisiune! Sa luptam pentru a elibera lumea, sa desfiintam barierele nationale, sa inlaturam lacomia, ura si intoleranta. Sa luptam pentru o lume rationala, in care stiinta si progresul vor duce la fericirea tuturor. Soldati: in numele democratiei, sa ne unim!!!

Hannah, ma auzi? Oriunde ai fi, ridica-ti privirea. Norii se ridica. Soarele se iveste. Iesim din intuneric in lumina. Trecem intr-o noua lume, mai buna, mai blanda, in care oamenii vor depasi ura, lacomia si agresivitatea. Priveste in sus, Hannah. Sufletul omului a primit aripi, si in sfarsit incepe sa zboare. Zboara inspre curcubeu – inspre lumina sperantei, spre viitor, gloriosul viitor care este al tau, al meu, si al tuturor. Ridica-ti privirea, Hannah. Ridica-ti privirea..

John Lennon – Imagine

Traducerea este mai jos

John Lennon – Imagine

Imagine there’s no heaven
It’s easy if you try
No hell below us
Above us only sky
Imagine all the people living for today

Imagine there’s no countries
It isn’t hard to do
Nothing to kill or die for
And no religion too
Imagine all the people living life in peace

You may say I’m a dreamer,
but I’m not the only one
I hope some day you’ll join us
And the world will be as one

Imagine no possessions
I wonder if you can
No need for greed or hunger
A brotherhood of man
Imagine all the people sharing all the world

You may say I’m a dreamer,
but I’m not the only one
I hope some day you’ll join us
And the world will live as one


John Lennon Imaginați-vă


Imaginați-vănu există rai
E ușor dacă încerci
Nici iad sub noi
Deasupra numai cerul
Imaginați-vă toți oamenii trăind pentru azi.

Imaginați-vă că nu există țări
Nu este greu să o faci
Nimic pentru care să ucizi sau să mori
Și nici o religie
Imaginați-vă toți oamenii trăind viața în pace.

Ați putea spune că sunt un visător
dar nu sunt singurul
Sper că într-o zi vă veți alătura nouă
Și lumea va fi ca Unul.

Imaginați-vănu sunt posesiuni
Mă întreb dacă puteți
Nicio nevoie de lăcomie sau foame
O fraternitate a oamenilor
Imaginați-vă toți oamenii având la comun tot globul.

Ați putea spune că sunt un visător
dar nu sunt singurul
Sper că într-o zi vă veți alătura nouă
Și lumea va trăi ca Unul.


01.27. Despre Diogene (din Sinop)

Aș dori să prezint câteva întâmplări care îl au ca protagonist pe Diogene (i se mai spune din Sinop, deși nu știu cu cine altcineva ar putea fi confundat 🙂 )  , și care mi se par definitorii pentru viziunea acestuia asupra vieții, și anume de reducere la maxim a nevoilor, a dependențelor de lucrurile exterioare, ceea ce duce automat la o mai mare libertate.

Se spune că o vreme a locuit într-un butoi, fără să-l deranjeze acest lucru.

Se spune că umbla îmbracat doar cu o cârpă în jurul șoldurilor, și ducea cu el doar o bucată de lemn scobită, pe care o folosea să bea apă. Dar într-o zi, pe când era la fântână, a văzut un copil care își ținea mâinile căuș și bea apă din ele, și atunci Diogene și-a aruncat bucata de lemn scobită, și i-a mulțumit copilului că i-a arătat că se poate cu mai puțin.

Se spune că era în piața publică, și fiind excitat de o femeie, s-a masturbat acolo, în public. Cei prezenți i-au spus: „Dacă simți nevoia, de ce nu îți cauți o femeie, ca toți oamenii normali ?”. Iar el le-a răspuns: „Aș fi foarte fericit ca atunci când mi-e  foame, să mă frec pe stomac și să-mi treacă !”

Se spune că umbla în timpul zilei cu o lumânare aprinsă în mână, și fiind întrebat de ce, a spus „Caut un Om”.

Se spune că Alexandru Macedon, care a fost contemporan cu Diogene și l-a cunoscut, ar fi spus că dacă el n-ar fi fost Alexandru Macedon, i-ar fi plăcut sa fie Diogene.

Este interesant cum aceste două personalități au căutat fiecare gloria, în feluri diferite – unul gloria dată de cuceriri după cuceriri, altul gloria de a fi cât mai puțin dependent de condițiile exterioare.

01.26. Despre frică / iubire

În volumul 1 din „Conversații cu Dumnezeu”, Walsch spune că orice acțiune omenească are la bază doar două cauze: iubirea sau frica. Este o afirmație de bun simț, și cred că majoritatea oamenilor este de acord cu asta.

Noi toți încercăm „să ne depășim” fricile, sau să le „învingem” etc. Chiar eu am folosit în articolul trecut o frază de genul ăsta.

Dacă analizezi mai profund, și te raportezi la Dipolul Creației, descoperi că frica este de fapt „iubire cu uitare”. Atunci când spui „mi-e frică” spui de fapt „mă iubesc și am uitat cine sunt”, iar datorită acestei uitări crezi că poți fi afectat de ceva, crezi că ceva sau cineva îți poate face rău. Mama, atunci când îi e frică pentru copil, de asemenea arată că îl iubește, și crede că ceva/cineva îi poate face rău acestuia.

Existența fricii demonstrează existența iubirii. Dacă cineva are dubii că există iubire, acestea ar trebui să fie spulberate de existența fricii.

Concluzia este că nu SENTIMENTUL trebuie depășit, sau inhibat, ci Uitarea. Dacă ne aducem aminte cine suntem cu adevărat, și cine sunt ceilalți cu adevărat, obiectul fricii dispare, și rămâne numai sentimentul de iubire.

Cine încearcă să-și inhibe sentimentul de frică, încearcă să-și inhibe de fapt iubirea de sine. Iar aceasta se poate face doar prin autodevalorizare – să capeți o părere foarte proastă despre tine însuți, lucru care nu este ok.

Noua Medicină Germanică spune că autodevalorizarea poate duce la boli foarte grave.

01.25. Implicații ale Cercului / Dipolului Creației

Implicații ale Cercului / Dipolului Creației:

  1. Am văzut că nu contează numai nivelul de conștiință, ci și direcția/intenția de deplasare
  2. Am văzut că pot apărea forțe de frânare, de care nu trebuie să ne speriem, ci ar trebui să le înțelegem și să le depășim; desigur, pentru asta în primul rând trebuie să ne depășim fricile
  3. Pentru a ne depăși fricile, este suficient să ne amintim că, la modul absolut, nimic și nimeni nu ne poate distruge sau afecta in vreun fel (vezi articolul următor, unde este detaliată problema fricii)
  4. Așadar, în momentele dificile ar trebui să ne aducem aminte de nivelul de conștiință al Tatălui, care știe că totul e o Iluzie
  5. Este adevărat că în acest plan, terestru, putem și vom experimenta diverse feluri de suferință, diverse nedreptăți, diverse situații neplăcute; putem ajunge chiar să fim scoși din trup fără acordul nostru. În toate aceste situații ar trebui să ne aducem aminte că de fapt a fost alegerea noastră curajoasă să venim aici, și în momentul în care ne-am întrupat am acceptat toate aceste posibilități.
  6. Ar trebui să înțelegem că toți „actorii”din planul terestru, dar și din celelalte planuri, au rostul lor în Dipolul Creației și în menținerea stabilității acestuia. Nimic nu este inutil, totul este perfect.
  7. Ar trebui să înțelegem că suferința din acest plan terestru este motorul reamintirii a cine suntem cu adevărat; fără suferință am rămâne mult și bine „adormiți”, vorba lui Gurdjieff.
  8. La prima vedere ar putea fi destul de demoralizant faptul că totul e ciclic, că pendulăm la nesfârșit între cele două stări extreme de conștiință, Tatăl și Omul; totuși, cei care au depășit bariera conștiinței limitate, de om, ne asigură că există bucurii și plăceri pe care nici nu ni le putem imagina acum, și toate acestea sunt posibile tocmai datorită Cercului / Dipolului Creației
  9. Rezultă că ar trebui să nu mai fim atât de disperați să ajungem la destinație, ci un semn de înțelepciune ar fi să ne acordăm timpul să ne bucuram de drum, de cale;
  10. Un semn de înțelepciune este să fim total prezenți în „aici și acum”, adică în clipa prezentă și locul în care suntem acum – vezi Eckhart Tolle, Ilie Cioară, Krishnamurti. De altfel, ei spun că aceasta este calea de a ne opri gândurile, având astfel șansa să ne conectăm la stările de conștiință superioare celei umane.
  11. Un alt semn de înțelepciune ar fi să ne bucurăm de oportunitățile pe care le avem „aici și acum” pentru a ne re-crea pe noi înșine ca fiind ceea ce alegem să fim, folosind „intrumentele creației” – gând, cuvânt, acțiune – cum zice Dumnezeu prin Walsch.
  12. Ar trebui să nu mai așteptăm ceva, sau pe cineva, care să ne „ridice”, și să înțelegem că stă în puterile noastre să ne „ridicăm” la ce nivel dorim. Este adevărat că trebuie răbdare, perseverență, curaj, voință, încredere în reușită și în forțele proprii.
  13. Trebuie să înțelegem că nu există eșec, ci doar experimente care se poate să nu ne ducă unde dorim, dar din care învățăm cum să facem să ajungem unde dorim
  14. Trebuie să înțelegem că nu poate exista un loc mai bun sau mai rău pe Cercul Creației; toate locurile sunt sacre; ar trebui sa medităm profund la acest fapt; ar trebui să vedem perfecțiunea planului, care ne dă practic libertate totală referitoare la ce/cine alegem să fim, respectiv în ce loc vrem să ne poziționăm pe acest Cerc, precum și la direcția pe care o alegem.
  15. Ar trebui să învățăm să acceptăm faptul că la un anumit nivel toți suntem egali
  16. Ar trebui să învățăm să-i acceptăm pe cei care nu sunt la fel ca noi, să-i ascultăm și să le respectăm alegerile, motivațiile, interesele; asta nu exclude faptul de a ne exprima propriile alegeri, motivații și interese; exemple delicate în acest sens ar fi homosexualii, dar de fapt minoritățile de orice fel (religioase, culturale, naționale etc.); aici se încadrează și relațiile dintre „oamenii competitivi” și „oamenii spirituali”, ultimii părând a fi în minoritate în prezent.
  17. Ar trebui să învățăm să înțelegem, să acceptăm și să ne bucurăm de diversitate, aceasta fiind un cadou prețios pe care Și-l face / ni-l face Dumnezeu.
  18. Cred că simbolul Yin/Yang pe care îl știm cu toții, nu reprezintă neapărat energia masculină și feminină, ci mai degrabă ar putea reprezenta Cercul/Dipolul Creației, cu cele două aspecte diametrale ale conștiinței, Tatăl și Omul, care se întrepătrund, respectiv ciclul de transformare a unuia în celălalt și invers; și apare simbolizată și dorința care există în fiecare de a se transforma în celălalt.
  19. Cât timp suntem în planul terestru, în acest corp fizic, ar trebui să învățăm să comunicăm mai bine cu corpul nostru, sa înțelegem ce dorește, ce îi face bine, ce îi face rău. De exemplu, mulți ignoră mișcarea, exercițiile fizice, chiar eu numărându-mă printre aceștia până nu demult. De asemenea, ar trebui să fim mai atenți în materie de alimentație, deoarece corpul ne spune ce îi face bine și ce nu. Aici problema este că e destul de greu de deosebit „vocea” corpului de „vocile” eurilor noastre, respectiv tot felul de pofte, care nu au nicio legătură cu ce i-ar face bine corpului (exemplele cele mai simple ar fi alcoolul, tutunul, cafeaua, pe care le-am mai menționat când vorbeam de ceea ce crează dependență). Walsch parcă spunea că își folosește mirosul pentru a alege ce fructe sau legume are nevoie corpul; alții trec cu palma pe deasupra lor, și simt, la fel, ce are nevoie corpul în acel moment.
  20. Legat de mișcare, aceasta este cel mai eficient remediu împotriva stresului. Explicație e simplă, și am auzit-o prima oară la un curs TMI ținut de Octavian Pantiș. Corpul nostru este programat, din timpuri foarte vechi, ca în situații de pericol să elibereze în sânge adrenalină și noradrenalină, care ajută la luptă sau la fugă, cele două fiind căile pentru supraviețuire în lumea animală. Deși în prezent societatea s-a schimbat, iar muncile noastre au ajuns în mare parte sedentare, corpul nostru reacționează în același mod la orice pericol. Dar, în prezent, eliberarea de adrenalină și noradrenalină în sânge nu ne ajută, ci ne face numai deservicii, deoarece crează o stare de agitație, iar puterea de concentrare scade. În plus, lipsa de mișcare face ca aceste substanțe să nu se elibereze, ci să rămână în sânge mult timp. Concluzia e simplă: cine este stresat, la serviciu sau din orice alt motiv, trebuie să facă cât mai multă mișcare. Eu am constatat personal ce bine poate să îmi facă mișcarea. Vă invit să încercați și să-mi spuneți ce constatați.

01.24. Despre coordonatorii din planul astral, și despre Dipolul Creației stabil: Tată-Om

Cine a văzut filmul Avatar, își amintește desigur de răsturnarea de situație de la final, când toate creaturile fioroase de pe Pandora, perfect coordonate, vin ca un tăvălug și distrug pe invadatorii umani. Și realizăm atunci că Eywa, „zeița mamă”, a răspuns rugaminților, sau rugăciunilor, salvând practic de la distrugere planeta și toate speciile (specisistemul, cum zice Walsch). Poate că unii și-au spus „uite ce găselniță” au avut realizatorii filmului, pentru că în mod rațional nu puteai găsi o salvare pentru planetă.

Dar vreau să spun că aceasta este mai mult decât o găselniță, este o realitate pe care o găsim și pe Pământ, și anume că animalele mai mult sau mai puțin complexe sunt coordonate din planul astral de entități inteligente (putem să le numim thetani, ca scientologii), totul având ca scop supraviețuirea speciei.

Astfel se explică inteligența extraordinară pe care o găsim la colectivitățile de furnici, de albine, de păsări, de pești, de caribu etc.

Mai mult, chiar la nivel individual pot fi produse modificări genetice în mod inteligent, dacă situația din planul terestru o impune. Astfel se explică felul cum a putut păianjenul să-și dezvolte un asemenea mod de hrănire, prin crearea pânzei, deoarece teoria evoluționistă nu poate explica cum se hrănea păianjenul înainte de a-și putea construi pânza, iar dacă se putea hrăni altfel nu mai avea sens să construiască o pânză. Este nevoie de o inteligență mult superioară celei a păianjenului pentru a planifica și realiza așa ceva.

Dacă înțelegi acest fapt, vezi că de fapt teoria creaționistă și cu cea evoluționistă nu mai sunt contradictorii. Astfel înțelegem de ce au apărut mai întâi plantele și animalele: deoarece thetanii nu erau pregătiți să se întrupeze ei înșiși, au folosit o „întrupare parțială”, s-au întrupat „fragmente” de thetani, pentru că asta sunt plantele și animalele. Doar așa s-a putut crea iluzia de „fiecare pentru el”. Și numai după ce s-a stabilizat acest „fiecare pentru el” la nivel animal, thetanii cei mai curajoși, (sau cei mai inconștienți 🙂 ) au îndrăznit să se întrupeze chiar ei în acest plan grosier, în trupurile umane.

  • ca paranteză: nici aici lucrurile nu sunt simple; L.Ron Hubbard, creatorul dianeticii și scientologiei, a descoperit ulterior, în procesul de curățare a engramelor, că sunt de fapt doi thetani întrupați într-un corp uman: unul gestionează funcționarea internă a corpului – l-a numit GE, Genetic Entity, iar celălalt este cel căruia îi zicem Eu (acesta poate doar coordona mișcarea mâinilor, picioarelor, a mușchilor externi în general – observație personală); iar cei doi thetani nu este obligatoriu să se înțeleagă foarte bine între ei; în plus, amândoi au engrame care le îngreunează buna funcționare 😦

Observație importantă: datorită faptului că sunt fragmente parțiale de conștiință, și nu sunt conștiințe întregi, animalele nu au nicio șansă să își aducă aminte de „cine sunt ele cu adevărat”. Asta le ajută, de asemenea, să nu conștientizeze decât parțial pe „fiecare pentru el”, și deci să nu sufere așa de mult.

Revenind la supraviețuirea speciilor, de ce este așa de importantă ?

Pentru a explica asta trebuie să ne aducem aminte de „Dipolul Creației”. Inițial acesta a fost Tată-Fiu, apoi a evoluat la Tată-Suflete, dar niciunul dintre acestea nu erau stabile, în sensul că Fiul, și apoi Sufletele, își aduceau aproape instantaneu aminte cine sunt cu adevărat, și se întorceau la starea inițială, la Unu.

Dumnezeu și-a confirmat atunci intuiția că trebuie să creeze ca iluzie exact opusul Lui. El era singur, deci trebuia să creeze iluzia lui „mai mulți”; El nu avea început, nici sfârșit, deci trebuia să creeze iluzia de început, ceea ce noi acum numim naștere, și de sfârșit, ceea ce noi acum numim moarte; El nu suferea nicio transformare, deci trebuia să creeze iluzia transformării, de unde a apărut necesitatea timpului, și a ceea ce numim noi acum îmbătrânire. Nu exista nimic în afara Lui, deci a trebuit să creze iluzia că există altceva „în afară”, de unde a apărut necesitatea creării spațiului; El nu putea avea nevoie de nimic exterior, de fapt nu exista exterior, și deci a trebuit să creeze iluzia de exterior și de nevoie. Etc. Etc.

Nemaiintrând în detalii (pe care oricum nu le știu), cert este că prin crearea planului fizic, grosier, inert, și prin întruparea sufletelor în cadrul acestuia, în corpuri fizice, Dipolul a evoluat la Tată-Om, unde s-a dovedit a fi stabil.

Este interesant de aflat de ce nu s-a oprit Creația la nivelul de dipol Tată-Animal, unde exista deja stabilitate. Am spus mai devreme că animalele nu au nicio șansă să își aducă aminte de „cine sunt ele cu adevărat”. Poate din cauza asta – poate că Dumnezeu a dorit (sau a trebuit) să închida ciclul prin Întoarcere, prin Urcare, iar animalele nu puteau face asta. Sau poate pentru că trebuia să existe dezvoltarea inteligenței la maxim, ca opus al Tatălui. Sau poate că omul nu este diferit esențial de nivelul animal, deși ne place să credem asta.


Mai demult am citit o întâmplare cu Balzac: după cum se știe, el nu avea o situație materială grozavă. De multe ori trebuia să scrie la comandă, pentru bani. Într-o zi se întâlnește cu un „confrate” scriitor, acesta fiind de „familie bună”, fără probleme materiale. Acesta din urmă, ca să-și dovedească superioritatea, îi spune lui Balzac: dumneata scrii pentru bani, eu scriu pentru glorie. Balzac îi răspunde atunci sec: fiecare se agită pentru ce-i lipsește… 🙂

Cam așa se întâmplă lucrurile și în Dipolul Creației: Tatăl se străduieste să coboare, să trăiască experiența de om, iar omul, din momentul în care începe să-și amintească, se străduiește să se întoarcă la nivelul Tatălui. Fiecare se agită pentru ce-i lipsește…

01.23. O revizuire a Cercului Creației în model liniar; planul sufletelor

Aș vrea să prezint câteva aspecte referitoare la ce se întâmplă la nivelul sufletelor. Plecând de la asta, am realizat că modelul Cercului Creației nu este foarte exact, deși este didactic – modelul este util pentru a înțelege ce se întâmplă cu o singura „entitate”, cum coboară și apoi se ridică înapoi, ceea ce poate fi echivalat cu un parcurs circular.

Un model mai bun pentru ceea ce vreau sa descriu în continuare ar fi cel liniar, adică, de sus în jos, cele 7 niveluri, în ordine descrescătoare. Un „nivel cu uitare” este mai jos decât același nivel „cu reamintire”:

  1. Tatăl
  2. Fiul cu reamintire
  3. Fiul cu uitare
  4. Sufletul cu reamintire
  5. Sufletul cu uitare
  6. Omul cu reamintire
  7. Omul cu uitare

De ce zic eu că este mai bun acest model – pentru că ne arată cum Omul cu reamintire, în drumul său de urcare, întâlnește mai întâi nivelul Sufletelor cu uitare, care acționează ca o frână asupra urcării acestuia. Modelul Cercului te făcea să crezi că treci direct de la nivelului Omului cu reamintire la nivelul Sufletului cu reamintire, și nu este așa. (Voi explica într-un articol viitor de ce trebuie să existe forțe de frânare, este vorba de stabilitatea dipolului Tată – Om, respectiv despre menținerea acestuia în timp).

Ilie Cioară, dar și Robert Monroe, descriu faptul că în astral, în jurul Pământului se află, atrase de acesta, suflete de vibrație joasă. Ilie Cioară povestește despre un caz în care un practicant de Yoga, încercând să experimenteze decorporalizarea, a ajuns la Spitalul 9. A rămas acolo în jur de un an (așa am reținut, sper să nu spun prostii; cine este interesat, să citească cartea „Moartea morții și desăvârșirea” a lui Ilie Cioară), după care s-a vindecat brusc și i-au dat drumul acasă. Ulterior el a povestit ce i s-a întâmplat de fapt: îndată ce și-a părăsit trupul, un alt suflet i-a luat locul în trup, iar el s-a tot chinuit să se întoarcă înapoi, reușind cu greu acest lucru, în timpul somnului aceluia.

În acest context, îndemnurile lui Michael (Mihail) Raduga, ca toată lumea să experimenteze decorporalizarea (OBE – Out of Body Experience), nu mi se par ok, ba chiar doresc să trag un semnal de alarmă celor amatori de așa ceva.

Este adevărat că o astfel de experiență personală constituie o dovadă copleșitoare că nu există moarte, și că cei care au experimentat așa ceva s-au transformat profund (vezi descrierile experiențelor din preajma morții, sau de moarte clinică), dar riscurile sunt foarte mari.

Referitor la sufletele de vibrație joasă din jurul Pământului, eu cred că acestea sunt ceea ce biserica numește demoni, și asupra cărora se face exorcizarea. De asemenea, tot despre ele este vorba atunci când vorbim de fantome, strigoi, poltergeist etc.

Revenind la planul astral, sau planul sufletelor, acesta poate fi împărțit în 3, după intenția sufletelor:

  • Primul nivel este cel al sufletelor de vibrație joasă, menționate mai sus, care doresc să se întrupeze sau reîntrupeze în planul terestru
  • al doilea nivel este al sufletelor care doresc să rămână în planul astral; Ilie Cioara povestește cazul unei femei întâlnite în planul astral, căreia i-a cerut niște informații, iar acesteia i-a fost frică să i le dea, de teama de a nu fi pedepsită să se întrupeze din nou pe Pământ
  • al treilea nivel este al sufletelor de vibrație înaltă, care încearcă să se purifice suficient încât să se poata reuni cu Sursa; în drumul lor de urcare, cred că procesul se repetă, în sensul de a fi frânate de nivelul următor, care este Fiul cu uitare.