Despre economia reală în România

Câteva observaţii despre actuala economie a României şi despre ce ar fi de făcut, la nivel individual şi colectiv.

  1. În lipsa concurenţei reale, preţurile sunt limitate de puterea de cumpărare – mai bine zis de lipsa puterii de cumpărare – a majorităţii populaţiei. Din această cauză:
  2. La fiecare creştere a salariului minim de către guvern, puterea de cumpărare a celor care au un salariu/venit  mai mare decât acest salariu minim, SCADE. Aceştia nu trebuie să se bucure când creşte salariul minim pe economie, ci dimpotrivă. Pentru că vor creşte automat şi preţurile, în timp ce salariul/venitul lor rămâne neschimbat. Chiar şi celor cărora li se măreşte salariul, aceştia se vor bucura de o scurtă perioadă de „prosperitate”, după care preţurile vor creşte automat, şi se vor trezi în aceeaşi situaţie ca mai înainte, dacă nu şi mai rău.
  3. Ar trebui ca măcar preţurile la articolele de bază să fie ţinute sub control de către stat.
  4. Concurenţa reală este dată de o abundenţă de producători şi comercianţi. Acest lucru nu este sprijinit în România, ci dimpotrivă, se iau tot felul de măsuri (fel de fel de cerinţe, birocratice sau nu) pentru limitarea numărului acestora, şi deci împiedicarea liberei concurenţe prin favorizarea „primilor sosiţi”.
  5. Trebuie înţeles faptul că forţa de muncă are un cost, stabilit de cerere şi ofertă. Cei care nu sunt mulţumiţi de cât primesc şi vor să câştige mai mult, trebuie să încerce să îşi depăşească statutul de angajat. Trebuie să încerce să-şi facă o afacere, un PFA, ceva pe cont propriu. În acest fel nu mai sunt limitaţi de costul forţei de muncă. Aceasta este calea corectă. Cel mult se poate încerca o negociere individuală a salariului. În niciun caz nu se recomandă negocierea colectivă de salarii mai mari, care va duce în final la creşterea preţurilor, adică la inflaţie şi la scăderea puterii de cumpărare.
  6. Rezultă o implicaţie dureroasă. Întotdeauna va trebui să existe o majoritate cu venituri mici, care va trăi de pe o zi pe alta, neputând să-şi permită mai mult decât strictul necesar pentru supravieţuire. În schimb, cei puţini care vor reuşi (ei ştiu cu ce eforturi) să aibă un venit de N ori mai mare decât salariul minim, aceştia se vor bucura de o putere de cumpărare de N ori mai mare decât restul.
  7. Se poate spune deci că cei cu venituri mari se bucură de nivelul preţurilor stabilit de majoritatea cu venituri mici.
  8. Ce e de făcut? La nivel individual, am spus la punctul 5. La nivel colectiv, şi rămânând în contextul actual, de economie capitalistă, trebuie să votăm forţele care promit să ajute şi să dezvolte libera concurenţă, producţia, comerţul. Şi să ne asigurăm că îşi vor ţine promisiunile, iar în caz că nu şi le vor ţine, să le cerem socoteală, să nu mai uităm aşa uşor şi să nu mai votăm cu cine nu îşi ţine cuvântul dat.
  9. Deşi acest articol poate fi interpretat ca fiind anti-capitalist, vreau să menţionez că în orice fel de societate este nevoie ca preţurile să fie ţinute sub control. În capitalism, mecanismul este cel descris mai sus. În socialism existau mecanisme dictatoriale (se stabileau preţuri maximale), şi lucrurile erau mai simple din acest punct de vedere. Ţin să menţionez că, din punctul meu de vedere, capitalismul are un merit şi un avantaj foarte mare, şi anume faptul că permite înfiinţarea şi funcţionarea Comunităţilor de Prieteni „Toţi pentru unul, unul pentru toţi”, comunităţi bazate pe respect reciproc, unde toţi membrii se implică total, şi unde profitul se împarte în mod egal. Pe cei curioşi îi îndemn să citească blogul meu, şi se vor putea lămuri despre ce este vorba.

01.08. Câteva principii generale şi câteva consideraţii despre Comunităţile de Prieteni

Plecând de la rememorarea comunismului din articolul precedent, rezultă un principiu important:

  • Nu este o cale corectă să impui altora nimic fără acceptul lor, chiar dacă tu crezi că le va face bine; calea corectă este de a demonstra prin puterea exemplului.

Observaţii:

  • Exact acest lucru cred că trebuie să-l facă Comunităţile de Prieteni, să prezinte o alternativă, şi nu să impună ceva cu forţa
  • Acest principiu este chiar mai restrictiv faţă de „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.

Alt principiu pe care l-am mai mentionat:

  • Binele adevărat este pentru toţi, nu doar pentru unii; binele individual trebuie să meargă mână în mână cu cel colectiv

Observaţie:

  • Atunci când descoperi idei, principii etc. care conţin binele adevărat, simţi nevoia să le împărtăşeşti cu ceilalţi, şi nu să le ţii pentru tine. De ce: pentru că realizezi că, cu cât le cunoaşte şi le aplică mai multă lume, cu atât va fi mai bine pentru toţi, inclusiv pentru tine. (Asta mi s-a întâmplat mie cu această idee, a comunităţilor de prieteni, dar şi cu altele.)

Acestea două cred că pot fi criteriile după care se poate recunoaşte binele adevărat.

Observaţia de mai sus este strâns legată de un alt principiu, pe care l-am întâlnit menţionat în mai multe locuri (scientologie, budism):

  •  Suntem cu toţii „în aceeaşi oală”, şi nu vom putea să ne eliberăm decât împreună

 

Şi acum câteva consideraţii generale despre aceste comunităţi, aşa cum le văd eu:

  • o comunitate trebuie să-şi asigure perenitatea, supravieţuirea peste ani, doar astfel va deveni un exemplu de urmat;
  • din acest motiv, o comunitate trebuie să se constituie în jurul a ceva productiv: o afacere sau o îndeletnicire care să asigure cele necesare membrilor;
  • dacă este vorba de o afacere, comunitatea va produce ceva ce să vândă restului societăţii (produse, servicii, muzică etc.), şi pentru care va cere bani; foarte probabil va intra in competiţie cu alţi producători; în acest caz, comunitatea va trebui să se comporte la exterior ca orice alt agent economic, va trebui să fie competitivă, să-şi asigure o piaţă de vânzare etc.; în acest context, va fi foarte util să-şi asigure serviciile unor manageri cu experienţă, performanţi, să aibe oameni de marketing buni etc.;  toţi aceştia ar fi ideal să fie membri ai comunităţii, dar, dacă nu se poate, pot fi şi persoane externe comunităţii, plătite pentru serviciile prestate
  • dacă comunitatea va fi de tip agricol, dispare parţial necesitatea competiţiei cu alţii; membrii vor putea să-şi asigure hrana necesară, dar tot cred că va fi nevoie de ceva bani pentru alte necesităţi în afară de hrană, şi atunci probabil că trebuie luată în calcul vânzarea de produse agricole catre societate, deci ne întoarcem aproximativ la cazul anterior
  • o activitate rentabilă ar putea fi şi închirierea (terenuri, depozite, locuinţe), desigur dacă comunitatea deţine aşa ceva