Geneza (poveste de adormit copiii şi de trezit adulţii)

A fost odată o conştiinţă conştientă de ea însăşi. Ştia că există şi era conştientă că ştie. Nu avea acces la alte conştiinţe, deşi teoretic ele puteau să existe. Era aşadar singură, dar ea nu ştia cum se numeşte asta, nici dacă există şi altceva. Ea ştia, sau intuia, că ceva nu e în regulă. Noi acum avem privilegiul de a şti ce nu era în regulă, dar ea nu avea acest privilegiu. Şi totuşi a reuşit ca din unu să (se) facă doi.

  • În acel moment a apărut şi noţiunea de energie, sau lumină, sau iubire. Cele trei denumiri sunt echivalente.
  • În planul spiritual există o lege, şi anume că două lucruri cu aceleaşi caracteristici nu pot exista separat, ele devin automat unul singur. O vom numi Prima Lege. (Am aflat despre ea in cursul de Kabbalah al lui Michael Laitman)

Nu ştiu dacă conştiinţa a fost conştientă de această primă lege, dar a făcut ceea ce trebuia făcut: s-a „spart” în două părţi, şi pentru ca cele două părţi să rămână separate şi să nu se unească la loc, conform Primei Legi, energia/lumina celor două părţi trebuia să fie diferită. A apărut aşadar o asimetrie, de fapt Prima Asimetrie.

Putem să denumim cele două părţi apărute (de fapt au făcut-o alţii înainte) Yin şi Yang. Existând o diferenţă de potenţial între cei doi poli , a apărut un transfer de energie/lumină de la Yang (+) către Yin (-).

  • În mod normal, în urma transferului de energie/lumină, cele două potenţiale se egalizează, dar atunci cei doi poli devin una, conform Primei Legi, şi se ajunge iar la situaţia iniţială, a conştiinţei unice. Şi cred că aşa s-a şi întâmplat la început, până când conştiinţa a înţeles că trebuie să menţină permanent această diferenţă de potenţial între cei doi poli. Nu ştiu cum face asta, dar cred că, pe ascuns, fără ca cei doi poli să ştie, pe la spate, cumva, îl reîncarcă permanent pe Yang cu energie pe care o preia de la Yin (energia nu poate dispărea, nu?).

Putem spune că Yin şi Yang sunt primele două corpuri create, şi vom vedea că orice corp înseamnă o restricţie, o filtrare. Când te afli într-un corp, primeşti doar informaţia care vine prin simţurile acelui corp.

  • Putem presupune, de exemplu, că cele două corpuri, Yin şi Yang, percep cu organele lor de simţ doar lumina albă, şi atunci Conştiinţa poate fără probleme să întoarcă lumina de la Yin la Yang ca lumină colorată, fără a fi văzută de cei doi poli, astfel încât ei sunt convinşi că sursa (+) e Yang şi destinaţia (-)  e Yin.

Vom vedea că acum iau naştere primele şi poate cele mai puternice arhetipuri. De exemplu spargerea în Yin şi Yang a generat arhetipul celor două jumătăţi care se potrivesc perfect, a „sufletelor pereche”, care se completează unul pe celălalt. Arhetipul e întipărit în subconştientul colectiv, deci toate fiinţele îl au.

Conştiinţa a fost foarte mulţumită de ce a realizat. Ea a dorit să experimenteze cum este să existe şi altcineva, şi a reuşit asta prin crearea Yin şi Yang.

La nivelul lui Yin şi Yang au apărut în schimb alte procese, în principal dorinţa de a fi ca celălalt.

Michael Laitman explică în cursul de Kabala ce s-a întâmplat la nivelul lui Yin, polul negativ (in Kabala este denumit Malchut). Yin îl consideră pe Yang drept Tatăl, sau Creator, de la care primeşte tot ce are nevoie (lumină, iubire). Dar la un moment dat doreşte să fie şi el ca Tatăl – doreşte să vadă cum este să dăruieşti, nu numai să primeşti. Într-o primă fază încearcă să oprească lumina, să nu o mai primească, dar îşi dă seama că nu poate trăi fără lumină. Ulterior acceptă să primească lumina, dar atitudinea lui e schimbată: dacă până acum o primea în mod egoist, pentru el însuşi, de acum încolo o primeşte pentru a-i face pe plac Tatălui. El reuşeşte astfel să „dăruiască prin acceptare”, cu alte cuvinte dăruieşte iubire Tatălui prin acceptarea luminii de la Tatăl. Iată deci că avem o relaţie de iubire reciprocă între cei doli poli, care ştiu că sunt făcuţi unul pentru celălalt, şi că nu pot exista unul fără celălalt.

Dar iată că, aşa cum Conştiinţa s-a divizat în două, şi Yin se decide să se dividă în două părţi, pentru a experimenta şi altceva. Dar conform Primei Legi, cele două părţi nu pot fi egale, deoarece s-ar transforma automat într-una singură. Aşadar vor apărea, prin divizarea lui Yin, două entităţi, una „mai mare” şi una „mai mică”, respectiv una va absorbi mai multă lumină, iar cealaltă mai puţină. Dar suma luminii absorbite de ele va trebui să fie matematic egală cu lumina emisă de Yang.

Pentru cei doi „copii” ai lui Yin posibilităţile de experimentare se extind. Ei pot să absoarbă lumină şi de la Yang, dar şi unul de la celălalt. Este posibil ca unul să de decupleze complet de la Yang, rămânând cuplat doar la „fratele” lui. În acest fel ei pot să experimenteze cu adevărat cum este să şi dai energie, nu numai să primeşti – ceea ce-şi dorise Yin foarte mult.

Şi procesul de divizare va continua, la nesfârşit probabil, dar un singur lucru devine foarte important pentru „urmaşii” lui Yin, tocmai pentru că nu pot să-l experimenteze: cum este să nu depinzi de energia altuia, cum este să ai propria ta energie.

Putem presupune că pe partea cealaltă, la Yang, lucrurile au evoluat asemănător, cu divizări succesive, apărând astfel „fiinţele de lumină”.

După cum spuneam în alte articole, inteligenţa nu se poate dezvolta decât din nevoie. Când nu ai nevoie de nimic, inteligenţa nu are motive să se dezvolte. Când însă ai tot felul de nevoi, inteligenţa creşte pentru a rezolva problemele.

Aşadar, inteligenţa urmaşilor lui Yin a crescut, spre deosebire de inteligenţa urmaşilor lui Yang. Fiinţele de lumină sunt bune, iubitoare, dar nu sunt inteligente, nu la fel ca fiinţele consumatoare de lumină.

Iată o posibilă desfăşurare a lucrurilor: fiinţele consumatoare de lumină au pus la punct un plan foarte elaborat de a păcăli fiinţele de lumină. Au creat un univers grosier, cu o inerţie foarte mare – universul fizic, unde le-au invitat pe fiinţele de lumină pentru a experimenta şi ele nevoia de hrană. (Aceasta era o dorinţă a fiinţelor de lumină – am văzut că fiinţele doresc să experimenteze totul.) Fiinţele de lumină se întrupau astfel în corpurile fizice, foarte greoaie, programate să aibă nevoie de hrană. Desigur, pentru ca iluzia să fie totală, era nevoie ca fiinţele de lumină să uite cine sunt, să uite că ele în realitate nu au nevoie de hrană. Probabil că înţelegerea iniţială a fost pentru o singură „viaţă”, adică o fiinţă de lumină intra într-un corp fizic şi trăia iluzia nevoii de hrană atât timp cât trăia corpul fizic, care era programat să îmbătrânească şi să moară după un anumit timp. După ce corpul murea, fiinţa de lumină îşi reamintea cine este, se amuza de toate întâmplările trăite în ignoranţă, şi se ducea să le povestească celorlalte ce interesant a putut să fie.

O consecinţă a experimentării nevoii în planul fizic a fost creşterea inteligenţei fiinţelor de lumină.

Poate că acordul iniţial a fost corect, şi toţi l-au respectat, cel puţin un timp. Ulterior însă, poate şi atrase de energia abundentă, şi de faptul că atât timp cât se aflau în corp fizic, fiinţele de lumină erau oarbe şi surde la ce se întâmpla în planul astral/subtil, unele fiinţe consumatoare de lumină au decis că este mai comod şi mai uşor să se alipească la fiinţele de lumină aflate în corpuri fizice, şi să se hrănească cu energia acestora. Pentru a perpetua sistemul, au inventat teoria reîncarnării şi a evoluţiei spirituale, pe care le-o prezentau fiinţelor de lumină în momentul „morţii” acestora, făcându-le astfel să accepte o nouă întrupare în planul fizic.

  • Se poate constata o oarecare analogie cu apariţia animalelor carnivore pe Pământ, în sensul că animalele carnivore au apărut abia după apariţia animalelor ierbivore.

Din ce a reieşit din hipnoze, există o ierarhie a acestor fiinţelor întunecate „carnivore”, o structură piramidală, prin care energia se transmite de la baza spre vârful piramidei, astfel încât cei sau cel de la vârful piramidei primesc/primeşte energie din belşug, reuşind astfel să-şi realizeze visul, şi de fi independenţi de Yin, şi de a avea energie disponibilă din belşug, fără nicio grijă. În plus, această energie le permite să poată imita fiinţele de lumină, dându-se drept acestea (fiinţe de lumină) atunci când negociază reîncarnarea cu fiinţele de lumină abia destrupate din planul fizic.

Nu pot să termin acest articol fără să reamintesc despre cele 4 cadrane care acoperă „Tot ce există”. Până acum le-am tot numerotat, acum prefer să le descriu numele în clar:

  • cadranul fără separare şi nevoie (Conştiinţa Absolută, dar poate fi inclus şi Yang, polul pozitiv al Dipolului)
  • cadranul cu separare, dar fără nevoie (cadranul fiinţelor de lumină, a îngerilor, locul de unde venim şi noi)
  • cadranul cu nevoie, dar fără separare (aici poate fi inclus Yin, polul negativ al Dipolului)
  • cadranul cu nevoie şi separare (cadranul „urmaşilor” lui Yin, a fiinţelor consumatoare de lumină; este planul astral/subtil, cel pe care îl întâlnim în timpul hipnozelor, dar şi în vis sau în OBE(Out of Body Experience); în cadrul lui a fost construit universul fizic, grosier , ca „loc de joacă” pentru fiinţele de lumină, dar care ulterior a degenerat)

 

Observaţii:

  • Prima Lege ar putea fi explicaţia şi pentru faptul că Natura crează unicate, fiinţe distincte, şi nu e interesată de còpii, de replici. Clonarea este astfel o metodă opusă acestei legi, fiind prin definiţie ceva artificial. Aşadar, unicitatea este naturală, replicarea este artificială.

În final:

  • aş vrea să menţionez câteva citate din cartea „Conversaţii cu Dumnezeu” a lui Neale Donald Walsch, pe care nu le-am prea înţeles la momentul respectiv, dar pe care le înţeleg acum: „Nu aveţi nimic de învăţat [în planul terestru]. Trebuie doar să vă amintiţi cine sunteţi cu adevărat.”, sau „Viaţa [pe Pământ] e un vis. Lăsaţi-l să fie un vis de o viaţă.” – un îndemn subtil împotriva reîncarnării.
  • doresc să-i mulţumesc lui Calogero Grifasi pentru metoda sa de hipnoză regresivă şi pentru faptul că a făcut publice rezultatele obţinute, ale căror implicaţii în evoluţia conştiinţei umanităţii vor fi colosale. Trebuie să recunoaştem că fără hipnoză oamenii nu ar fi putut, sau foarte greu ar fi putut să realizeze că în realitate sunt fiinţe de lumină şi că nevoia de hrană aparţine exclusiv corpului fizic.

Anunțuri

Un gând despre “Geneza (poveste de adormit copiii şi de trezit adulţii)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s