Despre economia reală în România

Câteva observaţii despre actuala economie a României şi despre ce ar fi de făcut, la nivel individual şi colectiv.

  1. În lipsa concurenţei reale, preţurile sunt limitate de puterea de cumpărare – mai bine zis de lipsa puterii de cumpărare – a majorităţii populaţiei. Din această cauză:
  2. La fiecare creştere a salariului minim de către guvern, puterea de cumpărare a celor care au un salariu/venit  mai mare decât acest salariu minim, SCADE. Aceştia nu trebuie să se bucure când creşte salariul minim pe economie, ci dimpotrivă. Pentru că vor creşte automat şi preţurile, în timp ce salariul/venitul lor rămâne neschimbat. Chiar şi celor cărora li se măreşte salariul, aceştia se vor bucura de o scurtă perioadă de „prosperitate”, după care preţurile vor creşte automat, şi se vor trezi în aceeaşi situaţie ca mai înainte, dacă nu şi mai rău.
  3. Ar trebui ca măcar preţurile la articolele de bază să fie ţinute sub control de către stat.
  4. Concurenţa reală este dată de o abundenţă de producători şi comercianţi. Acest lucru nu este sprijinit în România, ci dimpotrivă, se iau tot felul de măsuri (fel de fel de cerinţe, birocratice sau nu) pentru limitarea numărului acestora, şi deci împiedicarea liberei concurenţe prin favorizarea „primilor sosiţi”.
  5. Trebuie înţeles faptul că forţa de muncă are un cost, stabilit de cerere şi ofertă. Cei care nu sunt mulţumiţi de cât primesc şi vor să câştige mai mult, trebuie să încerce să îşi depăşească statutul de angajat. Trebuie să încerce să-şi facă o afacere, un PFA, ceva pe cont propriu. În acest fel nu mai sunt limitaţi de costul forţei de muncă. Aceasta este calea corectă. Cel mult se poate încerca o negociere individuală a salariului. În niciun caz nu se recomandă negocierea colectivă de salarii mai mari, care va duce în final la creşterea preţurilor, adică la inflaţie şi la scăderea puterii de cumpărare.
  6. Rezultă o implicaţie dureroasă. Întotdeauna va trebui să existe o majoritate cu venituri mici, care va trăi de pe o zi pe alta, neputând să-şi permită mai mult decât strictul necesar pentru supravieţuire. În schimb, cei puţini care vor reuşi (ei ştiu cu ce eforturi) să aibă un venit de N ori mai mare decât salariul minim, aceştia se vor bucura de o putere de cumpărare de N ori mai mare decât restul.
  7. Se poate spune deci că cei cu venituri mari se bucură de nivelul preţurilor stabilit de majoritatea cu venituri mici.
  8. Ce e de făcut? La nivel individual, am spus la punctul 5. La nivel colectiv, şi rămânând în contextul actual, de economie capitalistă, trebuie să votăm forţele care promit să ajute şi să dezvolte libera concurenţă, producţia, comerţul. Şi să ne asigurăm că îşi vor ţine promisiunile, iar în caz că nu şi le vor ţine, să le cerem socoteală, să nu mai uităm aşa uşor şi să nu mai votăm cu cine nu îşi ţine cuvântul dat.
  9. Deşi acest articol poate fi interpretat ca fiind anti-capitalist, vreau să menţionez că în orice fel de societate este nevoie ca preţurile să fie ţinute sub control. În capitalism, mecanismul este cel descris mai sus. În socialism existau mecanisme dictatoriale (se stabileau preţuri maximale), şi lucrurile erau mai simple din acest punct de vedere. Ţin să menţionez că, din punctul meu de vedere, capitalismul are un merit şi un avantaj foarte mare, şi anume faptul că permite înfiinţarea şi funcţionarea Comunităţilor de Prieteni „Toţi pentru unul, unul pentru toţi”, comunităţi bazate pe respect reciproc, unde toţi membrii se implică total, şi unde profitul se împarte în mod egal. Pe cei curioşi îi îndemn să citească blogul meu, şi se vor putea lămuri despre ce este vorba.

La mare, nu înotați în larg atunci când sunt valuri!

A venit vara, și toată lumea pleacă la mare. Aș vrea să dau aici un sfat, și un avertisment în același timp.

La mare, nu înotați în larg atunci când sunt valuri! Există pericolul foarte mare de înec!

De ce – valurile vin neregulat și nu îți mai poți controla respirația, și există riscul foarte mare să inspiri apă, iar atunci de regulă din reflex se blochează epiglota – și nu mai poți inspira aer deloc, deși ai scos capul din apă. Senzația este groaznică, faci ca un porc (deoarece tu te forțezi să inspiri, dar fanta de intrare a aerului în trahee e închisă, sunetul scos de aerul care intră forțat prin fantă seamănă cu guițatul porcului). Dacă epiglota nu se relaxează în timp util, îți pierzi cunoștința din lipsă de oxigen.

  • observație –  expirația aerului continuă să funcționeze – poți expira aerul din plămâni, dar nu poți inspira – ceea ce dovedește că mecanismul e mai complicat decât pare la prima vedere
  • am găsit pe net o manevră aplicată de Dr. N. P. Guadagni, care constă în apăsarea cu putere a punctului din spatele lobului urechii (în partea de jos a urechii), evident și la urechea dreaptă și la cea stângă, și care, în urma durerii provocate, ar duce la deblocarea epiglotei după câteva secunde, în loc de zeci de secunde
  • în cazul pierderii cunoștinței, epiglota se relaxează și inspirația aerului se deblochează, dar în acest caz este foarte important, evident, ca gura și nasul să fie deasupra apei
  • fenomenul descris se poate întâmpla nu numai în mare, ci și la bazin/piscină, dacă cineva sare în apă lângă tine și face valuri, sau dacă nu ești atent la coordonarea respirației în timp ce înoți

Dacă mai ești cu cineva, chiar dacă tu nu ai probleme la înotat, există riscul ca celălalt să aibă probleme, să se sperie și să te bage pe tine la fund, sprijinindu-se pe tine. Eu personal am fost în această situație, și am avut noroc că am strigat după ajutor și era cineva cu saltea care ne-a ajutat. Ne țineam toți 3 de saltea și dădeam din brațe și din picioare cât puteam ca să ajungem la mal, dar valurile ne trăgeau înapoi. Senzația a fost că nu mai ajungem niciodată la mal …

01.40. Implicații ale faptului că 4versul nostru e o particulă elementară în cadrul unui univers superior – partea a II-a

Totul e vibrație, frecvență, pulsație, mișcare, nimic nu e staționar. Nu există nimic care să-și păstreze forma la nesfârșit – totul se transformă tot timpul. Stabilitatea oricărei forme este doar o aparență, este doar temporară.

Am înțeles că ceea ce am numit până acum Dumnezeu, respectiv „Tot ceea ce există”, nu este chiar Tot ceea ce există, ci este la rândul Său „o picătură într-un ocean”.

Am înțeles că nici chiar Dumnezeu nu este absolut liber, deși oamenii așa își imaginează. El trebuie să respecte niște legi ale Creației de la un nivel superior, care conduc la un anumit nivel de mecanicitate. La rândul Lui, în momentul în care crează, indiferent ce anume, stabilește automat niște legi pe care elementele componente trebuie să le respecte.

În procesul de Creație trebuie să existe legi, altfel Creația nu ar putea fi stabilă. Dacă vrei să construiești o casă din cărămizi, este obligatoriu ca acele cărămizi să își păstreze forma și locul în care le așezi. Dacă fiecare cărămidă ar începe să-și schimbe forma, sau ar începe să se miște din locul în care ai pus-o din cauză că nu îi place, atunci nu ai mai putea construi niciun fel de casă.

Am tot spus că Dumnezeu și-a dorit să experimenteze și altceva decât „Eu sunt”. Am preluat afirmația de la Walsch, și pare a fi într-adevar corectă, dar iată că trebuie diferențiat între ce este proces mecanic și ce nu!

Impresia mea este că viața pe Pământ este o „creație pură” și personală a lui Dumnezeu, adică nu face parte din procesul mecanic, nu are legătură cu acesta. Asta înseamnă și că nu poate influența cu nimic procesul, acea pulsație periodică – asta e într-un fel demoralizant, deoarece înțelegem că, cu ea sau fără ea, lucrurile vor continua la fel – deci nu pare ca viața pe Pământ să aibă vreo finalitate, vreun scop – în afară de acela de a experimenta diverse stări de conștiință, sentimente, trăiri, ceea ce este exact ce spuneam că și-a dorit să experimenteze Dumnezeu. În același timp, prin „dilatarea” timpului și spațiului, Dumnezeu a reușit să scoată temporar această creație de sub influența acelor legi implacabile, deci aici există mai multă libertate, după cum am mai spus. Totuși acele legi acționează permanent, și vor face ca tot Universul material să revină la Sursa de unde a plecat, deci viața în planul material, în sensul în care o definim acum, va dispărea – la fel ca și planul material.

Apare întrebarea – ce se poate schimba și ce nu? În particular, pe mine mă interesează dacă societatea actuală se poate schimba cu ceva mai bun sau nu. Îmi este clar că ea este rezultatul viziunii oamenilor „competitivi”, „materialiști”, pe care au impus-o și celorlalți. Dacă oamenii „egalitari”, „spirituali”, se vor uni, se vor organiza, eu cred că vor putea oferi o alternativă, eventual chiar prin acele „comunități de prieteni – toți pentru unul, unul pentru toți”.

Marc Aureliu (? nu este sigură sursa originală) spunea: Dă-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu se poate schimba,
curajul de a schimba ceea ce se poate schimba și înțelepciunea de a face diferența dintre ele
. Aceasta ar putea fi definiția sau calea fericirii pentru om.

 

01.33. Despre Cercul/Dipolul Creației – ce îl alimentează și de ce; o revelație

Îndrăznesc să spun că ieri am avut o revelație. Nu știu dacă este mică sau mare, asta fiecare apreciază cum vrea. Ca urmare directă a acesteia am postat astăzi bancul cu Itzik și rabinul. Acest banc cred că este într-adevar de origine evreiască, deoarece are în esență cu adevărat înțelepciunea kabalei. De fapt acest banc explică în doar câteva cuvinte tot Cercul / Dipolul Creației. Acest banc este și un exemplu cum Adevărul poate fi exprimat într-o forma haioasă, dar, mai mult, este și un exemplu despre cum Adevărul nu poate fi înțeles de oameni până nu sunt pregătiți. Am auzit acest banc cu mult timp în urmă, și mi s-a părut haios, evident, dar am crezut atunci că se referă la psihologia umană. Ieri am înțeles că de fapt așa funcționează Cercul/Dipolul Creației. Acesta este Planul lui Dumnezeu. Aceasta ar fi, mai mult sau mai puțin, revelația.

Ieri, pe vremea aceea „câinească” de ploaie, mă gândeam destul de dezamăgit la Cercul/Dipolul Creației, și anume la faptul că de fapt acest Cerc/Dipol a fost inițiat, și continuă să funcționeze, datorită nemulțumirii. Începutul l-a dat Dumnezeu atunci când nu a mai fost mulțumit doar de „Eu sunt”, și a dorit să experimenteze și altceva. Putem spune că aceasta a fost „prima dorință”. Pe de altă parte, la nivelul la care a ajuns acest Dipol, la nivel uman, există de asemenea nemulțumire, și nici urmă de fericire (cel puțin pentru cei care au ajuns la un anumit nivel de înțelegere, de reamintire; dacă ceilalți cred că sunt fericiți, treaba lor – o să le treacă). Dar am înțeles într-un final că totul este în regulă.

  • Cum zicea corect Jiddu Krishnamurti, orice dorință este o negare a ceea ce există. Acesta este adevărul și despre prima dorință, a lui Dumnezeu, și despre dorințele noastre. Tot Krishnamurti spunea că toate dorințele se referă la ceva cunoscut – noi nu putem să ne dorim ceva ce nu am cunoscut. Eu nu voi putea niciodata să-mi doresc, de exemplu, un  psihopupuzaur, atât timp cât nu știu ce este acela. Numai după ce văd unul, sau mi se povestește ce grozav este și ce poate să facă, formându-mi astfel o imagine despre el, doar atunci se poate naște în mine dorința de a avea unul (apropo, așa funcționeaza și la copii, cu jucăriile pe care le văd la televizor).
  • aici o întrebare bună este cum și de ce a putut să-și dorească Dumnezeu ceva, deoarece nu cunoștea nimic altceva în afară de El
  • o altă întrebare de bun simț ar fi – a eșuat oare planul lui Dumnezeu când a făcut Omul? Deoarece a plecat dintr-o nemulțumire și a ajuns tot la nemulțumire – asta era întrebarea pe care mi-o puneam ieri, destul de dezamăgit.

Revenind la Cercul/Dipolul Creației, tot nemulțumirea a făcut ca acesta să se extindă, de la Fiu la Suflete și apoi la Om. Cu ajutorul celor 3 iluzii fundamentale (separare, nevoie, uitare), Dumnezeu a reușit să creeze, cum am mai spus, opusul a ceea ce este El, sau, mai bine zis, iluzia opusului a ceea ce este El.

  • Dumnezeu este Pace, Beatitudine, Iubire. Prin Om a reușit să creeze opusul acestora, și să trăiască, prin noi, experiențe precum: război, frică, ură etc. Oamenii sunt atât de „în ceață”, atât de debusolați referitor la Dumnezeu și la spiritualitate, încât au ajuns chiar să se omoare în numele lui Dumnezeu. Repet: Dumnezeu este Pace, Beatitudine, Iubire. Cum ar putea atunci cineva să omoare în numele lui Dumnezeu, sau al lui Allah, sau al lui … (cum Îl numește fiecare) ?!?

Revenind la nemulțumire, iată că tot aceasta este, la nivel uman, motorul Reamintirii, împreuna cu suferința, de care am mai vorbit. Nemulțumirea și suferința ne fac pe noi, oamenii, să începem să căutăm, să ne aducem aminte de cine suntem cu adevărat, și, în cele din urmă, să începem să ne dorim cu ardoare să ne întoarcem la starea de unde am venit: la Pace, Beatitudine, Iubire.

La prima vedere s-ar putea să pară că nu am realizat nimic, că ne întoarcem de unde am plecat. Dacă analizăm mai atent, înțelegem că nu este așa. Cum se petrece și în bancul cu Itzik, noi acum am ajuns să ne dorim acea stare inițială. Dacă ne aducem aminte de legătura indisolubilă dintre dorință și plăcere, formulată tot de cabaliști, înțelegem că, acum existând Dorința, va exista și Plăcerea de a atinge acea stare, și de A Fi în acea stare. Desigur, aceasta nu va dura la infinit. Probabil că la un moment dat, ne vom plictisi din nou de acea stare, și atunci ne vom dori din nou Altceva.

Concluzii:

  • orice dorință și plăcere sunt trecătoare
  • nemulțumirea / dorința, este într-adevar cea care inițiază și apoi face să continue Cercul/Dipolul Creației
  • scopul planului terestru NU este de a oferi fericirea, deși majoritatea oamenilor așa crede; aici, iată, biserica creștină are dreptate, deoarece ea spune să nu căutăm în acest plan fericirea.
  • ce face planul terestru este să ducă suferința până la insuportabil (precum la Itzik); acesta este un lucru bun, deoarece astfel oamenii încep să-și reamintească cine sunt cu adevărat, starea de unde au plecat, pe Dumnezeu; nu știu dacă acesta este un scop în sine, adică ceva dinainte calculat; acesta este un rezultat, o consecință, cum ziceam mai demult, și nu o pedeapsă – este consecința și rezultatul direct al faptului că am uitat cine suntem, al faptului că „ne-am îndepărtat de Dumnezeu”, cum spun creștinii; budiștii de asemenea spun că „nașterea este suferință, viața este suferință, moartea este suferință”, referindu-se la planul terestru, unde ei se străduiesc să nu se mai reîntrupeze.
  • acum îl înțeleg pe U.G.Krishnamurti, care nu era de acord cu Jiddu Krishnamurti (atenție, sunt doi, și amândoi au fost iluminați), și anume: Jiddu spunea ca lumea este „in flăcări”, și ne întreba ce facem atunci când vedem că locuința noastră arde – el vorbea în sensul de a face ceva pentru a micșora suferința; el a creat chiar niște școli în care îi învăța pe elevi nonviolența, pacea etc.(dar întrebarea este ce vor face acești elevi atunci când vor da de lumea reală); U.G. îl contrazicea, și spunea că el ar pune mai multă benzină peste focul care arde, până arde totul, iar din cenușa rezultată există șansa să renaștem precum pasărea Phoenix. Spuneam că acum îl înțeleg, deoarece se referea la rolul inițiatic al suferinței, de care vorbeam mai sus, acela ca oamenilor să le ajungă insuportabilă, și atunci să înceapă să-și reamintească. Aș putea spune că U.G. avea imaginea mai de ansamblu, deși, în final, cei doi vorbeau despre același lucru – nevoia ca oamenii să se „trezească”.
  • referitor la viteza de parcurgere a drumului invers pe Cercul/Dipolul Creației, de la Om la Dumnezeu – această viteză nu este obligatoriu să fie aceeași cu cea de coborâre; mă refer la descrierile făcute de Ilie Cioară (cu spargerea ego-ului), Eckhart Tolle sau Radu Călin ( calinakimu ) – și anume că acest proces poate fi brusc, instantaneu; aceasta este o veste bună, deoarece iată, există posibilitatea ca în seara asta să ne culcăm în culmea disperării, iar mâine dimineață să ne trezim iluminați 🙂 . Acest fapt ne mai arată că există un singur fel de a fi fericiți în planul terestru: acela de a atinge din nou nivelul de conștiință al lui Dumnezeu.
  • răspunsul la întrebarea de la început despre cum și de ce a putut să-și dorească Dumnezeu altceva, ar fi că El de fapt Și-a dorit altceva numai și numai ca să-Și poată dori să se întoarcă Înapoi la Cine Este Cu Adevărat – nu există alt scop al Creației.
  • singura întrebare care rămâne – care nu mai e propriu-zis o întrebare, deoarece este nu atât de aflat, cât mai ales de practicat –  este cum să ne reconectăm la Sursă, cum să ne reîntoarcem la Starea Inițială, la Dumnezeul din noi. Probabil că aceasta necesită o abordare mai extinsă, pe lângă articolul pe care l-am scris referitor la Metode pentru reducerea separării, nevoii și uitării, care rămâne valabil. Pe lângă ce am scris acolo, aș dori să mai recomand și blogul lui Radu Călin ( calinakimu ), din ale cărui articole am rebloguit și eu câteva. Și, desigur, acest blog al meu, citit de la cap la coadă 🙂 . Adevărul este că orice film vedem cu mesaj spiritual autentic, orice carte/blog citim cu același mesaj autentic, orice revelație avem atunci când medităm la aceste subiecte spirituale – totul ne ajută, deoarece fiecare reprezintă o lovitură dată ego-ului. Cum zicea Dumnezeu într-o carte a lui Walsch: „Scopul este ca tu să reușești„. Iar mesajul spiritual autentic ar putea fi rezumat la „Noi suntem Iubire”.