Procedura SMB (Self Mending Of The Body) – autocurățarea și repararea corpurilor subtil și fizic, fără hipnoză

ATENȚIE – Această metodă nu va funcționa în cazul persoanelor care nu cred că există un plan subtil/astral, nu cred că există în acest plan subtil entități negative şi pozitive, printre cele pozitive numărându-se şi oamenii, şi care nu cred că există entități negative care pentru a se hrăni se folosesc de energia noastră, cei întrupați în corpuri fizice, profitând de faptul că nu le vedem, nu le auzim și nu le simțim cât timp suntem întrupați în corp fizic.

Acelora care doresc să se convingă de toate aceste aspecte, le recomand să caute pe YouTube sesiunile de hipnoză regresivă ale lui Calogero Grifasi și ale membrilor echipei Grifasi – există multe sesiuni subtitrate în limba română; sau, în România, sesiunile lui Dragoș Peter Coroșeț – se găsesc tot pe YouTube. Prin hipnoză regresivă se pot obține rezultate spectaculoase/miraculoase, precum și informații despre viețile anterioare, viața pe alte planete, în plan subtil și fizic, și despre multe alte aspecte ezoterice (de exemplu găsirea sufletului pereche etc. ).

Iată procedura SMB:

  1. Îi spun corpului subtil să-și verifice nivelul vibrației, și dacă e nevoie să o ridice la o valoare pe care o consideră optimă. Îl rog să rețină acest lucru și să facă această verificare periodic. De asemenea, îl rog să încerce să rețină procedura care urmează, pentru a o putea aplica la nevoie.
    • Observație – pasul 2 nu este foarte elegant sau respectuos, dar are rostul de a le convinge pe entități cine deține controlul, deoarece multora pur și simplu nu le vine să creadă că ele nu mai dețin controlul, după ani sau zeci de ani în care au făcut ce au vrut bazându-se pe faptul că nu le vedem și nu le auzim atât timp cât suntem în corp fizic
  2. Comand să se prezinte în fața mea toate entitățile care interferează cu mine în acest moment, atât cele de vibrație negativă (mai mică decît zero) cât și cele de vibrație pozitivă (mai mare sau egală cu zero). Le comand să capete instantaneu culoarea roz cu buline albe și să alerge/să facă tumbe în jurul meu, consumându-și energia, și nemaiputând să facă altceva decât să asculte ceea ce am să le transmit în continuare.
  3. Declar că rup/anulez orice contract, înțelegere, acord avute vreodată cu ele și care le-ar permite să interfereze cu mine.
  4. În consecință, mă adresez entităților de vibrație negativă. Le permit să se oprească din alergare/făcut tumbe dacă și numai dacă scot toate implanturile pe care le-au pus corpului subtil, apoi le distrug, după care își deschid portaluri interdimensionale și pleacă prin ele, fără a se mai întoarce vreodată.
  5. Mă adresez acum entităților de vibrație pozitivă. Le permit să se oprească din alergare/făcut tumbe dacă și numai dacă își retrag toate energiile pe care le-au trimis, respectiv dacă repară tot ce au alterat, cu bună credință, după care își deschid portaluri interdimensionale și pleacă prin ele, fără a se mai întoarce vreodată.
  6. Le spun entităților să se grăbească să termine și să plece cât mai repede, deoarece pașii următori le pot afecta integritatea.
  7. Dacă nu mă grăbesc, aici pot să le acord entităţilor „ascultătoare” 5-10 minute să îşi termine treaba şi să plece.
  8. Rog corpul subtil să-și ridice vibrația la valoarea optimă, după care îl rog să creeze în jurul său, una în exteriorul alteia, trei sfere de lumină având cea mai mare frecvență posibilă fără a deranja funcționarea corpului subtil, aceste sfere având rolul de a împiedica alte interferențe viitoare. Rog corpul subtil să încorporeze în cele 3 sfere și comanda ca oricine încearcă să interfereze să capete instantaneu culoarea roz cu buline albe și pe aceea de alergat/făcut tumbe.
  9. Comand ca, dacă mai există entități care nu au plecat încă, acestea să fie automat teleportate în afara celor 3 sfere de protecție.
  10. Rog corpul subtil să verifice dacă au mai rămas implanturi, iar dacă da, să le distrugă. Dacă au mai rămas energii străine sau alte elemente, să le strângă și să le arunce/teleporteze spre infinit.
  11. Rog corpul subtil să strângă toată energia negativă rămasă în urma implanturilor și să facă din ea un ghem pe care să-l arunce/teleporteze spre infinit.
  12. Rog corpul subtil să înceapă / să continue procesul de auto-refacere și auto-energizare. Îl rog să energizeze, cu ajutorul mâinilor energetice puse pe zona respectivă, în special organele sau zonele care au fost afectate, după care să continue cu toate celelalte zone.
  13. Rog corpul subtil să își refacă metabolismul la valoarea optimă.
    • Se poate încerca reglarea metabolismului pentru a scădea în greutate un anumit număr de kilograme într-un interval rezonabil de timp (6 luni – 1 an), respectiv pentru a avea greutatea optimă.
  14. Pentru protecţia casei, cei care au animale pot vorbi cu acestea să îi protejeze şi în plan subtil. Ele oricum fac acest lucru, dar vorbind cu ele şi conştientizând acest lucru nu poate face decât bine relaţiei om-animal (creşte comunicarea).
  15. Cea mai bună protecție, mai ales pe termen lung, este să ne asumăm rolul de fiinţe de lumină şi în planul fizic – cu tot ce implică asta, nu intru în detalii, fiecare le simte în felul său. Ca minim necesar, trebuie să încercăm să ne găsim un echilibru interior, să reușim să ne păstrăm vibrațiile ridicate și să evităm generarea de emoții negative, care emoții negative reprezintă hrana acestor entități întunecate.

20.04.2017 – revin cu câteva sugestii pentru îmbunătăţirea scuturilor de protecţie. Prezint o variantă de creare a scuturilor de protecţie, începând de la interior spre exterior:

  1. un scut de protecţie contra implanturilor produse de entităţile negative, având 3 funcţii (se pot crea şi 3 scuturi separate):
    • extragerea oricărui implant existent în corp (ca un magnet, le scoate afară)
    • dezactivarea şi distrugerea (dezintegrarea) oricărui implant care trece prin scut, indiferent de direcţia de deplasare
    • respingerea oricărui implant care încearcă să intre prin scut – pur şi simplu acesta va ricoşa din scut
  2. un scut similar contra energiilor negative, dar şi a blestemelor şi altor elemente produse cu rea-voinţă de către entităţi de vibraţie mai mare sau egală cu zero
  3. un scut de lumină de mare frecvenţă, contra tuturor entitaţilor care vor să se apropie – le va ţine la distanţa pe care o dorim noi
  4. la exterior, unul sau mai multe scuturi care să creeze invizibilitate în planul subtil – pur şi simplu să fim invizibili, cu excepţia fiinţelor cărora le permitem noi să ne vadă

Natural Hygiene / Orthopathy – Principii pentru o sănătate naturală

Am descoperit relativ recent pe net o mișcare/filosofie/mod de viață denumit(ă) Natural Hygiene sau Orthopathy. Din păcate nu am găsit prea mult în limba română (un articol care atinge puțin subiectul este http://suntsanatos.ro/cum-sa-avem-mai-multa-energie-2870.html).

În limba engleză sunt destul de multe site-uri. Mai jos găsiți câteva:

Prezint o descriere luată de la ultimul link de mai sus:

Natural Hygiene is a set of principles to apply in one’s life to achieve and maintain optimal well-being, vibrant energy, and freedom from illness. These principles are based upon meeting the body’s inherent, natural needs: fresh, pure air; pure water; moderate sunshine; regular exercise; adequate rest and sleep; fasting when ill; a diet of whole, organically-grown foods such as fresh fruit, vegetables, nuts and seeds eaten in their raw, natural state; eating foods in proper combinations for optimal digestion; emotional poise; right livelihood, and; nurturing relationships.

Traducerea:

Natural Hygiene este un set de principii de aplicat în viață pentru a atinge și a menține bună-starea optimă, energia vibrantă și eliberarea de boli. Aceste principii se bazează pe satisfacerea nevoilor inerente, naturale ale corpului: aer curat; apă pură; soare moderat; exerciții fizice regulate; odihnă și somn adecvat; post, atunci când ești bolnav; o dietă de alimente integrale, cultivate ecologic, cum ar fi fructe proaspete, legume, nuci și semințe consumate în starea lor brută, naturală; consumul de alimente în combinații potrivite pentru digestie optimă; echilibru emoțional; mijloace de trai corecte, și cultivarea relațiilor.

Boala este rezultatul nerespectarii anumitor legi biologice. Organismul uman are capacitatea de autovindecare, daca este repus în condițiile corespunzătoare.

Alimentația este foarte importantă. Din păcate, am observat că aici nu mai există unanimitate de păreri – unii sunt adepții vegetarianismului total (vegan), alții a hranei crude, nepreparate (raw-food); alții susțin că primele două crează carențe pe termen lung și acceptă si produse animale, inclusiv carne, dar în cantități reduse.