01.38. Despre leu și antilopă, sau, mai general, despre prădător și pradă

Într-o discuție avută cu Radu Călin (calinakimu) ajunsesem la concluzia că toți oamenii (și cei iluminați, și cei neiluminați) sunt „trăitori ai Adevărului”, dar fiecare pe nivelul lui. Plecând de la această idee, mă gândeam cum aceleași fapte pot fi interpretate complet diferit, în funcție de nivelul de pe care studiezi acele fapte.

De exemplu, la nivel obișnuit, omenesc (cum vreți să-i spuneți) nouă ni se pare că speciile se luptă între ele pentru supraviețuire. Dacă ne raportăm la nivelul superior (nivelul sufletelor sau nivelul astral, unde ziceam că nu există nevoie și toți sunt egali), unde se află, cum am spus mai demult, coordonatorii acestor specii din planul terestru, descoperim că nu este chiar așa, ba dimpotrivă – putem spune că speciile se ajută între ele pentru a supraviețui împreună pe această planetă (!). Acest fapt este valabil pentru orice pereche de specii pe care noi le catalogăm de tip prădător-pradă.

Să luăm, de exemplu, specia antilopa și specia leu. La nivel omenesc noi vedem că leul este prădătorul, care omoară prada (antilopa) fără voia acesteia, ceea ce numim rău (am spus asta mai demult – a face ceva cuiva fără voia acestuia, chiar și dacă credem ca îi facem bine, este rău).

Dacă judecăm la nivel astral, înțelegem că specia antilopă ar putea foarte ușor să-și dezvolte mijloace de apărare prin care ar putea goni leul, sau chiar l-ar distruge. Gândiți-vă numai la ce mecanism și-a creat specia păianjen, ca să înțelegeți că orice specie își poate crea orice fel de mecanism dorește, iar dacă nu o face, înseamnă că nu dorește – mă refer evident la coordonatorul din planul astral.

Trebuie să mai înțelegem că pentru coordonatorul din planul astral nu contează dacă pierde din exemplare – important este ca specia să supraviețuiască. Am citit pe net despre un experiment făcut pe furnici, care erau puse într-o groapa și se punea și un foc în aceeași groapă. Ei bine, furnicile reușeau să se organizeze și să se urce peste cele de la bază astfel încât unele să poată să iasă din groapă și să supraviețuiască, deși unele se sacrificau pentru asta(!).

Concluzia este simplă – specia antilopă ajută specia leu să supraviețuiască și ea în planul terestru. Și încă o observație – specia care ajută este de fapt specia mai puternică. Iată deci că adevărul este de fapt opus percepției omenești. Oamenii consideră că leul este specia mai puternică, când în realitate este invers !

O dovadă în plus că acesta este adevărul și că în realitate există colaborare între cele două specii, este și faptul că atunci când numărul de antilope scade, scade și numărul de lei – pentru a nu pune în pericol supraviețuirea speciei antilopă, și în final supraviețuirea ambelor specii.

Este posibil ca și specia antilopa să aibă ceva de câștigat din această colaborare cu specia leu. De exemplu, leul ar putea fi factorul care să combată COMODITATEA, care se pare că este o problemă pentru toate speciile, nu numai pentru om, deoarece duce la degenerare. Cu ajutorul leului, specia antilopa își păstrează forma fizică bună, care este o condiție esențială pentru supraviețuire.

Problema reală a supraviețuirii speciilor a apărut abia odată cu apariția omului pe Pământ. Omul a „reușit” să distrugă foarte multe specii, și nu pare a se opri…

Ar putea fi două explicații – fie specia om nu are coordonator în planul astral, fie, dacă acesta există, nu este ascultat…

Ca observație la fel de interesantă, speciile pe care omul le mănâncă (porcul, oaia, găina etc.) sunt de fapt ajutate de om să supravețuiască pe această planetă… O idee care ar putea să dea de gândit vegetarienilor 🙂

01.37. Universul fractal – totul se continuă la infinit

  • Voi folosi denumirea de 4vers pentru a denumi Cercul cu cele 4 cadrane. 4versul include universul material, dar și celelalte 3 cadrane de care am vorbit, adică Tot Ce Există, adică ceea ce am numit Dumnezeu.

Afirmație: 4versul în care ne aflăm este o particulă elementară autoconsistentă, autosuficientă și indestructibilă. Aceasta este o „cărămidă” a unui univers superior, alături de alte miliarde și miliarde de astfel de particule.

  • Dacă doriți o apropiere de mecanica cuantică, 4versul ar putea fi ceea ce Teoria Stringurilor numește un „string”. Din câte am citit (destul de puțin), ar exista 5 tipuri de stringuri, prin a căror vibrație se generează materia care stă la baza universului nostru material. Deci 4versul nostru ar putea fi un string într-un univers superior. Și s-ar putea ca totul să continue la infinit. Teoria fractalilor spune că e perfect fezabil – totul să continue la infinit, atât la nivel macro, cât și la nivel micro.
  • Dacă eram in vremea grecilor antici, aș fi folosit afirmația „4versul este un atom” – denumirea de atom fiind în sensul de cea mai mică particulă, care nu mai poate fi divizată; între timp știința a demonstrat că atomul e format din protoni, neutroni și electroni, și s-a mers și mai jos – s-a ajuns, după cum știm, la cuante de energie etc., la mecanica cuantică.

Big-Bangul ne poate indica faptul că această particulă este pulsatorie. Știința încă se întreabă dacă Universul nostru se va opri din expansiune sau nu, dar eu, bazându-mă pe același principiu circular că „toate lucrurile se închid”, îndrăznesc să spun că da, și că va reveni la starea inițială, după care totul se va relua – adică o comportare pulsatorie.

Argumente în favoarea acestei afirmații:

  • Dumnezeu îi spune lui Walsch, dacă nu mă înșel, în primul volum din „Conversații cu Dumnezeu”, că îndată ce ai atins cea mai măreață viziune, vei descoperi imediat o altă viziune, și mai măreață, și că astfel, Creația nu are limite sau sfârșit.
  • De asemenea, când Walsch s-a întrebat dacă chiar stă de vorbă cu Dumnezeu, iată ce i-a răspuns – redau aici pasajul respectiv:

Pentru că, aşa cum voi sunteţi trupul Meu, Eu sunt
trupul altuia.
Vrei să spui că nu eşti Dumnezeu?
Ba da, sunt Dumnezeu aşa cum Îl înţelegi tu acum.
Eu sunt Zeitatea aşa cum O înţelegi tu acum. Eu sunt
Cel care concepe şi Creatorul a Tot ceea ce tu cunoşti
şi trăieşti acum ca experienţă şi voi sunteţi copiii Mei
… chiar dacă Eu sunt copilul altuia.
Încerci să-mi spui că până şi Dumnezeu are un
Dumnezeu?
Îţi spun că percepţia voastră despre realitatea
ultimă este mai limitată decât aţi crezut şi că Adevărul
este mai nelimitat decât vă puteţi imagina. Vă dau o
imagine deosebit de mică a infinitului şi a dragostei
infinite. (O imagine mult mai mare nu o puteţi suporta
în realitatea voastră. De-abia o puteţi suporta pe
aceasta).
Stai un pic! Vrei să spui că, în realitate, acum
eu nu vorbesc cu Dumnezeu aici?
Ţi-am mai spus că – dacă Îl concepi pe Dumnezeu
ca pe creatorul şi stăpânul tău – în egală măsură în
care tu eşti creatorul şi stăpânul propriului tău trup –
Eu sunt Dumnezeul pe care-L poţi tu înţelege. Şi, întradevăr,
tu vorbeşti cu Mine. A fost o conversaţie foarte
plăcută, nu-i aşa?
Plăcută sau nu, eu credeam că vorbesc cu
Dumnezeul Cel adevărat. Dumnezeul
Dumnezeilor. Ştii ce vreau să spun – şeful cel
mare, Boss-ul.
Crede-Mă că vorbeşti cu El.
Cu toate acestea, Tu spui că există cineva
deasupra Ta în această schemă ierarhică.
Ceea ce facem noi acuma este să încercăm
imposibilul, adică să vorbeşti despre ceea ce nu se
poate vorbi. După cum ziceam, acest lucru încearcă
să-l facă religia. Stai să văd dacă pot să-ţi fac un
rezumat.
Veşnicia este mai lungă decât crezi tu. Eternitatea
este mai lungă decât Veşnicia.
Dumnezeu este mai mult decât îţi imaginezi.
Dumnezeu este energia pe care tu o numeşti
imaginaţie. Dumnezeu este creaţie. Dumnezeu este
primul gând. Şi Dumnezeu este ultima experienţă. Şi
Dumnezeu este totul între ele.
Te-ai uitat vreodată printr-un microscop foarte
puternic sau ai văzut imagini ale acţiunii moleculare şi
ţi-ai spus „Cerule, dar este un întreg univers aici, iar faţă
de acest univers, eu, cel care mă uit, trebuie să mă
simt ca Dumnezeu!”?
Ai spus vreodată aşa ceva, sau ai trăit o astfel de
experienţă?
Da, şi-mi imaginez că orice fiinţă raţională a
trăit-o.
Într-adevăr. Şi astfel ai obţinut o imagine foarte
estompată a ceea ce încerc să-ţi arăt Eu aici.
Şi ce ai face dacă ţi-aş spune că această realitate,
pe care de-abia ai întrezărit-o, nu se termină
niciodată?

Care sunt implicațiile:

Înțelegem că totul este perfect așa cum este, și că nu poate fi altfel – menționam asta în articolul anterior. Avem un Dumnezeu perfect, și toată Creația Lui este perfectă. Toate elementele sunt necesare și nu se poate fără ele. Cele 4 cadrane sunt necesare, Dipolul Creației este necesar. Cum am mai spus, toate locurile de pe Cercul Creației sunt sacre, adică necesare. Viața pe Pământ este necesară. De aici necesitatea de supraviețuire a speciilor, despre care vorbeam că este coordonată din planul astral, de catre thetani nemuritori. Cred că poate fi adevărată, în acest context, chiar și afirmația scientologilor că în 1963 s-a declanșat un război atomic care a distrus lumea, dar că totul s-a refăcut printr-o procedură de restaurare a unui backup (informaticienii înțeleg mai bine ce vreau să spun 🙂 )

Gurdjieff spunea că rostul „peliculei de viață” de la suprafața Pământului este să asigure comunicarea între Pământ și stele și planete, mai corect spus să transmită influența stelelor și planetelor asupra Pământului. Este posibil, nu știu. Mie mi se pare că stabilitatea Dipolului Creației este o explicație suficient de bună. Și cabaliștii spun că deși viața pe Pământ pare insignifiantă la nivelul Universului, scopul la toată Creația este acesta [ – viața pe planete – zic eu, deoarece sunt convins că există viață și pe alte planete – dar despre asta va trebui creat un alt blog 🙂 ]

  • priviți la perfecțiunea unei flori, a unui fulg de zăpadă, a unui chip frumos – și aduceți-vă aminte că Dumnezeu e perfect, Planul său e perfect și Creația sa e perfectă
  • dacă ni se pare că ceva e imperfect, aceasta este o dovadă a percepției noastre greșite, deci ceea ce trebuie să schimbăm este percepția noastră

Nu știu dacă cineva s-a gândit serios la faptul că particulele elementare sunt nemuritoare: atomul, fotonul, electronul etc. Dacă stai și te gândești că suntem alcătuiți din particule nemuritoare, devine chiar amuzant faptul că noi suntem în stare să murim 🙂

01.36. Despre polul + (plus) și despre a dărui

Cabaliștii ne explică ce se întâmplă în partea Creației pe care ei au denumit-o Fiu. Am văzut că Fiul primește lumina/iubirea/plăcerea de la Tatăl, și că „nu se poate altfel” – vom vedea de ce, probabil în articolul următor, care va explica „Totul”, cel puțin așa sper… 🙂

Am văzut și că Sufletele sunt de fapt Fiul „spart în bucățele”, deci și ele au această caracteristică de a primi/dori lumina/plăcerea. Iar oamenii nu sunt decât suflete întrupate, deci automat păstrează această caracteristică. Aceasta este explicația pentru faptul că omul caută să primească plăcere, sub diverse forme. Toată viața noastră, spun cabaliștii, se desfășoară în căutarea diverselor plăceri. Ei spun ca noi nu am putea să facem nimic, nici măcar să mișcăm un braț ca să ne scărpinăm, dacă nu am obține o plăcere din asta.

Cabaliștii mai spun că există și lucruri secrete, pe care nu le fac publice, deoarece nu sunt utile în această etapă.

Eu am spus că Fiul este doar un pol, polul minus, și că ar trebui să existe și polul plus pentru ca „lucrurile să se închidă” – acesta e un principiu universal în toată Creația, ne vom mai lovi de el. Am spus că eu cred că Fiul are un corp cu un organ de simț care Îi crează iluzia că primește Lumina de la Tatăl, după care se aplică tot ce spun cabaliștii. În realitate, Lumina se întoarce la polul +, pe altă cale sau sub altă formă, neobservată de la nivelul de conștiință al Fiului.

Întrebarea care se naște firesc este: ce se întâmplă la polul + ?

Polul + ar corespunde la ceea ce cabaliștii numesc Tatăl, și despre care ei spun că nu se poate spune nimic, decât că este sursa Luminii. Cabaliștii sunt niște oameni foarte onești, și nu spun decât ceea ce au trăit și au putut „atinge” prin propria experiență.

Eu îndrăznesc să merg mai departe – prin intuiție și logică, nu prin experiență proprie. Prin analogie cu ce am văzut la polul – (minus), se poate deduce că polul + (plus) este construit nu pentru a primi lumina/plăcerea, ci pentru a o dărui, și doar astfel își împlinește menirea. Cabaliștii vorbesc și ei oarecum despre acest lucru, dar nu îl formulează direct. Ei spun că în final lumea aceasta se va schimba și vom ajunge cu toții să dăruim, spre deosebire de prezent unde toți vrem să primim. Eu am oarecare dubii despre asta, deoarece cred că totul e perfect așa cum este, după cum am mai spus că voi explica în articolul viitor.

Eu înclin să cred că cei doli poli se află în fiecare suflet și în fiecare om, dar într-o proporție asimetrică, în favoarea polului minus la majoritatea oamenilor. Adică marea majoritate a oamenilor găsesc plăcerea în a primi,  nu în a dărui. Dar cred că există și oameni la care este dominant polul plus, și deci a căror misiune este să dăruiască, doar astfel găsindu-și împlinirea. Un exemplu în acest sens este Maica Tereza. Sau, poate în primul rând, Iisus. Sau, cronologic vorbind, Buddha 🙂 . Etc. Mă refer la toți Maeștrii și Învățătorii care au dăruit omenirii tot ce au avut, inclusiv propria lor viață…

Pentru a putea dărui, condiția esențială este să AI ce să dăruiești. Sufletele care vin să dăruiască își aleg condițiile corespunzător, în sensul de a avea ce să dăruiască. De exemplu, dacă ceea ce vor să dăruiască sunt bogății materiale, atunci se nasc de obicei în familii bogate. De exemplu Buddha s-a născut fiu de maharajah – dar a renunțat la asta, deoarece ceea ce avea de dăruit lumii era mai valoros decât bogățiile materiale.

Concluzia ar fi că cei care se nasc bogați, o fac cu scopul/menirea de a dărui celorlalți bogății materiale. Desigur, asta nu înseamnă că nu pot eșua în îndeplinirea acestei misiuni. Este foarte posibil ca intelectul/egoul să acapareze mintea, și scopul inițial al sufletului să fie acoperit de scopul egoului de a obține și mai multă bogăție materială…

Ce vreau să spun este că nu orice suflet este în stare sa gestioneze bogăția materială, și de aceea probabil sunt și așa de puțin bogați 🙂 . Dincolo de glumă, s-a constatat că majoritatea câștigătorilor la Loto, mă refer la cei care câștigă sume foarte mari, care le schimbă brusc modul de viață, nu suportă prea bine această schimbare – fie pierd toți banii și se întorc de unde au plecat, fie pățesc lucruri „rele”: boli, accidente, inclusiv moartea. S.N. Lazarev explică aceasta prin faptul că fiecare suflet când vine pe Pământ are niște „parametri de viață” în care trebuie să se încadreze. Dacă acești parametri sunt încălcați, se declanșează un proces de autoreglare, de exemplu boli, care încearcă revenirea în parametrii inițiali, iar dacă nu se poate, survine moartea, inclusiv prin accidente aparent inexplicabile. Astfel, moartea este cea care salvează sufletul de la a devia de la planul inițial.

Desigur, există și alt fel de bogății, nu doar cele materiale, care sunt de dăruit aici pe Pământ. Bogății spirituale, iubire, talent în muzică, în pictură, în orice formă de artă, în sport etc. Cred că fiecare om are, dacă se observă și se analizează atent, ceva de dăruit. Iar cei care chiar nu au nimic de dăruit, sau ceea ce ei au de dăruit nu este înțeles și acceptat de către ceilalți din timpul lor – de exemplu Diogene din Sinop – nu este nicio rușine să se așeze jos și să cerșească, cum zicea Kahlil Gibran în „Profetul”. Diogene spunea că astfel le dăruiește oamenilor ocazia de a fi generoși.

  • chiar mă gândeam dacă nu cumva eu aș avea ca menire să dăruiesc toate aceste informații către oameni, și mă mai gândeam că, dacă cumva sunt șanse ca posteritatea să își aducă aminte de mine, își va aduce aminte de acest blog la care scriu de două luni, și nu de activitatea de programator pe care o fac de 20 de ani… Este adevărat că informațiile cuprinse aici le-am acumulat cam în tot atâția ani, și în plus am făcut și efortul de a le pune cap la cap…  Cert este că satisfacția pe care o am scriind la acest blog ore întregi nu am mai avut-o decât, să zicem, când eram începător în ale programării și mă bucuram ca un copil atunci când îmi funcționa un algoritm…

 

01.35. Nivelele Creației d.p.d.v. al tendinței de deplasare

Aș vrea să prezint Nivelele Creației d.p.d.v. al tendinței de deplasare:

  1. Tatăl – staționar
  2. Tatăl – tendința în jos

  3. Fiul – tendința in sus
  4. Fiul – staționar
  5. Fiul – tendința în jos

  6. Sufletul – tendința în sus
  7. Sufletul – staționar
  8. Sufletul – tendința în jos

  9. Omul – tendința în sus
  10. Omul – staționar

Observăm că am obținut 10 nivele, în cadrul a 4 subgrupuri. Nivelele sunt doar orientative, deoarece, de exemplu, cum spuneam și mai demult, între tendința în sus și tendința în jos sunt, geometric, 180 de grade. Așadar, în cadrul fiecărui subgrup (Tată, Fiu, Suflet, Om), nu avem neapărat nivele discrete de conștiință, ci mai degrabă benzi (continue) de conștiință, similare cumva nivelelor de energie ale electronului. Voința, definită ca rezultanta tuturor dorințelor, te plasează pe un anumit nivel energetic, și, după cum se vede, contează tendința de deplasare – în sus, staționar sau în jos.

Spre deosebire de primul subgrup, Tatăl, unde nu există nicio iluzie, celelate 3 subgrupuri (Fiu, Suflet și Om), pentru a putea trăi iluziile ca realități, au nevoie de „intrarea” în corpuri cu organe de simț – care au rolul de a limita percepția, și respectiv de existența de Universuri Înconjurătoare.

Se observă că la trecerea dintr-un subgrup în altul, indiferent de unde vii și unde dorești să te duci, întâlnești mai întâi nivelul cu tendința opusă, care poate acționa ca o forță de frânare. De exemplu, omul care dorește să se „deplaseze” în sus și ajunge la subgrupul Sufletelor, va întâlni mai întâi nivelul sufletelor cu tendința în jos – fapt confirmat de Ilie Cioară în călătoriile sale cu corpul astral, unde a întâlnit mai aproape de planul terestru suflete de „vibrație joasă”; regula pe care a descoperit-o în planul astral este că sufletele de vibrație mai înaltă pot „coborî” și vizita sufletele de vibrație mai joasă, dar nu și invers (!).

01.34. Întrebarea finală, sau nu ?

După ce am aflat despre Planul Divin / Cercul Creației / Dipolul Creației, putem spune: OK, de acord, am înțeles Cele 4 Cadrane ale Separării și Nevoii, am înțeles definiția generalizată despre bine și rău, am înțeles că de fapt nu există bine și rău absolut; am înțeles că la cel mai înalt nivel suntem una cu Dumnezeu; am înțeles care e planul Lui; am înțeles că suferința se datorează faptului că noi acum trăim ca experiență separarea, nevoia și uitarea, ceea ce ne așează la extremitatea opusă a Dipolului Creației față de Dumnezeu; am înțeles că societatea actuală e construită de la nivelul conștiinței de om, adică bazată pe separare, nevoie și uitare, care duce automat la „fiecare pentru el”; am înțeles că în cadrul acestei societăți, așa cum funcționează acum, nu vom putea găsi niciodată fericirea, deși toți alergăm dupa ea; am înțeles că în cadrul Planului Divin, respectiv pe Cercul Creației, toate locurile sunt sacre, că fiecare entitate are rostul ei, că trebuie astfel să îi respectăm pe ceilalți, să îi acceptăm așa cum sunt ei, să încercăm să îi înțelegem, deoarece toți participă la menținerea Cercului/Dipolului Creației, care a fost / este dorința lui Dumnezeu; am înțeles că există în noi, precum foile de ceapă, mai multe straturi de conștiință suprapuse (Om, Suflet, Fiu, Tată, care pot avea și substraturi); am înțeles că ultima dintre ele este cea Divină, Dumnezeu, „Eu sunt”, unde se află Pacea, Beatitudinea, Iubirea; am înțeles că putem avea acces la aceste nivele superioare de conștiință, inclusiv la ultima, la „Eu sunt”, și că de multe ori le accesăm, poate chiar fără să ne dăm seama de asta în mod conștient; am înțeles că inspirația scriitorilor, și artiștilor în general, vine de pe aceste nivele superioare de conștiință; am înțeles că Diogene din Sinop trăia și se manifesta pe un strat superior de conștiință, probabil cel al Sufletelor, unde există egalitate și nu există nevoie; am văzut că el îl trata de la egal la egal pe Alexandru cel Mare, spunându-i pe plajă să se dea la o parte din calea soarelui, că îi face umbră 🙂 . Am înțeles că există trăitori ai Adevărului, la care egoul „s-a spart”, cu alte cuvinte au depășit nivelul conștiinței umane limitate. Aceștia ne confirmă că „Totul este Dumnezeu”, că acestea nu sunt povești, că există beatitudine, pace, iubire, și că acestea ar putea fi trăite de noi ca experiență proprie.

Întrebarea evidentă este: cum putem să ajungem și noi la acest nivel de conștiință? Cum putem să fim fericiți, să ne simțim împliniți?

Jiddu Krishnamurti spunea că nu există „cum”. Spunea că de fapt atunci când întrebi „cum?”, nu ești serios. Că cel care întreabă este tot egoul, care caută de fapt astfel să-și perpetueze existența. Făcând comparația cu o cameră care trebuie aerisită, el spunea că tot ce poți să faci este să o cureti, să o aranjezi, să deschizi fereastra, dar nu poți forța aerul să intre înăuntru.

U.G.Krishnamurti mergea chiar mai departe, și spunea că nu poți să faci absolut nimic ca să atingi acea stare, că aceasta este acauzală, și că dacă este să fie, te lovește ea. Spunea că lui i s-a întâmplat acest lucru nu ca urmare a ceea ce a făcut, ci în ciuda a tot ce a făcut. Spunea că pe el l-a lovit această „calamitate”, și că nu este ceea ce credem noi că este, și că dacă am ști cum este în realitate, nu am mai dori-o. Mie mi s-a părut că vorbea serios. Puteți găsi pe net, toate cărțile lui U.G. sunt gratuite, fără copyright, cartea de care vorbesc este „Mistique of Enlightenment” (mistica iluminării), titlu care se dorește un joc de cuvinte în engleză cu „Mistake of Enlightenment” (eroarea iluminării).

Poate altădată voi completa și cu ce zic cabaliștii (Michael Laitman, nu alții – se pare că există și la ei mai multe curente și interpretări).

01.33. Despre Cercul/Dipolul Creației – ce îl alimentează și de ce; o revelație

Îndrăznesc să spun că ieri am avut o revelație. Nu știu dacă este mică sau mare, asta fiecare apreciază cum vrea. Ca urmare directă a acesteia am postat astăzi bancul cu Itzik și rabinul. Acest banc cred că este într-adevar de origine evreiască, deoarece are în esență cu adevărat înțelepciunea kabalei. De fapt acest banc explică în doar câteva cuvinte tot Cercul / Dipolul Creației. Acest banc este și un exemplu cum Adevărul poate fi exprimat într-o forma haioasă, dar, mai mult, este și un exemplu despre cum Adevărul nu poate fi înțeles de oameni până nu sunt pregătiți. Am auzit acest banc cu mult timp în urmă, și mi s-a părut haios, evident, dar am crezut atunci că se referă la psihologia umană. Ieri am înțeles că de fapt așa funcționează Cercul/Dipolul Creației. Acesta este Planul lui Dumnezeu. Aceasta ar fi, mai mult sau mai puțin, revelația.

Ieri, pe vremea aceea „câinească” de ploaie, mă gândeam destul de dezamăgit la Cercul/Dipolul Creației, și anume la faptul că de fapt acest Cerc/Dipol a fost inițiat, și continuă să funcționeze, datorită nemulțumirii. Începutul l-a dat Dumnezeu atunci când nu a mai fost mulțumit doar de „Eu sunt”, și a dorit să experimenteze și altceva. Putem spune că aceasta a fost „prima dorință”. Pe de altă parte, la nivelul la care a ajuns acest Dipol, la nivel uman, există de asemenea nemulțumire, și nici urmă de fericire (cel puțin pentru cei care au ajuns la un anumit nivel de înțelegere, de reamintire; dacă ceilalți cred că sunt fericiți, treaba lor – o să le treacă). Dar am înțeles într-un final că totul este în regulă.

  • Cum zicea corect Jiddu Krishnamurti, orice dorință este o negare a ceea ce există. Acesta este adevărul și despre prima dorință, a lui Dumnezeu, și despre dorințele noastre. Tot Krishnamurti spunea că toate dorințele se referă la ceva cunoscut – noi nu putem să ne dorim ceva ce nu am cunoscut. Eu nu voi putea niciodata să-mi doresc, de exemplu, un  psihopupuzaur, atât timp cât nu știu ce este acela. Numai după ce văd unul, sau mi se povestește ce grozav este și ce poate să facă, formându-mi astfel o imagine despre el, doar atunci se poate naște în mine dorința de a avea unul (apropo, așa funcționeaza și la copii, cu jucăriile pe care le văd la televizor).
  • aici o întrebare bună este cum și de ce a putut să-și dorească Dumnezeu ceva, deoarece nu cunoștea nimic altceva în afară de El
  • o altă întrebare de bun simț ar fi – a eșuat oare planul lui Dumnezeu când a făcut Omul? Deoarece a plecat dintr-o nemulțumire și a ajuns tot la nemulțumire – asta era întrebarea pe care mi-o puneam ieri, destul de dezamăgit.

Revenind la Cercul/Dipolul Creației, tot nemulțumirea a făcut ca acesta să se extindă, de la Fiu la Suflete și apoi la Om. Cu ajutorul celor 3 iluzii fundamentale (separare, nevoie, uitare), Dumnezeu a reușit să creeze, cum am mai spus, opusul a ceea ce este El, sau, mai bine zis, iluzia opusului a ceea ce este El.

  • Dumnezeu este Pace, Beatitudine, Iubire. Prin Om a reușit să creeze opusul acestora, și să trăiască, prin noi, experiențe precum: război, frică, ură etc. Oamenii sunt atât de „în ceață”, atât de debusolați referitor la Dumnezeu și la spiritualitate, încât au ajuns chiar să se omoare în numele lui Dumnezeu. Repet: Dumnezeu este Pace, Beatitudine, Iubire. Cum ar putea atunci cineva să omoare în numele lui Dumnezeu, sau al lui Allah, sau al lui … (cum Îl numește fiecare) ?!?

Revenind la nemulțumire, iată că tot aceasta este, la nivel uman, motorul Reamintirii, împreuna cu suferința, de care am mai vorbit. Nemulțumirea și suferința ne fac pe noi, oamenii, să începem să căutăm, să ne aducem aminte de cine suntem cu adevărat, și, în cele din urmă, să începem să ne dorim cu ardoare să ne întoarcem la starea de unde am venit: la Pace, Beatitudine, Iubire.

La prima vedere s-ar putea să pară că nu am realizat nimic, că ne întoarcem de unde am plecat. Dacă analizăm mai atent, înțelegem că nu este așa. Cum se petrece și în bancul cu Itzik, noi acum am ajuns să ne dorim acea stare inițială. Dacă ne aducem aminte de legătura indisolubilă dintre dorință și plăcere, formulată tot de cabaliști, înțelegem că, acum existând Dorința, va exista și Plăcerea de a atinge acea stare, și de A Fi în acea stare. Desigur, aceasta nu va dura la infinit. Probabil că la un moment dat, ne vom plictisi din nou de acea stare, și atunci ne vom dori din nou Altceva.

Concluzii:

  • orice dorință și plăcere sunt trecătoare
  • nemulțumirea / dorința, este într-adevar cea care inițiază și apoi face să continue Cercul/Dipolul Creației
  • scopul planului terestru NU este de a oferi fericirea, deși majoritatea oamenilor așa crede; aici, iată, biserica creștină are dreptate, deoarece ea spune să nu căutăm în acest plan fericirea.
  • ce face planul terestru este să ducă suferința până la insuportabil (precum la Itzik); acesta este un lucru bun, deoarece astfel oamenii încep să-și reamintească cine sunt cu adevărat, starea de unde au plecat, pe Dumnezeu; nu știu dacă acesta este un scop în sine, adică ceva dinainte calculat; acesta este un rezultat, o consecință, cum ziceam mai demult, și nu o pedeapsă – este consecința și rezultatul direct al faptului că am uitat cine suntem, al faptului că „ne-am îndepărtat de Dumnezeu”, cum spun creștinii; budiștii de asemenea spun că „nașterea este suferință, viața este suferință, moartea este suferință”, referindu-se la planul terestru, unde ei se străduiesc să nu se mai reîntrupeze.
  • acum îl înțeleg pe U.G.Krishnamurti, care nu era de acord cu Jiddu Krishnamurti (atenție, sunt doi, și amândoi au fost iluminați), și anume: Jiddu spunea ca lumea este „in flăcări”, și ne întreba ce facem atunci când vedem că locuința noastră arde – el vorbea în sensul de a face ceva pentru a micșora suferința; el a creat chiar niște școli în care îi învăța pe elevi nonviolența, pacea etc.(dar întrebarea este ce vor face acești elevi atunci când vor da de lumea reală); U.G. îl contrazicea, și spunea că el ar pune mai multă benzină peste focul care arde, până arde totul, iar din cenușa rezultată există șansa să renaștem precum pasărea Phoenix. Spuneam că acum îl înțeleg, deoarece se referea la rolul inițiatic al suferinței, de care vorbeam mai sus, acela ca oamenilor să le ajungă insuportabilă, și atunci să înceapă să-și reamintească. Aș putea spune că U.G. avea imaginea mai de ansamblu, deși, în final, cei doi vorbeau despre același lucru – nevoia ca oamenii să se „trezească”.
  • referitor la viteza de parcurgere a drumului invers pe Cercul/Dipolul Creației, de la Om la Dumnezeu – această viteză nu este obligatoriu să fie aceeași cu cea de coborâre; mă refer la descrierile făcute de Ilie Cioară (cu spargerea ego-ului), Eckhart Tolle sau Radu Călin ( calinakimu ) – și anume că acest proces poate fi brusc, instantaneu; aceasta este o veste bună, deoarece iată, există posibilitatea ca în seara asta să ne culcăm în culmea disperării, iar mâine dimineață să ne trezim iluminați 🙂 . Acest fapt ne mai arată că există un singur fel de a fi fericiți în planul terestru: acela de a atinge din nou nivelul de conștiință al lui Dumnezeu.
  • răspunsul la întrebarea de la început despre cum și de ce a putut să-și dorească Dumnezeu altceva, ar fi că El de fapt Și-a dorit altceva numai și numai ca să-Și poată dori să se întoarcă Înapoi la Cine Este Cu Adevărat – nu există alt scop al Creației.
  • singura întrebare care rămâne – care nu mai e propriu-zis o întrebare, deoarece este nu atât de aflat, cât mai ales de practicat –  este cum să ne reconectăm la Sursă, cum să ne reîntoarcem la Starea Inițială, la Dumnezeul din noi. Probabil că aceasta necesită o abordare mai extinsă, pe lângă articolul pe care l-am scris referitor la Metode pentru reducerea separării, nevoii și uitării, care rămâne valabil. Pe lângă ce am scris acolo, aș dori să mai recomand și blogul lui Radu Călin ( calinakimu ), din ale cărui articole am rebloguit și eu câteva. Și, desigur, acest blog al meu, citit de la cap la coadă 🙂 . Adevărul este că orice film vedem cu mesaj spiritual autentic, orice carte/blog citim cu același mesaj autentic, orice revelație avem atunci când medităm la aceste subiecte spirituale – totul ne ajută, deoarece fiecare reprezintă o lovitură dată ego-ului. Cum zicea Dumnezeu într-o carte a lui Walsch: „Scopul este ca tu să reușești„. Iar mesajul spiritual autentic ar putea fi rezumat la „Noi suntem Iubire”.

01.32. Un banc cu Itzik si rabinul

Itzik se duce la rabin să se plângă: „Rabinule, ajută-mă, nu mai pot! Sunt nefericit. Am soție, copil, muncesc de dimineața până seara. Tu ești înțelept, ajută-mă, te rog.” Rabinul se gândește puțin și îi răspunde „Bine, o să te ajut, dar trebuie să faci exact ce îți spun și să nu îmi pui la îndoială înțelepciunea”. „De acord, rabinule”. „Spune-mi, ai vacă?” „Da, rabinule”. „Fără să mă mai întrebi nimic, du-te acasă și bagă vaca în casă, împreună cu voi. Adu-ți aminte, ai spus că vei face exact ce-ți spun, fără să comentezi. Mâine vii înapoi la mine și îmi spui cum este”. Itzik pleacă și face întocmai cum i-a zis rabinul. A doua zi se întoarce la acesta. „Rabinule, nu e bine. E mai rău ca înainte, îndrăznesc să spun.” Rabinul atunci îl întreabă „Ai capră?” „Da, rabinule” „Bine, du-te acasă și bag-o în casă, împreună cu voi. Mâine te întorci și îmi spui cum este.” Itzik pleacă și face iar cum i-a zis rabinul. A doua zi se întoarce iar la acesta „Rabinule, tot nu e bine. E și mai rău, nu știu ce să fac.” Rabinul îi răspunde „Bine, ia toate animalele pe care le mai ai în curte, oi, gaini etc. și bagă-le pe toate în casă, împreună cu voi. Mâine te întorci la mine și-mi spui cum este”. Itzik face cum i-a spus rabinul, și a doua zi se întoarce „Rabinule, încep să mă îndoiesc de înțelepciunea ta. Acum este insuportabil, îmi vine să-mi iau lumea în cap!” Rabinul îi răspunde „Bine. Du-te acasă și scoate toate animalele din casă. Mâine te întorci la mine și îmi spui cum este”. Itzik face cum i-a spus rabinul, și se întoarce a doua zi. „Rabinule, sunt fericit! Totul este minunat! Îți multumesc, cu adevărat ești un înțelept!”

„RELIGIOZITATEA”.   (5).

Haide la ţară!

3

Încheiam ultimul articol spunând cum oamul caută Divinitatea, sau acel „ceva” indefinit, orbit fiind de lumina proprie a acelui „ceva”. Aparent este o situaţie hilară, prostească, să cauţi „ceva” în însuşi acel „ceva”?! Şi totuşi asta se petrece.

În procesul căutării se petrec mai multe fenomene contradictorii. Când cauţi ceva trebuie să ştii cum arată acel ceva, nu poţi cauta în necunoştinţă de cauza, aşa abstaract. Asta înseamnă că ai o idee preconcepută a ceea ce cauţi, ceea ce este un non-sens. Tu nu poţi găsi ceea ce ESTE, nu poţi găsi decât ceea  ce cauţi, adică ceea ce crezi tu că este, sau ţi s-a spus că este acel „ceva”. În plus, atunci când cauţi eşti tensionat, eşti concentrat pe obiectul căutării tale, eşti în situaţia de a nu vedea pădurea de copaci. Orizontul vederii tale se tot îngustează pe măsură ce creşte concentrarea.

Asta ce înseamnă? Că trebuie…

Vezi articol original 532 de cuvinte mai mult

„RELIGIOZITATEA”. (4).

Haide la ţară!

4

Religiozitatea este starea în care realizăm Totalitatea, faptul că totul este legat într-un TOT armonic. Tot ceea ce se patrece AICI va influenţa Cosmosul, distanţele neavând nici o semnificaţie. Totul face parte dintr-o familie şi acest fapt nici nu trebuie demonstrat, este evident pentru orice minte religioasă.

Vedem astăzi cum omul s-a divizat, s-a fragmentat, d.p.d.v. psihologic el a pierdut din vedere unitatea sa organică cu întregul. Dar… se ştie astăzi că un organism transcede suma părţilor sale, adică este mai mult decât suma totatala a părţilor sale. Aceste părţi, unite fiind într-un tot funcţional, generează un ritm armonic al acestui ansamblu unitar. Acest ritm funcţionează armonic  doar când acest ansamblu este funcţional, adică părţile colaborează, sînt interdependente unele faţă de celelalte. Vedem însă că omul s-a sustras din acest ansamblu armonic, s-a izolat, în ciuda faptului că-l caută pe D-zeu, sau ceva de care să depindă(?!).

De fapt acest…

Vezi articol original 534 de cuvinte mai mult

  „RELIGIOZITATEA”.   (3). 

Haide la ţară!

5

 Spuneam în ultimul articol despre modul copilăros în care oamenii cred într-un D-zeu sau altul…Este o vădită lipsă de maturizare în care visele interferează realitatea. A percepe realitatea pură este o dovadă de conștientizare elementară. Cum să privești realitatea după perspectiva unei ideologii sau teologii?! Aceste teologii vin cu un bagaj de cunoștințe, cu filtre, cu șabloane care se interpun unei realități ce nu are nimic în comun cu aceste condiționări. Dacă veți urmări evoluția(?!) credincioșilor veți obvserva cum aceștia devin din ce în ce mai înguști la minte, mai „apucaţi”, mai intransigenți, mai habotnici, refuzând orice nu corespunde cu cărțile sfinte, cu revelatile (irealitățile) lor mistice, cu legendele lor puerile, în care orice nu corespunde teologiei lor…

Vezi articol original 737 de cuvinte mai mult