01.27. Despre Diogene (din Sinop)

Aș dori să prezint câteva întâmplări care îl au ca protagonist pe Diogene (i se mai spune din Sinop, deși nu știu cu cine altcineva ar putea fi confundat 🙂 )  , și care mi se par definitorii pentru viziunea acestuia asupra vieții, și anume de reducere la maxim a nevoilor, a dependențelor de lucrurile exterioare, ceea ce duce automat la o mai mare libertate.

Se spune că o vreme a locuit într-un butoi, fără să-l deranjeze acest lucru.

Se spune că umbla îmbracat doar cu o cârpă în jurul șoldurilor, și ducea cu el doar o bucată de lemn scobită, pe care o folosea să bea apă. Dar într-o zi, pe când era la fântână, a văzut un copil care își ținea mâinile căuș și bea apă din ele, și atunci Diogene și-a aruncat bucata de lemn scobită, și i-a mulțumit copilului că i-a arătat că se poate cu mai puțin.

Se spune că era în piața publică, și fiind excitat de o femeie, s-a masturbat acolo, în public. Cei prezenți i-au spus: „Dacă simți nevoia, de ce nu îți cauți o femeie, ca toți oamenii normali ?”. Iar el le-a răspuns: „Aș fi foarte fericit ca atunci când mi-e  foame, să mă frec pe stomac și să-mi treacă !”

Se spune că umbla în timpul zilei cu o lumânare aprinsă în mână, și fiind întrebat de ce, a spus „Caut un Om”.

Se spune că Alexandru Macedon, care a fost contemporan cu Diogene și l-a cunoscut, ar fi spus că dacă el n-ar fi fost Alexandru Macedon, i-ar fi plăcut sa fie Diogene.

Este interesant cum aceste două personalități au căutat fiecare gloria, în feluri diferite – unul gloria dată de cuceriri după cuceriri, altul gloria de a fi cât mai puțin dependent de condițiile exterioare.