Despre frică

Astăzi am citit pe un grup o afirmație care m-a contrariat. Și anume că frica reprezintă lipsa iubirii. Mi-am adus aminte că am citit ceva asemănător mai demult și în cartea „Conversații cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch, și anume că frica este la un pol, iar iubirea la celălalt.

Aș dori să clarific această problemă, care mie mi se pare foarte simplă. Frica nu reprezintă lipsa iubirii. Frica este dovada iubirii. Doar atunci când iubești pe cineva îți este frică pentru el. Doar atunci când te iubești pe tine îți este frică pentru tine. Așadar este o greșeală să încerci să lupți cu frica, să încerci să o faci să dispară. Dacă nu-ți mai este frică pentru tine înseamnă că nu te mai iubești. Cred că primul pas spre sinucidere este acesta, să nu te mai iubești. Un sinucigaș trebuie mai întâi să-și omoare iubirea de sine, doar așa poate să nu îi mai pese de ce se întâmplă cu el, cu corpul lui.

Este adevărat, frica trebuie să fie un semnal de alarmă. Dar nu pentru a încerca să o alungi, sau să o inhibi. FRICA ESTE UN SEMNAL DE ALARMĂ CĂ NE AFLĂM ÎN IGNORANȚĂ, CĂ NU NE MAI ADUCEM AMINTE CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT. De exemplu, dacă am fi perfect conștienți că suntem un suflet nemuritor, atunci nu ne-ar mai fi frică de moarte.

Așadar, frica este o dublă dovadă – de iubire și de ignoranță. Dovedește că ne iubim, și dovedește că am uitat cine suntem cu adevărat. Nu cu ea trebuie să ne luptăm. Lucrul cu care trebuie să ne luptăm este ignoranța, uitarea. Trebuie să încercăm să ne aducem aminte în permanență cine suntem cu adevărat. Desigur, dacă reușim să scăpăm de ego, de această iluzie că am fi separați de TOT și de toate, problema fricii va dispărea de la sine (și de la Sine).

01.02. Cele 3 iluzii fundamentale: Nevoia, Separarea şi Uitarea

Observație: cele 3 pot fi numite iluzii doar raportat la nivelul absolut (Dumnezeu Tatăl); pentru noi, în stadiul în care ne aflăm acum, acestea sunt realități.

La nivel absolut, Dumnezeu este tot ceea ce există, şi nu există nimic altceva. Ilie Cioară spunea „Dumnezeu este singurul care poate să spună cu adevărat <<Eu sunt>> „.

La nivel absolut nu există separare, nu există nevoie, nu există uitare (pentru că nu există de fapt nimic de uitat). Într-un fel, se poate spune că nu există nimic. S-ar putea să nu fie o stare chiar așa de grozavă, dovada fiind faptul că Dumnezeu s-a străduit (și a reușit perfect, dovada suntem noi) să o facă uitată. Procesul prin care a reușit să facă asta se pare că a fost unul extrem de complicat. Cea mai bună explicație am găsit-o în cursul de Kabala al lui Michael Laitman. De asemenea, am descoperit o cosmologie interesantă studiind materiale de scientologie de pe site-urile de scientologie independente (Freezone America etc.) [ vezi de exemplu „Super Scio: The Book of The Pilot” ].

Cert este că în prezent trăim în acest Univers, unde:

– avem senzația că suntem separați unii de ceilalți, și separați de Dumnezeu; aceasta este Iluzia Separării

– avem în permanenţă nevoie de ceva (sau cineva) exterior nouă pentru a supravieţui, sau pentru a fi fericiţi; aceasta este Iluzia Nevoii

– am uitat cine/ce suntem cu adevărat şi ne-am identificat cu corpul şi cu intelectul; am uitat de unde am plecat, am uitat că există şi alte Universuri; aceasta este Iluzia Uitării

Am numit cele 3 iluzii ca fiind fundamentale, pentru că ele stau la baza restului de iluzii ale oamenilor: iluzia lui „trebuie”, iluzia competiţiei, iluzia superiorităţii, a celui mai bine adaptat, iubirea condiţionată etc. Pentru cei interesaţi, recomand cartea lui Neale Donald Walsch, „Comuniune cu Dumnezeu”, unde sunt prezentate „cele 10 iluzii ale omenirii”.