Revenire la primul articol din blog (cel mai vechi)

Pe blogul meu prima postare (adica cea mai veche) este despre impartirea a „Tot ce există” in 4 cadrane, determinate de două axe: separarea si nevoia. Si spuneam eu ca universul fizic ar fi primul cadran (cred, de fapt nu conteaza numerotarea), caracterizat de prezenţa separarii si nevoii.
Acum realizez ca universul fizic nu ar trebui luat in calcul, deoarece este o „făcătură”, este un fel de „joc pe calculator”, care doar accentueaza separarea si nevoia din planul subtil/astral. DE FAPT, AR FI MIJLOCUL PRIN CARE HUMANOIZII/OAMENII POT EXPERIMENTA NEVOIA – VEZI MAI JOS (dar trebuie asociat si cu UITAREA, altfel îşi pierde rostul).
De fapt planul astral/subtil este cadranul 1, cel cu separare si nevoie. Vedem asta clar la aceste ET/entitati/reptilieni/draconieni etc.. Universul fizic este doar o „bulă” in cadrul planului astral/subtil.
O INTREBARE BUNA ESTE DACA HUMANOIZII/OAMENII AU NEVOIE DE A SE HRANI IN PLAN SUBTIL.
Daca nu, inseamna ca ei vin din cadranul 2 (repet, nu conteaza numerotarea), cel in care exista separare dar nu exista nevoie.
Mai ramane cadranul 3, in care există nevoie, dar nu există separare – asta ar fi o fiinţă unică, dar care are nevoia de a se hrăni. (Asta ar corespunde in Kabala – lui Malchut/Fiului/Creaturii care a fost creata de Tatal pentru a-i oferi iubire/lumina).
Cadranul 4, in care nu exista nici separare, nici nevoie – acesta ar fi Dumnezeu Absolut, sau Tatal.


 

Schimb numerotarea – sa zicem ca pozitia cadranelor ar fi asa:
1 2
4 3

1 – ar fi Tatal/absolutul
2 – ar fi fiintele de lumina, create prin divizarea Tatalui (cadranul cu separare, dar fara nevoie). Ele nu au nevoie de hrana.
4 – ar fi o singura fiinta, Malchut, care are nevoie de hrana/iubire/lumina de la Tatal (cadranul cu nevoie, dar fara separare).
SE PARE CA TATAL A CREAT DIRECT DIN EL INSUSI PE 2 SI PE 4
3 – este creat de Malchut prin divizare, asa cum si Tatal a creat pe 2. Fiintele de aici sunt separate si au nevoie de hrana – adica ET/entitati/reptilieni etc.

Malchut primeste toata lumina/iubirea de la Tatal, fara restrictii. Dar se pare ca in cadranul 3, unele fiinte au ales sa se separe de Malchut, care le dadea hrana, si au ales sa se hraneasca pe cont propriu – folosind fraierii (adica pe noi) care au coborat din 2. Deci „cei cazuti” din 3 (nu trebuie sa fie toti!) au aparut numai dupa ce cei din 2 s-au dus in 3. La fel ca carnivorele, aparute dupa ierbivore.

Asadar noi suntem fiinte din cadranul 2 care au venit in 3, probabil pt. a experimenta NEVOIA. Malanga numeste ingeri pe cei din cadranul 2, si spune ca noi, oamenii, cei care am coborat in 3, suntem de aceeasi natura cu ingerii din 2, dar suntem superiori deoarece avem experienta din 3.


Prin experimentarea NEVOII in cadranul 3 noi am devenit (mai) inteligenti, deoarece inteligenta apare din Nevoie. Noi nu eram inteligenti pana sa venim in 3 (eram doar buni si iubitori). Inteligentii originari erau numai cei din 3, care aveau nevoie de hrana.


 

Ca sa vezi ce inseamna manipulare si ce putere poate sa aiba asupra lumii intregi. In cursul de Kabala al lui Michael Laitman, pe care l-am tot laudat pe blog, este prezentata toata povestea lui Malchut/Fiul, dar ni se spune ca noi suntem bucăţele din el – dovada ar fi faptul ca toti avem nevoie de placere/iubire.
Doar dupa ce vezi sesiunile de hipnoza regresiva (Calogero Grifasi si grupul sau) realizezi cine esti. Uau !
E prea frumos sa fie adevarat?

(Cf. hipnozei, noi suntem fiinte de lumina, SURSE de lumina, nu bucati din Malchut, care are nevoie de energie de la Sursa. E adevarat ca am uitat asta, de aceea suntem mintiti in fel si chip …)


O mica adaugire:

De fapt Absolutul s-a impartit initial in doua parti: o sursa de energie si un consumatorde energie – adica un DIPOL. Deci ar fi doi fii (yin si yang, probabil). Iar cei doi, prin divizarea fiecaruia, continua creatia in cele 4 cadrane. De studiat si pe Malanga, care spune ceva de genul asta.


 

Hei, vreti tot adevarul? Mai cautati si singuri!

Nu mai stiu cine spunea: puteti avea incredere in cautatorii adevarului, dar nu si in cine spune ca l-a gasit !


 

 

Viața ca un joc pe calculator

Viața ca un joc pe calculator este o idee pe care am întâlnit-o tot mai des pe internet. De la succesul filmului Matrix din 1999, tot mai multe persoane se întreabă dacă nu cumva există un sâmbure de adevăr în ideile prezentate de acest film. Personal, am vizionat prima oară filmul, la momentul respectiv, la cinema Scala. Îmi aduc aminte că la ieșirea din sala de cinema mă uitam în jur și mă întrebam dacă ceea ce văd este real sau nu! Senzația a durat câteva minute, după care a dispărut.

Aș vrea să analizez mai în detaliu implicațiile unei asemenea ipoteze.

Ipoteza este aceasta: la nivel subtil suntem ființe de lumină, ființe nemuritoare, eterne, scântei din marele foc care este Dumnezeu, sau picături din marele ocean care este Dumnezeu. Și am ales să ne întrupăm aici, în acest univers material, grosier, ca să experimentăm separarea, nevoia și uitarea (dacă doriți mai multe detalii despre cele trei iluzii fundamentale, citiți primele articole din blog). Prin întrupare am intrat în corpuri grosiere, materiale, corpuri care au nevoi, care sunt destructibile. Controlăm aceste corpuri și jucăm acest joc al „vieții pe Pământ”.

Analogia cu un joc pe calculator este foarte mare, singura diferență fiind că am reușit să ne facem să uităm că acesta este un joc.

O implicație majoră a acestei uitări este că totul ni se pare real. Deoarece ni se pare real, considerăm că este important ce se întâmplă. Deoarece ni se pare important, încercăm să găsim un scop, o finalitate la ceea ce se întâmplă.

  • Apropo, când eram copii nu căutam un scop, un sens al vieții, și cu toate acestea eram foarte bucuroși, foarte dinamici, curioși, dornici de a cunoaște, de a explora.

baby

Acum, maturi, suntem în căutarea unui scop al vieții, sau al lui Dumnezeu. Ne întrebăm ce vrea Dumnezeu. Unii spun chiar că au găsit răspunsul. Din păcate, vedem că acest răspuns nu e unic. Buddha a găsit ceva, Iisus a găsit altceva, Mahomed a găsit altceva. Urmașii lor susțin fiecare în parte că ei dețin adevărul absolut. Unii sunt gata să moară sau să ucidă pentru acest adevăr. Dar un adevăr absolut trebuie să fie unic, altfel nu mai e adevăr absolut.

DAR DACĂ ?

Dacă acesta este cu adevărat echivalentul unui joc pe calculator, și nu are în realitate niciun scop absolut ?

Un joc pe calculator îl joci pentru distracție, pentru a petrece timpul în mod plăcut, pentru a scăpa de plictiseală. Nu contează în final cine a câștigat și cine a pierdut. Este adevărat, câștigătorul este memorat în „Hall of Fame”, dar când stingi calculatorul dispare și acest „Hall of Fame”.

Într-un joc pe calculator nu contează cine este bun și cine este rău. Cineva trebuie să fie bun și cineva trebuie să fie rău, pentru a putea juca jocul. La sfârșit chiar nu contează cine a fost bun și cine a fost rău. „Bun” și „rău” sunt doar niște definiții în interiorul jocului.

Dar iată că unii vin și ne arată „calea”. Ne învață ce trebuie să facem ca să câștigăm jocul. Ne învață cum să ne pregătim psihologic, să avem o mentalitate de învingători. Ne învață secretul cum să atragem câștigul, cum să fim pe aceeași frecvență cu acesta. Ne învață cum să ne perfecționăm, cum să ne autodepășim.

Alții ne învață că nu e important să fii câștigător în joc, ci trebuie să te pregătești pentru adevăratul câștig, care este după joc: dacă ai jucat corect, vei fi răsplătit pe veci, dacă nu ai jucat corect, vei fi pedepsit pe veci.

Unii vin și ne spun că este interzis să ieși din joc înainte de vreme – mai ales dacă ești în tabăra care pierde. Apropo, cei care sunt (momentan) în câștig au nevoie să continue existe în joc și cei care au pierdut, deoarece fără ei și-ar pierde practic toate avantajele.

Alții vin și ne învață cum putem să ieșim definitiv din joc. Sinuciderea nu este o soluție, deoarece prin reîncarnare vei reveni înapoi în joc, în condiții mai grele decât cele anterioare.

Și ce este cel mai ciudat este faptul că Creatorul Jocului nu vine, măcar la început, să ne prezinte regulile jocului, sau să ne dea măcar niște sfaturi, ca să știm și noi despre ce e vorba…

****************

Care este concluzia:

Adevărata problemă este UITAREA. Atât timp cât nu ne aducem aminte cine suntem cu adevărat, nu putem ști dacă acesta este sau nu un joc, și nici dacă are vreo semnificație sau nu. Suntem astfel într-o poziție ingrată, în care se pare că ne-am pus singuri și cu bună știință.

Asta doar dacă nu este așa…

****************

 

 

Discursul de absolvire pentru Adam și Eva

Dragii Mei, v-am chemat astăzi la Mine să vă felicit. Ați reușit în sfârșit să dovediți că v-ați maturizat. Cum? Ați reușit să depășiți interdicția pe care v-am pus-o referitoare la mărul din pomul cunoașterii. Ați fost niște copii cuminți, am fost foarte mulțumit de voi, dar așteptam cu nerăbdare să văd că reușiți să luați propriile decizii. O să aveți și voi copii, și o să vedeți cum vine treaba asta…

Acum, că v-ați maturizat cât de cât, o să încerc să vă spun care este planul. Nu știu dacă îl puteți înțelege pe deplin acum, sunteți încă reduși ca inteligență – aveți un coeficient doar puțin mai mare  decât primatele.

Am pregătit pentru voi o planetă foarte frumoasă, planeta Pământ. Este o planetă de clasă A, care înseamnă că viața este abundentă, dar, în același timp, veți vedea, este un loc periculos. Speciile au evoluat și au reușit să creeze un echilibru, dar acest echilibru este dinamic, se realizează printr-o luptă permanentă pentru supraviețuire. Așa se întâmplă atunci când inteligența se dezvoltă, dar lipsește sufletul. Viețuitoarele de pe această planetă au evoluat ca inteligență, dar nu au suflet. Rezultatul unei astfel de evoluții poate fi rezumat la principiul „fiecare pentru el”.

Spre deosebire de aceste viețuitoare, vouă am decis chiar de la început să vă dau și suflet. Ce este sufletul? Este latura divină din voi, partea cea mai apropiată de natura Mea. Ea este nemuritoare, ca și Mine. Este partea din voi care poate să se iubească pe sine însăși, ca Mine, dar care poate să aibă sentimente și pentru ceilalți. Sentimentele pot fi de iubire, dar și de alte feluri, chiar opuse acesteia, și, ținând cont de planeta unde vă trimit, veți avea parte de toate.

Scopul pentru care vă trimit pe Pământ este să vă înmulțiți, să supraviețuiți ca specie, să păstrați echilibrul pe planetă împreună cu celelalte specii, dar, cel mai important, să reușiți să experimentați Fericirea. Ce înseamnă asta? Înseamnă să vă aduceți aminte de sufletul vostru, de latura divină, nemuritoare din voi, și să trăiți ghidați de aceasta combinată cu inteligența voastră, care se va dezvolta la rândul ei.

Cele două vor fi la început în contradicție. Inteligența, care este rezultatul evoluției în planul terestru, vă va conduce, cum spuneam mai devreme, către „fiecare pentru el”. Fără inteligență nu ați putea supraviețui pe Pământ, și de aceea v-am creat capacități de a o dezvolta foarte mult.

În schimb sufletul vă va aduce aminte întotdeauna că sunteți copiii Mei, că sunteți de natură divină, că sunteți în final Una cu Mine. Sufletul vă va face să fiți empatici între voi, dar și cu celelalte forme de viață. Atunci când veți reuși să dețineți controlul asupra planetei, și când lupta pentru supraviețuire va fi o problemă rezolvată, atunci veți avea timp să vă explorați cu adevărat sufletul și sentimentele. Atunci veți descoperi că nu vă va satisface doar bunăstarea personală, și veți descoperi că vă pasă de semenii voștrii, dar și de celelalte viețuitoare. Veți descoperi că nu puteți fi fericiți atunci când cei din jurul vostru sunt nefericiți. Este normal să fie așa, deoarece toți sunteți copiii Mei, așadar toți sunteți Frați întru Divinitate.

Veți vedea atunci că nu puteți fi fericiți decât toți împreună, fără nicio excepție. În acel moment veți renunța la „fiecare pentru el” și veți asculta de îndemnul sufletului, și anume „toți suntem Unul” sau, altfel spus, „toți pentru unul, unul pentru toți”.

Sigur veți uita mare parte din ce v-am spus astăzi, dar voi avea grijă să vă reamintesc din timp în timp aceste lucruri, prin semeni ai voștri care vor fi mai deschiși către mesajul sufletului și către Mine.

Dacă altceva nu veți reține, reiau un singur Adevăr, poate pe acesta veți reuși totuși să îl rețineți:

Nu puteți fi fericiți decât toți împreună.


01.40. Implicații ale faptului că 4versul nostru e o particulă elementară în cadrul unui univers superior – partea a II-a

Totul e vibrație, frecvență, pulsație, mișcare, nimic nu e staționar. Nu există nimic care să-și păstreze forma la nesfârșit – totul se transformă tot timpul. Stabilitatea oricărei forme este doar o aparență, este doar temporară.

Am înțeles că ceea ce am numit până acum Dumnezeu, respectiv „Tot ceea ce există”, nu este chiar Tot ceea ce există, ci este la rândul Său „o picătură într-un ocean”.

Am înțeles că nici chiar Dumnezeu nu este absolut liber, deși oamenii așa își imaginează. El trebuie să respecte niște legi ale Creației de la un nivel superior, care conduc la un anumit nivel de mecanicitate. La rândul Lui, în momentul în care crează, indiferent ce anume, stabilește automat niște legi pe care elementele componente trebuie să le respecte.

În procesul de Creație trebuie să existe legi, altfel Creația nu ar putea fi stabilă. Dacă vrei să construiești o casă din cărămizi, este obligatoriu ca acele cărămizi să își păstreze forma și locul în care le așezi. Dacă fiecare cărămidă ar începe să-și schimbe forma, sau ar începe să se miște din locul în care ai pus-o din cauză că nu îi place, atunci nu ai mai putea construi niciun fel de casă.

Am tot spus că Dumnezeu și-a dorit să experimenteze și altceva decât „Eu sunt”. Am preluat afirmația de la Walsch, și pare a fi într-adevar corectă, dar iată că trebuie diferențiat între ce este proces mecanic și ce nu!

Impresia mea este că viața pe Pământ este o „creație pură” și personală a lui Dumnezeu, adică nu face parte din procesul mecanic, nu are legătură cu acesta. Asta înseamnă și că nu poate influența cu nimic procesul, acea pulsație periodică – asta e într-un fel demoralizant, deoarece înțelegem că, cu ea sau fără ea, lucrurile vor continua la fel – deci nu pare ca viața pe Pământ să aibă vreo finalitate, vreun scop – în afară de acela de a experimenta diverse stări de conștiință, sentimente, trăiri, ceea ce este exact ce spuneam că și-a dorit să experimenteze Dumnezeu. În același timp, prin „dilatarea” timpului și spațiului, Dumnezeu a reușit să scoată temporar această creație de sub influența acelor legi implacabile, deci aici există mai multă libertate, după cum am mai spus. Totuși acele legi acționează permanent, și vor face ca tot Universul material să revină la Sursa de unde a plecat, deci viața în planul material, în sensul în care o definim acum, va dispărea – la fel ca și planul material.

Apare întrebarea – ce se poate schimba și ce nu? În particular, pe mine mă interesează dacă societatea actuală se poate schimba cu ceva mai bun sau nu. Îmi este clar că ea este rezultatul viziunii oamenilor „competitivi”, „materialiști”, pe care au impus-o și celorlalți. Dacă oamenii „egalitari”, „spirituali”, se vor uni, se vor organiza, eu cred că vor putea oferi o alternativă, eventual chiar prin acele „comunități de prieteni – toți pentru unul, unul pentru toți”.

Marc Aureliu (? nu este sigură sursa originală) spunea: Dă-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu se poate schimba,
curajul de a schimba ceea ce se poate schimba și înțelepciunea de a face diferența dintre ele
. Aceasta ar putea fi definiția sau calea fericirii pentru om.

 

01.37. Universul fractal – totul se continuă la infinit

  • Voi folosi denumirea de 4vers pentru a denumi Cercul cu cele 4 cadrane. 4versul include universul material, dar și celelalte 3 cadrane de care am vorbit, adică Tot Ce Există, adică ceea ce am numit Dumnezeu.

Afirmație: 4versul în care ne aflăm este o particulă elementară autoconsistentă, autosuficientă și indestructibilă. Aceasta este o „cărămidă” a unui univers superior, alături de alte miliarde și miliarde de astfel de particule.

  • Dacă doriți o apropiere de mecanica cuantică, 4versul ar putea fi ceea ce Teoria Stringurilor numește un „string”. Din câte am citit (destul de puțin), ar exista 5 tipuri de stringuri, prin a căror vibrație se generează materia care stă la baza universului nostru material. Deci 4versul nostru ar putea fi un string într-un univers superior. Și s-ar putea ca totul să continue la infinit. Teoria fractalilor spune că e perfect fezabil – totul să continue la infinit, atât la nivel macro, cât și la nivel micro.
  • Dacă eram in vremea grecilor antici, aș fi folosit afirmația „4versul este un atom” – denumirea de atom fiind în sensul de cea mai mică particulă, care nu mai poate fi divizată; între timp știința a demonstrat că atomul e format din protoni, neutroni și electroni, și s-a mers și mai jos – s-a ajuns, după cum știm, la cuante de energie etc., la mecanica cuantică.

Big-Bangul ne poate indica faptul că această particulă este pulsatorie. Știința încă se întreabă dacă Universul nostru se va opri din expansiune sau nu, dar eu, bazându-mă pe același principiu circular că „toate lucrurile se închid”, îndrăznesc să spun că da, și că va reveni la starea inițială, după care totul se va relua – adică o comportare pulsatorie.

Argumente în favoarea acestei afirmații:

  • Dumnezeu îi spune lui Walsch, dacă nu mă înșel, în primul volum din „Conversații cu Dumnezeu”, că îndată ce ai atins cea mai măreață viziune, vei descoperi imediat o altă viziune, și mai măreață, și că astfel, Creația nu are limite sau sfârșit.
  • De asemenea, când Walsch s-a întrebat dacă chiar stă de vorbă cu Dumnezeu, iată ce i-a răspuns – redau aici pasajul respectiv:

Pentru că, aşa cum voi sunteţi trupul Meu, Eu sunt
trupul altuia.
Vrei să spui că nu eşti Dumnezeu?
Ba da, sunt Dumnezeu aşa cum Îl înţelegi tu acum.
Eu sunt Zeitatea aşa cum O înţelegi tu acum. Eu sunt
Cel care concepe şi Creatorul a Tot ceea ce tu cunoşti
şi trăieşti acum ca experienţă şi voi sunteţi copiii Mei
… chiar dacă Eu sunt copilul altuia.
Încerci să-mi spui că până şi Dumnezeu are un
Dumnezeu?
Îţi spun că percepţia voastră despre realitatea
ultimă este mai limitată decât aţi crezut şi că Adevărul
este mai nelimitat decât vă puteţi imagina. Vă dau o
imagine deosebit de mică a infinitului şi a dragostei
infinite. (O imagine mult mai mare nu o puteţi suporta
în realitatea voastră. De-abia o puteţi suporta pe
aceasta).
Stai un pic! Vrei să spui că, în realitate, acum
eu nu vorbesc cu Dumnezeu aici?
Ţi-am mai spus că – dacă Îl concepi pe Dumnezeu
ca pe creatorul şi stăpânul tău – în egală măsură în
care tu eşti creatorul şi stăpânul propriului tău trup –
Eu sunt Dumnezeul pe care-L poţi tu înţelege. Şi, întradevăr,
tu vorbeşti cu Mine. A fost o conversaţie foarte
plăcută, nu-i aşa?
Plăcută sau nu, eu credeam că vorbesc cu
Dumnezeul Cel adevărat. Dumnezeul
Dumnezeilor. Ştii ce vreau să spun – şeful cel
mare, Boss-ul.
Crede-Mă că vorbeşti cu El.
Cu toate acestea, Tu spui că există cineva
deasupra Ta în această schemă ierarhică.
Ceea ce facem noi acuma este să încercăm
imposibilul, adică să vorbeşti despre ceea ce nu se
poate vorbi. După cum ziceam, acest lucru încearcă
să-l facă religia. Stai să văd dacă pot să-ţi fac un
rezumat.
Veşnicia este mai lungă decât crezi tu. Eternitatea
este mai lungă decât Veşnicia.
Dumnezeu este mai mult decât îţi imaginezi.
Dumnezeu este energia pe care tu o numeşti
imaginaţie. Dumnezeu este creaţie. Dumnezeu este
primul gând. Şi Dumnezeu este ultima experienţă. Şi
Dumnezeu este totul între ele.
Te-ai uitat vreodată printr-un microscop foarte
puternic sau ai văzut imagini ale acţiunii moleculare şi
ţi-ai spus „Cerule, dar este un întreg univers aici, iar faţă
de acest univers, eu, cel care mă uit, trebuie să mă
simt ca Dumnezeu!”?
Ai spus vreodată aşa ceva, sau ai trăit o astfel de
experienţă?
Da, şi-mi imaginez că orice fiinţă raţională a
trăit-o.
Într-adevăr. Şi astfel ai obţinut o imagine foarte
estompată a ceea ce încerc să-ţi arăt Eu aici.
Şi ce ai face dacă ţi-aş spune că această realitate,
pe care de-abia ai întrezărit-o, nu se termină
niciodată?

Care sunt implicațiile:

Înțelegem că totul este perfect așa cum este, și că nu poate fi altfel – menționam asta în articolul anterior. Avem un Dumnezeu perfect, și toată Creația Lui este perfectă. Toate elementele sunt necesare și nu se poate fără ele. Cele 4 cadrane sunt necesare, Dipolul Creației este necesar. Cum am mai spus, toate locurile de pe Cercul Creației sunt sacre, adică necesare. Viața pe Pământ este necesară. De aici necesitatea de supraviețuire a speciilor, despre care vorbeam că este coordonată din planul astral, de catre thetani nemuritori. Cred că poate fi adevărată, în acest context, chiar și afirmația scientologilor că în 1963 s-a declanșat un război atomic care a distrus lumea, dar că totul s-a refăcut printr-o procedură de restaurare a unui backup (informaticienii înțeleg mai bine ce vreau să spun 🙂 )

Gurdjieff spunea că rostul „peliculei de viață” de la suprafața Pământului este să asigure comunicarea între Pământ și stele și planete, mai corect spus să transmită influența stelelor și planetelor asupra Pământului. Este posibil, nu știu. Mie mi se pare că stabilitatea Dipolului Creației este o explicație suficient de bună. Și cabaliștii spun că deși viața pe Pământ pare insignifiantă la nivelul Universului, scopul la toată Creația este acesta [ – viața pe planete – zic eu, deoarece sunt convins că există viață și pe alte planete – dar despre asta va trebui creat un alt blog 🙂 ]

  • priviți la perfecțiunea unei flori, a unui fulg de zăpadă, a unui chip frumos – și aduceți-vă aminte că Dumnezeu e perfect, Planul său e perfect și Creația sa e perfectă
  • dacă ni se pare că ceva e imperfect, aceasta este o dovadă a percepției noastre greșite, deci ceea ce trebuie să schimbăm este percepția noastră

Nu știu dacă cineva s-a gândit serios la faptul că particulele elementare sunt nemuritoare: atomul, fotonul, electronul etc. Dacă stai și te gândești că suntem alcătuiți din particule nemuritoare, devine chiar amuzant faptul că noi suntem în stare să murim 🙂

01.18. Cum a început totul, și ce va urma

Atenție: aceasta este o teorie proprie, bazată pe ce am studiat, dar și pe intuiții proprii; nu am pretenția că ar fi 100% adevărată; puteți să o luați ca pe o povestire SF.


 

Cea mai bună explicație pe care am găsit-o despre cum a început totul o dă Walsch, în „Conversații cu Dumnezeu”. Acolo se spune că Dumnezeu este tot ce există, și nu există nimic altceva. Și că a existat odată o stare nediferențiată a lui Dumnezeu, de conștiință pură, sau conștiință conștientă. Pe atunci nu exista timpul, nici spațiul, așa că nu putem spune cât a durat această stare, și nici unde.

Pe scurt, Dumnezeu a dorit să trăiască experiența lui Cine Este, și asta nu se putea dacă nu exista nimic altceva. De exemplu, dacă albul ar fi singura culoare care există, nici măcar nu ai putea spune că este. Trebuie să existe și altceva în afară de alb, ca să poți să spui că albul e alb, și că e diferit de roșu, de exemplu.

Deci Dumnezeu ar fi avut nevoie să existe și altceva decât El, dar așa ceva nu exista. Și atunci a creat, sau mai bine spus, Și-a creat, Iluzia că ar exista și altceva. Nu la nivel absolut, pentru că la nivel absolut nu se poate. Dar a reușit să-și creeze un alt strat de conștiință, pe care a reușit să-l „păcălească”. Acesta a fost primul strat dintr-o serie de straturi de conștiință, suprapuse precum foile de ceapă.

În cursul și cărțile de Kabala ale lui Michael Laitman se spune că Dumnezeu a creat un Fiu, căruia i-a dăruit toată lumina/plăcerea. Pentru asta, a trebuit să creeze în Fiu lipsa, respectiv dorința. Fără aceasta, n-ar fi fost nicio diferență între Ei doi, și în planul spiritual două lucruri fără nicio diferență între ele nu pot să existe separat, ele devin unul.

Eu cred că Dumnezeul monopolar a reușit să se „spargă” într-un dipol de tipul plus/minus, în care energia/lumina curge de la plus la minus, după care se întoarce de la minus la plus, dar pe altă cale și sub altă formă. De exemplu, să zicem că de la plus la minus curge enegie/lumină albă. La polul minus, aceasta se difractă în multe culori, tot spectrul de culori, iar acestea se întorc înapoi la plus, închizând circuitul. Imaginați-vă liniile de câmp ale unui magnet. Analogia este foarte bună, deoarece polul nord și sud ai unui magnet nu se pot obține separat. Ei bine, dacă polului minus îi pui un filtru, de exemplu niște ochelari care nu văd decât lumina albă, polul minus va avea iluzia că primește toată lumina de la polul plus, și nu pleacă nimic înapoi. Cam așa cred că a fost creată iluzia de Tată și Fiu. Desigur că inițial nu a existat acel filtru, acei ochelari. Exista doar acest dipol, conștient și foarte bucuros de ce a realizat. Ulterior (dacă putem spune așa, deoarece nu exista timp) i-a venit ideea Iluziei.

Ca să poată funcționa iluzia, a trebuit să fie creat „primul corp”, care consta dintr-un ecran și un organ de simț. Ecranul și organul de simț fac ca entitatea care intră în acel corp să nu mai aibă acces la toate informațiile, ci doar la cele filtrate de organul de simț. Ca o paranteză, exact același principiu se aplică și corpurilor noastre omenești („ce este sus, este și jos”), doar că noi avem mai multe organe de simț.

Conștiința a „intrat” în acest corp, și astfel a fost creată „prima minciună”, sau prima iluzie.

Fiul se află deci pe un nivel de conștiință mai scăzut decât Tatăl, el având senzația că primește lumina de la Tatăl.

Cadranul corespunzător Tatălui este cadranul 3, în care nu există nici separare, nici nevoie.

Cadranul corespunzător Fiului este cadranul 4, în care nu există separare (în sensul că Acesta nu este încă divizat), dar există nevoie.

Observăm că Separarea (aici e vorba de separarea de Dumnezeu) și Nevoia au apărut simultan, derivând instantaneu una din cealaltă. Nu se poate spune că una a apărut anterior, iar cealaltă ulterior. M-a interesat cronologia, pentru că credeam că ar putea fi „rezolvate” câte una pe rând.

De aici încolo se explică în Kabala: cum Fiul primea lumina/iubirea de la Tatăl, și a dorit să fie și el ca Tatăl, adică nu doar să primească, ci să și dăruiască. Acest lucru nu se putea, deoarece el fusese construit să primească lumina. Inițial a vrut să respingă lumina, să nu o mai primească, a încercat să-și pună un ecran, dar și-a dat seama că este imposibil, că nu poate să existe fără lumină. După aceea a decis să nu mai primească egoist toată lumina, ci doar atâta lumină cât să-i facă pe plac Tatălui. A găsit astfel un mod de a dărui iubire, și de a fi astfel ca și Tatăl, primind în continuare lumina. Au apărut astfel două plăceri, una de a primi lumina de la Tatăl, plăcere înnăscută, și alta de a fi ca Tatăl, în sensul de a dărui, această plăcere fiind dezvoltată ulterior. După aceea lucrurile se complică, a apărut se pare un sentiment de rușine, dat de comparația cu Tatăl. Oricui este interesat de mai multe detalii, îi recomand să studieze Kabala prezentată de Michael Laitman.

Ca paranteză, rezultă un lucru important, descoperit de cabaliști: plăcerea și dorința merg mână în mână. Fără dorință nu există plăcere. Asta este explicația pentru care ne dorim un lucru, sau o persoană, dar în momentul în care îl avem, nu mai găsim plăcere – deoarece nu mai există dorință, și asta deoarece noi nu putem să ne dorim ceea ce avem deja. Femeile cunosc intuitiv acest lucru, și se folosesc de el 🙂 . Tot aceasta ar fi și explicația, zic cabaliștii, pentru care Dumnezeu se ascunde de noi și nu ne lasă să Îl „atingem”, pentru a crește în noi dorința pentru El. Atenție: a nu se deduce că Dumnezeu este de sex masculin, este vorba doar de acordul gramatical 🙂

Observație personală: inteligența s-a dezvoltat datorită nevoii și separării. Tatăl nu este inteligent, el este doar Iubire. Fiul și „cei derivați” din el sunt cei care și-au dezvoltat inteligența, și care au conceput restul din Planul Creației. Oarecum legat de această idee, vă recomand filmul „Forrest Gump”, în care ni se prezintă succesul în societate al unui om redus ca inteligență, dar care compensează prin iubire și dăruire.

Revenind la subiect, este cert că la un moment dat, Fiul a decis să se „spargă” în miliarde și milarde de bucăți, sufletele. Astfel s-a creat iluzia de „mai mulți”. Aceasta a permis ca fiecare suflet să poată să trăiască experiența de a putea dărui și primi lumina/iubirea – dăruind lumina/iubirea unii altora. Evident că această „spargere” era tot o iluzie, dar la nivelul de conștiință inferior, obținut prin crearea de corpuri (prin ecranare și crearea altor organe de simț), a putut fi experimentată ca realitate. Cadranul corespunzător sufletelor ar fi cadranul 2, în care am spus că există separare, dar nu există nevoie. Am exagerat în ceea ce privește nevoia, prezentând cazul ideal. Cert este că nu există nevoia pe care o experimentăm noi, în cadranul 1, care reprezintă planul nostru, grosier. Sufletele, fiind cu toate „derivate” din Fiul, despre care am spus că posedă „din construcție” nevoia și dorința de lumină, desigur că și ele au această dorință/nevoie. Dar cred că ele primesc această lumină necondiționat, și sunt nemuritoare, ca și Fiul. Planul nostru, grosier, respectiv cadranul 1, a apărut ulterior, din nevoia acestor suflete de a experimenta și nevoia, pe lângă separare. Este vorba de nevoia accentuată la maxim, repectiv de a nu putea supraviețui fără anumite lucruri exterioare. De asemenea, s-a dorit experimentarea morții, ca opus la nemurirea acestor suflete.

Ca observație, planul grosier a fost construit să aibă o inerție foarte mare, mult mai mare ca planul subtil. De aceea cred că se înșeală cei care recomandă să gândești pozitiv, sau să vizualizezi o situație, pentru a cauza ca acea situație să se întâmple. Aceștia își aduc aminte, probabil intuitiv, de planul astral (planul sufletelor), unde într-adevăr așa se întâmplă (vă spun și de unde știu: de la Ilie Cioară, care a explorat planul astral; spunea că acolo poți materializa obiecte doar gândindu-te la ele; și că majoritatea dintre noi facem acest lucru, în timpul viselor).

Se pare că și crearea planului grosier s-a făcut tot printr-o „explozie” (deși privind relativ ar putea fi chiar o implozie, în care s-a creat timpul și spațiul). Cel puțin asta ne spune știința, prin descoperirea Big Bang-ului.

Cabaliștii mai spun că, așa cum am parcurs drumul de coborâre, vom parcurge și drumul de urcare, de întoarcere înapoi. Nu există alternativă la asta. Și Walsch zice că „totul a fost deja făcut”, referindu-se la viitor.

Dar drumul înapoi poate fi mai ușor, prin aducerea aminte a lui cine suntem cu adevărat și comportarea ca atare, adică prin experimentarea separării și nevoii ca „toți pentru unul, unul pentru toți”, sau mai greu și cu suferință, respectiv prin experimentarea separării și nevoii ca „fiecare pentru el”.

Concluzia ar fi deci că scopul Creației, pentru locul în care suntem acum, este acela de a putea experimenta pe cine suntem cu adevărat, având în jur contextul a ceea ce nu suntem. Deci o ființă, ca să se simtă pe deplin realizată, va trebui să depășească iluziile de separare și nevoie, induse chiar de către simțuri. Atributul principal al ei cred că ar fi libertatea. Ea se va putea manifesta ca iubire necondiționată față de celelalte ființe, chiar dacă acestea nu-i răspund la fel, ba chiar poate vor dori să o omoare. Este exemplul dat de Iisus.

În acest sens, eu cred că au și Comunitățile de Prieteni un rol, acela de a învăța și a experimenta iubirea aproapelui, noi fiind precum copiii înainte de a se ridica pe propriile picioare. Iisus și alți maeștri spirituali, care sunt deja pe propriile picioare, nu au nevoie de astfel de comunități. Ei sunt lumina care strălucește în întuneric și care îl luminează, ea nestingându-se.

Noi ceilalți, care n-am ajuns la acel nivel, riscăm să „ne stingem” în atâta întuneric din jurul nostru, și cred că avem nevoie de astfel de comunități ca să creștem spiritual, dar, atenție, asta nu înseamnă că ar fi obligatorii. Nu trebuie să facem greșeala de a înlocui dependența față de societate, de care vorbeam, cu o dependență față de aceste Comunități. Un Om nu trebuie să fie dependent de nimic. Am pus om cu O mare, referindu-mă la Omul pe care îl căuta Diogene cu lumânarea aprinsă în miezul zilei, și nu-l găsea.

01.05. Au mai încercat şi alţii

O astfel de formă de organizare, sau tentative de acest fel, au mai fost încercate de-a lungul istoriei omenirii. Faptul că nu au rezistat reprezintă un semnal serios de alarmă pentru entuziaştii care ar dori sa înfiinţeze aşa ceva fără un studiu prealabil, fără o pregătire temeinică şi, în primul rând, fără Prietenie/Iubire (adică fără Dumnezeu).

Aş vrea să menţionez un singur exemplu, care m-a interesat pentru că a plecat de  la principii spirituale:

În „Noul Testament”, în Faptele Apostolilor, cap.4 şi 5, se menţionează o comunitate creştină în care intrau oamenii benevol, după ce vindeau tot ce aveau, aducând banii în cadrul comunităţii, unde se cheltuiau la comun. Eu nu cred că a fost o soluţie prea bună, dovada fiind faptul că nu au rezistat peste timp. Ceea ce cred eu că nu a fost în regulă, e faptul că îşi propuneau doar să consume, nu şi să producă. Cred că au o scuză, totuşi, şi anume faptul că ei credeau într-o întoarcere imediată a lui Iisus.

  • Legat de această relatare din „Noul Testament”, nu pot să nu menţionez o părere personală. Sunt convins că relatarea originală a fost alterată. Este vorba de soţul şi soţia care s-au vorbit să nu aducă toată suma obţinută din vânzare în cadrul comunităţii, şi care au fost pedepsiţi de Dumnezeu cu moartea pentru asta. Ţinând cont de faptul că participarea era benevolă, dar şi de convingerea personală că Dumnezeu este Iubire, această întâmplare mi se pare o pură invenţie, menită să inducă sentimentul de frică şi de ascultare faţă de autorităţile religioase.

 

01.03. Cele 4 cadrane

Pentru prezentarea următoare luăm in calcul doar primele doua iluzii: Separarea si Nevoia. Asta deoarece Uitarea, sau lipsa ei, reprezintă doar felul în care le experimentăm pe primele două. Putem experimenta Separarea și Nevoia în deplina conștiență a lui Cine Suntem Cu Adevărat, sau în lipsa acestei conștiențe, adică în Uitare, ceea ce trăim majoritatea dintre noi acum.

Dacă simbolizăm Tot Ce Există ca suprafața unui cerc, cele două iluzii determină patru cadrane, astfel:

cerc

– cadranul 1: există separare și nevoie; poate fi numit planul terestru. Aici ne aflăm noi acum, cel puțin în timpul stării de trezie (când nu dormim)

– cadranul 2: există separare, dar nu există nevoie; acest plan este denumit de obicei planul astral. Este planul unde ne ducem după ce părăsim planul terestru (ceea ce denumim moarte), dar uneori și in timpul somnului cu vise; acest plan e confirmat de cei care au capacitatea de a călători extracorporal (cine e interesat, să caute prima carte a lui Ilie Cioară, „Moartea morții și desăvârșirea”, cele 3 cărți ale lui Robert Monroe despre călătoriile sale extracorporale, site-ul lui Michael Raduga)

– cadranul 3: nu există nici separare, nici nevoie; cum am spus într-un articol anterior, aceasta este starea de Absolut, Dumnezeu Tatăl

– cadranul 4: nu există separare, dar există nevoie; această stare poate fi denumită Fiul, sau Prima Creație, sau (în Kabala) Creatura, Malkuth, în starea de dinainte ca aceasta să se „spargă” într-o infinitate de bucăți (sufletele). Fiul nu se simte separat de Tatăl (la modul cum ne simțim noi, care nu mai simțim prezența Tatălui). Fiul a fost „programat” să aibă nevoie de lumina/iubirea de la Tatăl și să o dorească, iar Tatăl i-o oferă fără nicio retricție (vezi cursul de Kabala al lui Michael Laitman).

 

 

 

 

 

01.02. Cele 3 iluzii fundamentale: Nevoia, Separarea şi Uitarea

Observație: cele 3 pot fi numite iluzii doar raportat la nivelul absolut (Dumnezeu Tatăl); pentru noi, în stadiul în care ne aflăm acum, acestea sunt realități.

La nivel absolut, Dumnezeu este tot ceea ce există, şi nu există nimic altceva. Ilie Cioară spunea „Dumnezeu este singurul care poate să spună cu adevărat <<Eu sunt>> „.

La nivel absolut nu există separare, nu există nevoie, nu există uitare (pentru că nu există de fapt nimic de uitat). Într-un fel, se poate spune că nu există nimic. S-ar putea să nu fie o stare chiar așa de grozavă, dovada fiind faptul că Dumnezeu s-a străduit (și a reușit perfect, dovada suntem noi) să o facă uitată. Procesul prin care a reușit să facă asta se pare că a fost unul extrem de complicat. Cea mai bună explicație am găsit-o în cursul de Kabala al lui Michael Laitman. De asemenea, am descoperit o cosmologie interesantă studiind materiale de scientologie de pe site-urile de scientologie independente (Freezone America etc.) [ vezi de exemplu „Super Scio: The Book of The Pilot” ].

Cert este că în prezent trăim în acest Univers, unde:

– avem senzația că suntem separați unii de ceilalți, și separați de Dumnezeu; aceasta este Iluzia Separării

– avem în permanenţă nevoie de ceva (sau cineva) exterior nouă pentru a supravieţui, sau pentru a fi fericiţi; aceasta este Iluzia Nevoii

– am uitat cine/ce suntem cu adevărat şi ne-am identificat cu corpul şi cu intelectul; am uitat de unde am plecat, am uitat că există şi alte Universuri; aceasta este Iluzia Uitării

Am numit cele 3 iluzii ca fiind fundamentale, pentru că ele stau la baza restului de iluzii ale oamenilor: iluzia lui „trebuie”, iluzia competiţiei, iluzia superiorităţii, a celui mai bine adaptat, iubirea condiţionată etc. Pentru cei interesaţi, recomand cartea lui Neale Donald Walsch, „Comuniune cu Dumnezeu”, unde sunt prezentate „cele 10 iluzii ale omenirii”.