Viața ca un joc pe calculator

Viața ca un joc pe calculator este o idee pe care am întâlnit-o tot mai des pe internet. De la succesul filmului Matrix din 1999, tot mai multe persoane se întreabă dacă nu cumva există un sâmbure de adevăr în ideile prezentate de acest film. Personal, am vizionat prima oară filmul, la momentul respectiv, la cinema Scala. Îmi aduc aminte că la ieșirea din sala de cinema mă uitam în jur și mă întrebam dacă ceea ce văd este real sau nu! Senzația a durat câteva minute, după care a dispărut.

Aș vrea să analizez mai în detaliu implicațiile unei asemenea ipoteze.

Ipoteza este aceasta: la nivel subtil suntem ființe de lumină, ființe nemuritoare, eterne, scântei din marele foc care este Dumnezeu, sau picături din marele ocean care este Dumnezeu. Și am ales să ne întrupăm aici, în acest univers material, grosier, ca să experimentăm separarea, nevoia și uitarea (dacă doriți mai multe detalii despre cele trei iluzii fundamentale, citiți primele articole din blog). Prin întrupare am intrat în corpuri grosiere, materiale, corpuri care au nevoi, care sunt destructibile. Controlăm aceste corpuri și jucăm acest joc al „vieții pe Pământ”.

Analogia cu un joc pe calculator este foarte mare, singura diferență fiind că am reușit să ne facem să uităm că acesta este un joc.

O implicație majoră a acestei uitări este că totul ni se pare real. Deoarece ni se pare real, considerăm că este important ce se întâmplă. Deoarece ni se pare important, încercăm să găsim un scop, o finalitate la ceea ce se întâmplă.

  • Apropo, când eram copii nu căutam un scop, un sens al vieții, și cu toate acestea eram foarte bucuroși, foarte dinamici, curioși, dornici de a cunoaște, de a explora.

baby

Acum, maturi, suntem în căutarea unui scop al vieții, sau al lui Dumnezeu. Ne întrebăm ce vrea Dumnezeu. Unii spun chiar că au găsit răspunsul. Din păcate, vedem că acest răspuns nu e unic. Buddha a găsit ceva, Iisus a găsit altceva, Mahomed a găsit altceva. Urmașii lor susțin fiecare în parte că ei dețin adevărul absolut. Unii sunt gata să moară sau să ucidă pentru acest adevăr. Dar un adevăr absolut trebuie să fie unic, altfel nu mai e adevăr absolut.

DAR DACĂ ?

Dacă acesta este cu adevărat echivalentul unui joc pe calculator, și nu are în realitate niciun scop absolut ?

Un joc pe calculator îl joci pentru distracție, pentru a petrece timpul în mod plăcut, pentru a scăpa de plictiseală. Nu contează în final cine a câștigat și cine a pierdut. Este adevărat, câștigătorul este memorat în „Hall of Fame”, dar când stingi calculatorul dispare și acest „Hall of Fame”.

Într-un joc pe calculator nu contează cine este bun și cine este rău. Cineva trebuie să fie bun și cineva trebuie să fie rău, pentru a putea juca jocul. La sfârșit chiar nu contează cine a fost bun și cine a fost rău. „Bun” și „rău” sunt doar niște definiții în interiorul jocului.

Dar iată că unii vin și ne arată „calea”. Ne învață ce trebuie să facem ca să câștigăm jocul. Ne învață cum să ne pregătim psihologic, să avem o mentalitate de învingători. Ne învață secretul cum să atragem câștigul, cum să fim pe aceeași frecvență cu acesta. Ne învață cum să ne perfecționăm, cum să ne autodepășim.

Alții ne învață că nu e important să fii câștigător în joc, ci trebuie să te pregătești pentru adevăratul câștig, care este după joc: dacă ai jucat corect, vei fi răsplătit pe veci, dacă nu ai jucat corect, vei fi pedepsit pe veci.

Unii vin și ne spun că este interzis să ieși din joc înainte de vreme – mai ales dacă ești în tabăra care pierde. Apropo, cei care sunt (momentan) în câștig au nevoie să continue existe în joc și cei care au pierdut, deoarece fără ei și-ar pierde practic toate avantajele.

Alții vin și ne învață cum putem să ieșim definitiv din joc. Sinuciderea nu este o soluție, deoarece prin reîncarnare vei reveni înapoi în joc, în condiții mai grele decât cele anterioare.

Și ce este cel mai ciudat este faptul că Creatorul Jocului nu vine, măcar la început, să ne prezinte regulile jocului, sau să ne dea măcar niște sfaturi, ca să știm și noi despre ce e vorba…

****************

Care este concluzia:

Adevărata problemă este UITAREA. Atât timp cât nu ne aducem aminte cine suntem cu adevărat, nu putem ști dacă acesta este sau nu un joc, și nici dacă are vreo semnificație sau nu. Suntem astfel într-o poziție ingrată, în care se pare că ne-am pus singuri și cu bună știință.

Asta doar dacă nu este așa…

****************