Revenire la primul articol din blog (cel mai vechi)

Pe blogul meu prima postare (adica cea mai veche) este despre impartirea a „Tot ce există” in 4 cadrane, determinate de două axe: separarea si nevoia. Si spuneam eu ca universul fizic ar fi primul cadran (cred, de fapt nu conteaza numerotarea), caracterizat de prezenţa separarii si nevoii.
Acum realizez ca universul fizic nu ar trebui luat in calcul, deoarece este o „făcătură”, este un fel de „joc pe calculator”, care doar accentueaza separarea si nevoia din planul subtil/astral. DE FAPT, AR FI MIJLOCUL PRIN CARE HUMANOIZII/OAMENII POT EXPERIMENTA NEVOIA – VEZI MAI JOS (dar trebuie asociat si cu UITAREA, altfel îşi pierde rostul).
De fapt planul astral/subtil este cadranul 1, cel cu separare si nevoie. Vedem asta clar la aceste ET/entitati/reptilieni/draconieni etc.. Universul fizic este doar o „bulă” in cadrul planului astral/subtil.
O INTREBARE BUNA ESTE DACA HUMANOIZII/OAMENII AU NEVOIE DE A SE HRANI IN PLAN SUBTIL.
Daca nu, inseamna ca ei vin din cadranul 2 (repet, nu conteaza numerotarea), cel in care exista separare dar nu exista nevoie.
Mai ramane cadranul 3, in care există nevoie, dar nu există separare – asta ar fi o fiinţă unică, dar care are nevoia de a se hrăni. (Asta ar corespunde in Kabala – lui Malchut/Fiului/Creaturii care a fost creata de Tatal pentru a-i oferi iubire/lumina).
Cadranul 4, in care nu exista nici separare, nici nevoie – acesta ar fi Dumnezeu Absolut, sau Tatal.


 

Schimb numerotarea – sa zicem ca pozitia cadranelor ar fi asa:
1 2
4 3

1 – ar fi Tatal/absolutul
2 – ar fi fiintele de lumina, create prin divizarea Tatalui (cadranul cu separare, dar fara nevoie). Ele nu au nevoie de hrana.
4 – ar fi o singura fiinta, Malchut, care are nevoie de hrana/iubire/lumina de la Tatal (cadranul cu nevoie, dar fara separare).
SE PARE CA TATAL A CREAT DIRECT DIN EL INSUSI PE 2 SI PE 4
3 – este creat de Malchut prin divizare, asa cum si Tatal a creat pe 2. Fiintele de aici sunt separate si au nevoie de hrana – adica ET/entitati/reptilieni etc.

Malchut primeste toata lumina/iubirea de la Tatal, fara restrictii. Dar se pare ca in cadranul 3, unele fiinte au ales sa se separe de Malchut, care le dadea hrana, si au ales sa se hraneasca pe cont propriu – folosind fraierii (adica pe noi) care au coborat din 2. Deci „cei cazuti” din 3 (nu trebuie sa fie toti!) au aparut numai dupa ce cei din 2 s-au dus in 3. La fel ca carnivorele, aparute dupa ierbivore.

Asadar noi suntem fiinte din cadranul 2 care au venit in 3, probabil pt. a experimenta NEVOIA. Malanga numeste ingeri pe cei din cadranul 2, si spune ca noi, oamenii, cei care am coborat in 3, suntem de aceeasi natura cu ingerii din 2, dar suntem superiori deoarece avem experienta din 3.


Prin experimentarea NEVOII in cadranul 3 noi am devenit (mai) inteligenti, deoarece inteligenta apare din Nevoie. Noi nu eram inteligenti pana sa venim in 3 (eram doar buni si iubitori). Inteligentii originari erau numai cei din 3, care aveau nevoie de hrana.


 

Ca sa vezi ce inseamna manipulare si ce putere poate sa aiba asupra lumii intregi. In cursul de Kabala al lui Michael Laitman, pe care l-am tot laudat pe blog, este prezentata toata povestea lui Malchut/Fiul, dar ni se spune ca noi suntem bucăţele din el – dovada ar fi faptul ca toti avem nevoie de placere/iubire.
Doar dupa ce vezi sesiunile de hipnoza regresiva (Calogero Grifasi si grupul sau) realizezi cine esti. Uau !
E prea frumos sa fie adevarat?

(Cf. hipnozei, noi suntem fiinte de lumina, SURSE de lumina, nu bucati din Malchut, care are nevoie de energie de la Sursa. E adevarat ca am uitat asta, de aceea suntem mintiti in fel si chip …)


O mica adaugire:

De fapt Absolutul s-a impartit initial in doua parti: o sursa de energie si un consumatorde energie – adica un DIPOL. Deci ar fi doi fii (yin si yang, probabil). Iar cei doi, prin divizarea fiecaruia, continua creatia in cele 4 cadrane. De studiat si pe Malanga, care spune ceva de genul asta.


 

Hei, vreti tot adevarul? Mai cautati si singuri!

Nu mai stiu cine spunea: puteti avea incredere in cautatorii adevarului, dar nu si in cine spune ca l-a gasit !


 

 

Anunțuri

Viața ca un joc pe calculator

Viața ca un joc pe calculator este o idee pe care am întâlnit-o tot mai des pe internet. De la succesul filmului Matrix din 1999, tot mai multe persoane se întreabă dacă nu cumva există un sâmbure de adevăr în ideile prezentate de acest film. Personal, am vizionat prima oară filmul, la momentul respectiv, la cinema Scala. Îmi aduc aminte că la ieșirea din sala de cinema mă uitam în jur și mă întrebam dacă ceea ce văd este real sau nu! Senzația a durat câteva minute, după care a dispărut.

Aș vrea să analizez mai în detaliu implicațiile unei asemenea ipoteze.

Ipoteza este aceasta: la nivel subtil suntem ființe de lumină, ființe nemuritoare, eterne, scântei din marele foc care este Dumnezeu, sau picături din marele ocean care este Dumnezeu. Și am ales să ne întrupăm aici, în acest univers material, grosier, ca să experimentăm separarea, nevoia și uitarea (dacă doriți mai multe detalii despre cele trei iluzii fundamentale, citiți primele articole din blog). Prin întrupare am intrat în corpuri grosiere, materiale, corpuri care au nevoi, care sunt destructibile. Controlăm aceste corpuri și jucăm acest joc al „vieții pe Pământ”.

Analogia cu un joc pe calculator este foarte mare, singura diferență fiind că am reușit să ne facem să uităm că acesta este un joc.

O implicație majoră a acestei uitări este că totul ni se pare real. Deoarece ni se pare real, considerăm că este important ce se întâmplă. Deoarece ni se pare important, încercăm să găsim un scop, o finalitate la ceea ce se întâmplă.

  • Apropo, când eram copii nu căutam un scop, un sens al vieții, și cu toate acestea eram foarte bucuroși, foarte dinamici, curioși, dornici de a cunoaște, de a explora.

baby

Acum, maturi, suntem în căutarea unui scop al vieții, sau al lui Dumnezeu. Ne întrebăm ce vrea Dumnezeu. Unii spun chiar că au găsit răspunsul. Din păcate, vedem că acest răspuns nu e unic. Buddha a găsit ceva, Iisus a găsit altceva, Mahomed a găsit altceva. Urmașii lor susțin fiecare în parte că ei dețin adevărul absolut. Unii sunt gata să moară sau să ucidă pentru acest adevăr. Dar un adevăr absolut trebuie să fie unic, altfel nu mai e adevăr absolut.

DAR DACĂ ?

Dacă acesta este cu adevărat echivalentul unui joc pe calculator, și nu are în realitate niciun scop absolut ?

Un joc pe calculator îl joci pentru distracție, pentru a petrece timpul în mod plăcut, pentru a scăpa de plictiseală. Nu contează în final cine a câștigat și cine a pierdut. Este adevărat, câștigătorul este memorat în „Hall of Fame”, dar când stingi calculatorul dispare și acest „Hall of Fame”.

Într-un joc pe calculator nu contează cine este bun și cine este rău. Cineva trebuie să fie bun și cineva trebuie să fie rău, pentru a putea juca jocul. La sfârșit chiar nu contează cine a fost bun și cine a fost rău. „Bun” și „rău” sunt doar niște definiții în interiorul jocului.

Dar iată că unii vin și ne arată „calea”. Ne învață ce trebuie să facem ca să câștigăm jocul. Ne învață cum să ne pregătim psihologic, să avem o mentalitate de învingători. Ne învață secretul cum să atragem câștigul, cum să fim pe aceeași frecvență cu acesta. Ne învață cum să ne perfecționăm, cum să ne autodepășim.

Alții ne învață că nu e important să fii câștigător în joc, ci trebuie să te pregătești pentru adevăratul câștig, care este după joc: dacă ai jucat corect, vei fi răsplătit pe veci, dacă nu ai jucat corect, vei fi pedepsit pe veci.

Unii vin și ne spun că este interzis să ieși din joc înainte de vreme – mai ales dacă ești în tabăra care pierde. Apropo, cei care sunt (momentan) în câștig au nevoie să continue existe în joc și cei care au pierdut, deoarece fără ei și-ar pierde practic toate avantajele.

Alții vin și ne învață cum putem să ieșim definitiv din joc. Sinuciderea nu este o soluție, deoarece prin reîncarnare vei reveni înapoi în joc, în condiții mai grele decât cele anterioare.

Și ce este cel mai ciudat este faptul că Creatorul Jocului nu vine, măcar la început, să ne prezinte regulile jocului, sau să ne dea măcar niște sfaturi, ca să știm și noi despre ce e vorba…

****************

Care este concluzia:

Adevărata problemă este UITAREA. Atât timp cât nu ne aducem aminte cine suntem cu adevărat, nu putem ști dacă acesta este sau nu un joc, și nici dacă are vreo semnificație sau nu. Suntem astfel într-o poziție ingrată, în care se pare că ne-am pus singuri și cu bună știință.

Asta doar dacă nu este așa…

****************