Fluturaş de Vacanţă: Terra – The Ultimate Entertainment

Fluturaş de Vacanţă:  Terra – The Ultimate Entertainment

Se adresează sufletelor plictisite. Atenţie, vârsta minimă de înscriere este un miliard de ani vechime – vezi Declaraţia pe Proprie Răspundere.

Te-ai plictisit să fii nemuritor? Te-ai plictisit de creat la nesfârşit planete, stele, galaxii? Te-ai plictisit să te plimbi prin MultiVers fără nicio ţintă? Noi avem soluţia!

Programul de vacanţă „Terra – The Ultimate Entertainment” se bazează pe tehnologii de ultimă oră, cum ar fi: Tehnologia Întrupării/Încarnării, Tehnologia de Inducere a Uitării, Tehnologia Implantării Şabloanelor în Memorie, Tehnologia Interferării – de Aproape şi de la Distanţă, precum şi pe multe alte tehnologii, necesare pentru obţinerea de stări alterate de conştiinţă.

Rezultate garantate prin testare îndelungată în laborator:

  • vei uita cine eşti
  • vei uita că eşti nemuritor; vei crede că poţi să mori şi că poţi să îi omori pe alţii
  • vei uita că nu ai nevoie de nimic; vei fi absolut convins că îţi lipseşte ceva exterior ţie ca să fii fericit; printre lucrurile bizare de care vei crede că ai absolută nevoie se numără: un metal care se extrage din pământ, denumit aur; nişte foi de hârtie tipărită, denumite bani; nişte substanţe nocive pe care le vei introduce în corp ca să te simţi mai bine, cu diverse nume: cafeină, teină, nicotină etc.; o procedură mecanică bazată pe frecare, denumită sex; şi alte lucruri asemănătoare
  • vei căuta un suflet pereche care să fie jumătatea ta; negăsindu-l, vei încerca din nou şi din nou, stricând ce ai construit ca relaţii şi construind din nou, apoi iar stricând, şi aşa mai departe, pe durata întregii tale vieţi (adu-ţi aminte, scopul lumii pe care ţi-o oferim este să te scape de plictiseală! )
  • corpul tău fizic se va altera şi se va urâţi încet-încet, datorită unui proces denumit îmbătrânire, şi în final vei „muri”; durata maximă de „viaţă” a unui corp este de 125 de ani, dar, datorită lipsei de grijă faţă de acesta, vei „muri” probabil nu mult peste jumătatea acestei vârste; „moartea” va însemna să ieşi din corpul fizic, dar nici măcar atunci nu vei putea să îţi reaminteşti total cine eşti; noi ne rezervăm dreptul de a îţi oferi o nouă „viaţă”, într-un nou corp fizic; te vei bucura de această propunere şi o vei lua de la capăt

 

Observaţii:

  • Pe perioada în care te vei afla în corp fizic, deci într-o stare alterată de conştiinţă, vei fi scutit de efectele Legii Comportamentului Universal. De exemplu, vei putea să omori oricâte şi orice fiinţe doreşti, fără ca noi să intervenim. Desigur, vei fi sub jurisdicţia legilor create de voi, care pe noi nu ne interesează.
  • În cazul în care, în urma acţiunilor voastre din starea alterată de conştiinţă, viaţa pe Terra nu va mai fi posibilă, ne obligăm să asigurăm continuarea jocului pe o altă planetă, pregătită din timp. Costurile suplimentare vi se vor deconta ulterior.
  • Deoarece cererea este foarte mare, vă recomandăm să vă grăbiţi cu înscrierea. Solicitările vor fi tratate strict în ordinea sosirii.

 

Declaraţie pe propria răspundere

Subsemnatul … , declar pe propria răspundere că am o vechime ca suflet de mai mult de un miliard de ani, şi că doresc înscrierea în programul „Terra – The Ultimate Entertainment”. Accept de bunăvoie şi voi respecta următoarele condiţii:

  • ieşirea din joc se va face doar în momentul în care voi demonstra, prin toate gândurile, cuvintele şi faptele mele, că nu mă mai atrage nimic din lumea fizică care mi-a fost oferită;
  • în cazul în care, printr-o nefericită eroare (probabilitatea este de 1 la un miliard), mă voi trezi în timp ce sunt întrupat într-un corp fizic, voi avea obligaţia de a nu strica jocul celorlalţi; în caz contrar voi fi obligat să plătesc daunele cauzate, şi voi putea fi scos forţat din joc pentru limitarea acestor daune.

 

 

 

 

 

 

 

 

01.16. O societate duplicitară, și câteva alternative la aceasta

Trăim într-o societate duplicitară, în sensul că nici măcar pe „fiecare pentru el” nu-l duce până la capăt. De fapt, singurul loc unde este lăudat acest „fiecare pentru el” este domeniul economic, și cel controlat de el, cel politic. În domeniul economic, ni se spune că oamenii nu ar mai avea motivație și inițiativă fără acest „fiecare pentru el”, și ni se dă exemplul, corect de altfel, al stalinismului. Țin să menționez, cum am mai scris în alte articole, că stalinismul a fost o dictatură ordinară, criminală, unde numai de „toți pentru unul, unul pentru toți”, de respect și de iubire nu era vorba.

Dar să ne gândim puțin la comuna primitivă, unde oamenii trăiau (cel puțin așa am învățat) la comun, în triburi. Exista o diviziune a muncii incipientă, dată de condițiile concrete. În cadrul fiecărui trib, bărbații capabili de luptă erau cei care vânau și apărau teritoriul. Femeile și bătrânii se ocupau de creșterea copiilor și de „cele casnice”. Nu cred că se punea în niciun fel problema lipsei de motivație. Vânătoarea și luptele pentru teritoriu nu erau o joacă, fiind în pericol viața și libertatea tuturor membrilor tribului. Iată, deci, că putem să vorbim acolo de „toți pentru unul, unul pentru toți” ca fiind singura variantă pentru supraviețuire și libertate.

Revenind la societatea actuală, imaginați-vă cum ar fi dacă ar fi propusă și aprobată o lege care să generalizeze în toate domeniile pe „fiecare pentru el”, datorită faptului că este benefic. Ar trebui desființată poliția, de asemenea tot sistemul legislativ. Nu ar mai exista noțiunea de bine și rău, ci doar impunerea voinței celui mai puternic. Toți oamenii și-ar cumpăra arme, ca să se apere. Ar fi o lume de totală nesiguranță. Niciun om sănătos la cap nu ar putea aprecia așa ceva ca fiind benefic.

Părerea mea este că toată povestea cu ce benefic este „fiecare pentru el” în domenul economic este o manipulare, întreținută de către cei care dețin acum puterea economică (și, prin intermediul banilor, și pe cea politică), pentru a-și justifica propriul egoism. Ei încearcă să-i facă să gândească pe toți la fel ca ei, și poate că au și reușit, pentru că mulți ar vrea doar să le ia locul, nu să schimbe societatea. După cum am mai spus, lucrurile continuă în același fel deoarece marea majoritate a oamenilor crede că așa este normal să fie.

Deci, ceea ce trebuie făcut, este prezentarea răului produs de acest „fiecare pentru el”, și propunerea, prin puterea exemplului, a unor alternative viabile. Una dintre aceste alternative ar putea fi  Comunitățile de Prieteni, deși o văd doar ca pe o soluție temporară, deoarece, cu timpul, oamenii ar vedea ce benefic este „Toți pentru unul, unul pentru toți”, și ar putea înceta complet cu competiția între ei. Ar putea adopta atunci, de exemplu, Proiectul Venus. Altă variantă ar putea fi cea propusă de Neale Donald Walsch, despre care am vorbit.

Iată deci că există nu una, ci mai multe alternative la societatea actuală. Dar totul va depinde de noi.

Viitorul este mai aproape decat credem.

01.15. Câteva avantaje ale Comunităților de Prieteni

Când a fost întrebat de farisei dacă aceștia să plătească sau nu birul romanilor, Iisus le-a arătat chipul Cezarului de pe monezi, și le-a spus „Dați Cezarului ce-i al Cezarului, și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”.

Eu înțeleg acest mesaj ca fiind un îndemn de a ne preocupa și de latura materială, și de cea spirituală.

Eu cred că aceste Comunitati de Prieteni le vor îmbina pe amândouă.

Voi încerca să prezint câteva avantaje care ar apărea în cadrul acestor Comunități.

Un prim avantaj, pe care l-am mai menționat, ar fi deschiderea spre robotizare și automatizare, și inexistența șomajului tehnologic – de fapt inexistența șomajului de orice fel.

Un avantaj la nivel individual ar fi că nu mai lupți singur cu problemele materiale, ci lupți alături de prieteni, în cadrul comunității. Chiar dacă pierdeți, pierdeți împreună – amintiți-vă, de exemplu, de cei 300 de spartani de la Termopile – astfel se nasc eroii.

Un alt avantaj va fi pentru cei bătrâni și pentru cei bolnavi, care nu vor mai fi dați deoparte și făcuți să se simtă inutili.

Un alt avantaj pe care îl văd, în cazul în care membrii comunității ar locui împreună (de exemplu un fel de ashram ca în India) ar fi următorul: în loc să-și cumpere fiecare: aspirator, mașină de spălat, frigider, aragaz etc. , s-ar putea cumpăra câte un singur aparat, profesional, care să fie folosit de către toți. În acest fel ar fi încurajată și producerea de către societate de aparatură profesională, cu fiabilitate mare, și nu cum s-a ajuns astăzi, să se producă ieftin și prost. Un aspect important care rezultă din acest exemplu este că nu conteaza posesia individuală, cât accesul la resurse.

Trebuie spus că banii nu vor mai fi un criteriu în alegerea partenerului, ceea ce cred că este un avantaj, deoarece va avea loc o întoarcere la criteriile originale, programate de către specie: frumusețe, putere, inteligență, comunicare etc., ceea ce va duce la regenerarea speciei, prin nașterea unor copii mai frumoși, mai deștepți etc.

Copiii care se vor naște și vor crește în cadrul acestor Comunități vor avea avantajul de a crește împreună, în spiritul „toți pentru unul, unul pentru toți”, de a nu mai fi discriminați, de a nu mai fi favorizați sau defavorizați pe criterii de bani, de „cine sunt părinții”. Vor putea fi depistate talentul, aptitudinile și îndemânarea fiecăruia, și folosite în mod eficient pentru Comunitate.

Privind la toate aceste avantaje, mă gândeam că ele sunt de natură materială.

Și mă gândeam dacă nu cumva aceste Comunități vor fi posibil de creat doar de către niște ființe care și-au rezolvat deja „problemele spirituale”, și care, pentru a-și rezolva și problemele materiale, vor apela la această formă de organizare.

 

01.07. Puţin despre comunităţi, mai mult despre societate

Mă gândeam că poate ar trebui să schimb denumirea site-ului/blogului, deoarece constat că nu am de spus foarte multe despre aceste Comunităţi de Prieteni. Nu are rost să intru in detalii precum: înscrierea membrilor, excluderea lor (?!), reguli de funcţionare etc. Motivul e foarte simplu: toate acestea vor fi stabilite, de comun acord, de către cei care care se vor încumeta la o astfel de întreprindere.

Totuşi o să păstrez denumirea, deoarece cred că aceste comunităţi ar putea fi o alternativa viabilă şi paşnică la societatea actuală.

Ce nu-mi place la societatea actuală ?

Societatea actuală este rezultatul intelectului omenesc. Este cea mai bună formă de organizare pe care a găsit-o intelectul plecând de la datele iniţiale pe care le-a procesat (ca un computer). Această formă de organizare este acceptată ca normală de marea majoritate a oamenilor. Tocmai de aceea se menţine, pentru că oamenilor li se pare normal să fie totul aşa cum este. Ea se va prăbuşi în secunda imediat următoare momentului când oamenilor nu li se va mai părea normal să fie aşa. Odată cu ea se vor prăbuşi şi liderii acesteia, conducătorii care cred  că controleaza totul (sau cel puţin acolo speră să ajungă). Este suficient, de exemplu, ca oamenii sa renunţe la bani, cum propuneau realizatorii seriei de filme Zeitgeist, şi tot ce numim acum putere financiară a dispărut. Deci, puterea se află la oameni, şi anume la ceea ce constituie majoritatea. De aceea conducătorii societăţii încearcă să ţină sub control, cu orice mijloace, această majoritate. Şi mijloacele sunt diverse, de la manipularea subtilă la forţa brută.

Iar oamenii de ce nu se revoltă? Pentru că nu cunosc o variantă mai bună de societate. Şi probabil că acesta este adevărul, deoarece, cum spuneam, aceasta este rezultatul intelectului, şi atât timp cât ne va guverna intelectul, nu vom putea sa creăm ceva superior.

Vezi de exemplu comunismul, care a plecat de la nişte idei generoase, zic eu. „Libertate, Egalitate, Fraternitate” – nu-i aşa că sună grozav ?! Dar ce s-a întâmplat în realitate: au încercat („au trebuit”) să aplice aceste principii cu forţa, unei populaţii care nu era pregătită să accepte aşa ceva (şi nici nu va fi vreodată, cât timp e guvernată de intelect). Regimul a devenit unul de teroare, renunţând şi la libertate, şi la fraternitate, pentru a impune o oarecare egalitate, respectiv limitarea forţată a veniturilor tuturor. După cum se ştie, la instalarea terorii a contribuit decisiv şi faptul că un om cu un ego foarte puternic, Stalin, a avut acces la putere. Pentru un ego puternic, „fiecare pentru el” este singura viziune, iar empatia cu ceilalţi este inexistentă.

Prin egalizare, s-au micşorat veniturile celor care chiar produceau „plusvaloare” (cred că e un termen comunist, dar n-am găsit altul), şi s-au mărit veniturile celor care produceau mai puţină sau deloc. S-a descurajat astfel iniţiativa şi munca, şi s-a încurajat lenea. Deşi lozincile erau făcute să sune bine, erau doar lozinci; le mai credeau doar cei tineri şi idealişti, probabil. Ceea ce trebuia să fie un regim cu adevărat democratic, în sensul de a se promova liber valorile şi oamenii de valoare, a devenit o dictatură; în plus, egalitatea, chiar şi forţată, dupa cum am spus, exista doar de la un nivel în jos. Nomenclatura a ajuns stăpânul absolut. Nu aveau proprietăţi în acte, dar practic deţineau totul, după bunul plac.

Rezultatele capitalismului nu diferă prea mult de cele ale comunismului. S-a ajuns la polarizarea societăţii, în sensul că există o pătură foarte redusă, „bogaţii”, care deţine aproape totul (cam 95% să zicem), de data aceasta cu acte în regulă, şi restul lumii, care se luptă pentru ce a mai rămas. De frică să nu se revolte populaţia, „bogaţii” conduc societatea spre un control tot mai strict, apropiindu-se tot mai mult de metodele dictaturii comuniste. De democraţie nu poate fi vorba, deoarece totul este controlat de bani. Partidele şi politicienii sunt controlaţi prin bani, şi nu fac decât să menţină status-quo-ul, starea existentă.

Cum s-a ajuns la asta? Foarte simplu, intelectul nostru ne-a dus aici, deoarece funcţionează având la bază separarea şi nevoia. Acestea sunt datele primare pe care le primeşte el, şi nu cunoaşte altceva. Din separare şi nevoie a rezultat logică soluţia „fiecare pentru el”. Aceasta este lumea animalelor, la propriu (nu e o figură de stil). Este o lume de luptă perpetuă, care crează suferinţă, dar cel puţin animalele, datorită intelectului redus, sunt protejate parţial, în sensul că nu sunt conştiente decât de o mică parte din această suferinţă, cea care le afectează personal. Ele nu pot sesiza nici relaţia directă cauză-efect. Oamenii, în schimb, nu cred că mai au vreo scuză să participe la aşa ceva.