01.26. Despre frică / iubire

În volumul 1 din „Conversații cu Dumnezeu”, Walsch spune că orice acțiune omenească are la bază doar două cauze: iubirea sau frica. Este o afirmație de bun simț, și cred că majoritatea oamenilor este de acord cu asta.

Noi toți încercăm „să ne depășim” fricile, sau să le „învingem” etc. Chiar eu am folosit în articolul trecut o frază de genul ăsta.

Dacă analizezi mai profund, și te raportezi la Dipolul Creației, descoperi că frica este de fapt „iubire cu uitare”. Atunci când spui „mi-e frică” spui de fapt „mă iubesc și am uitat cine sunt”, iar datorită acestei uitări crezi că poți fi afectat de ceva, crezi că ceva sau cineva îți poate face rău. Mama, atunci când îi e frică pentru copil, de asemenea arată că îl iubește, și crede că ceva/cineva îi poate face rău acestuia.

Existența fricii demonstrează existența iubirii. Dacă cineva are dubii că există iubire, acestea ar trebui să fie spulberate de existența fricii.

Concluzia este că nu SENTIMENTUL trebuie depășit, sau inhibat, ci Uitarea. Dacă ne aducem aminte cine suntem cu adevărat, și cine sunt ceilalți cu adevărat, obiectul fricii dispare, și rămâne numai sentimentul de iubire.

Cine încearcă să-și inhibe sentimentul de frică, încearcă să-și inhibe de fapt iubirea de sine. Iar aceasta se poate face doar prin autodevalorizare – să capeți o părere foarte proastă despre tine însuți, lucru care nu este ok.

Noua Medicină Germanică spune că autodevalorizarea poate duce la boli foarte grave.