01.10. Poveste despre planeta Arret

Am avut o viziune despre o planetă numită Arret.

Aceasta se află foarte departe, pe partea diametral opusă a galaxiei noastre.

Ea este locuită de niște ființe foarte empatice între ele. Au ajuns să comunice telepatic. În momentul în care una dintre ele este în pericol, sau are vreo problemă, celelalte îi sar imediat în ajutor. Astfel, ele s-au înmulțit și au ajuns specia majoritară pe planeta Arret.

Dar iată că într-o zi, una dintre ele le transmite un mesaj telepatic celorlalte:

„Am găsit o definiție generală despre bine și rău: tot ceea ce mărește separarea și nevoia este bine, iar tot ceea ce le micșorează este rău. Priviți aceste patru cadrane care se formează. În cadranul 1 există şi separare şi nevoie, în cadranul 2 există separare, dar nu există nevoie, în cadranul 3 nu există nici separare, nici nevoie, iar în cadranul 4 există nevoie, dar nu există separare. Iată, deci, noi ne aflăm acum în locul cel mai rău din Univers, și nici măcar nu ne dăm seama de acest lucru. De când ne naștem, societatea ne inoculeaza ideea „toți pentru unul, unul pentru toți”, fără să avem niciun fel de alegere. Priviți la specia noastră, a degenerat. Nimeni nu mai poate face nimic pe cont propriu, totul se face împreună cu ceilalți. Nu avem cum să știm care dintre noi este cel mai puternic, cel mai inteligent etc. Nu v-ați săturat de această societate? Pentru cei care s-au săturat, vreau să spun că am găsit o modalitate pașnică de a o schimba: crearea de comunități „fiecare pentru el”. Membrii acestor comunități se vor numi competitori, sau dușmani. Ei vor fi în competiție unul cu celălat, pentru a se dovedi care este superior. Este interzis să se mai ajute între ei, dimpotrivă, dacă se poate, trebuie să-și facă ceea ca am numit „rău”. Desigur, pentru aceasta trebuie să învețe să-și ecraneze gândurile, pentru ca ceilalți să nu le mai poată auzi. Va fi deosebit de dificil, dar este singura soluție ca să salvăm specia de la o degenerare totală. Am găsit și modul în care va fi recompensat cel mai bun. El va primi ceva ce am numit bani. Și anume, câștigătorul va primi cei mai mulți bani, iar ceilalți vor primi mai puțini, sau chiar deloc”.

„Bine, dar ce sunt banii ăștia, și cu ce or să-l ajute pe câştigător ?”, au întrebat telepatic celelalte ființe.

„Nu am stabilit exact forma lor, dar cred că vor fi niște hârtii. Cu ajutorul lor, câștigătorul va putea să posede mai mult decât ceilalţi, va putea să posede mai mult decât are nevoie . Nu e grozav ?”

„Nu înțelegem ce înseamnă să posede”, au zis celelalte ființe. „Noi acum consumăm ceea ce avem nevoie. Cum ar putea câștigătorul să consume mai mult decât are nevoie ?”

„Nu știu să vă spun acum, nu am toate răspunsurile, sunt abia la început. Mă gândesc că, dacă el nu poate să consume mai mult decât are nevoie, poate îi vom obliga pe ceilalți să consume mai puțin decât au nevoie; aceasta se va numi supravieţuirea celui mai bine adaptat. Vom putea crea astfel noi stări sufleteşti, precum singurătatea, lipsa de comunicare, suferinţa şi altele, cărora încă nu le-am găsit un nume, şi care în societatea noastră lipsesc cu desăvârșire, din care cauză a apărut degenerarea. Vă repet, va fi dificil, dar trebuie să o facem. Sigur, mulţi nu vor înțelege, vor rîde de noi, dar noi vom merge mai departe.

Trebuie să mergem mai departe, pentru că știu că se poate.

Am avut o viziune despre o planetă numită Terra.

Aceasta se află foarte departe, pe partea diametral opusă a galaxiei noastre. ”

01.04. Mijloace pentru diminuarea celor trei iluzii fundamentale

Un rol important la „trezirea” din cele trei iluzii îl vor avea, cred eu, Comunităţile de Prieteni; ele le vor permite oamenilor să experimenteze şi altceva decât le propune societatea actuală; aceasta propune ca singur principiu viabil pe „fiecare pentru el”; aceste comunităţi vor putea să demonstreze că mai viabil este „toţi pentru unul, unul pentru toţi”; deşi la exterior vor trebui sa acţioneze concurenţial, pentru a-şi asigura existenţa, la interior aceste comunităţi se vor baza pe respect, am curaj să spun că chiar pe iubire, şi pe tot ceea ce decurge din acestea, de exemplu de a nu face altuia ce nu ţi-ar plăcea să ţi se facă ţie. Totuşi, eu văd aceste comunităţi doar ca pe ceva tranzitoriu; ele vor putea, prin puterea exemplului, să atragă adepţi tot mai numeroşi, şi vor face tranziţia către „societatea viitorului” – dar numai atunci când lumea va trece la un alt nivel de conştiinţă (un nivel care să depăşească iluziile de nevoie, separare şi uitare).

 

Deşi cele trei iluzii nu sunt independente, ci sunt cumva întreţesute, voi încerca să prezint defalcat câteva mijloace pentru diminuarea acestora

 

Pentru diminuarea iluziei Nevoii:

Nevoile oamenilor pot fi împărțite în două: nevoi fizice, primare, ale corpului, și nevoi psihologice, ale intelectului. Nevoile primare nu pot fi neglijate decât în cazuri excepționale, sau de către persoane excepționale. Nevoile primare, sau strictul necesar, ar fi un minim de apă, hrană, haine, adăpost, și nu în ultimul rând, exercițiu fizic. Marea majoritate a oamenilor, cel puțin din societățile civilizate, au toate acestea. Suferința vine nu din lipsa nevoilor primare, ci din nevoile psihologice. Nevoile psihologice reprezintă tot ce depășește strictul necesar. De multe ori, ele sunt rezultatul comparării cu ceilalți. Ele sunt false nevoi, deși de multe ori nu realizăm acest lucru. Unii pot ajunge să considere strictul necesar o vilă cu piscină, un Ferrari, un iaht la Mediterană etc. și să nu mai conceapă viața fără ele. Pentru că toate acestea crează dependență. Un om ar trebui să-și analizeze viața și să vadă ce dependențe și-a creat, și să încerce să le depășească. Exemplele banale ar fi alcoolul, tutunul, cafeaua.

Ce putem face:

– putem studia pildele si viaţa lui Diogene (din Sinop)

– putem studia viața lui Christopher McCandless (alias Alexander Supertramp); este povestită în cartea „Into The Wild”, de Jon Krakauer, care a fost ecranizată în filmul cu același titlu, regizat de Sean Penn

– putem învăța despre călugării tibetani din Himalaya, care au nevoie de mâncare puțină, haine puține, și sunt maeștri în arte marțiale; (ca o paranteză, aceștia confirmă teoria lui Gurdjieff, conform căreia cu cât mănânci mai puțin, cu atât ai nevoie de mai mult exercițiu fizic)

– legat de exercițiu fizic, putem respecta îndemnul de la televizor: „pentru o viață sănătoasă, faceți mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi”

– putem învăța din experiența lui Jasmuheen despre hrana pranică

– putem învăța despre post, și putem practica

– putem învăța despre metodele lui Valeriu Popa de vindecare a bolilor incurabile prin post total sau parțial, cu consum de apă distilată; merită amintite spusele lui referitoare la hrană, cum că „oamenii își sapă mormântul cu dinții”

– putem privi păsările şi alte animale, iarna, şi să vedem că reuşesc să supravieţuiască fără locuinţă, fără apă caldă, fără foc sau alte surse de căldură; şi atunci înţelegem că omul, urmând calea comodităţii, nu a făcut decât să degenereze ca specie, devenind în acelaşi timp dependent de tot felul de lucruri exterioare, dar şi, poate cel mai important, de societate; şi acest lucru poate că nu a fost întâmplător

– putem conştientiza faptul că nu avem nevoie de atât de multe lucruri pe cât ne spune societatea;

– conducătorii societăţii, fie că sunt conştienţi sau nu de acest fapt, au nevoie de oameni dependenţi de societate; conducătorii societăţii au tot interesul să perpetueze această stare de fapt;

– s-a creat un cerc vicios, în sensul că societatea crează oameni dependenţi de ea, care oameni perpetuează societatea, şi aşa mai departe;

– concluzia ar fi că cine doreşte să facă ceva în acest sens, ar trebui să-şi crească şi să-şi educe copiii într-un spirit mai spartan; cred că toată lumea ştie exemplul cu copiii de ţigani nomazi, desculţi, aproape dezbrăcaţi, care stau toată ziua pe afară şi sunt mai sănătoşi decât alţi copii; cred că ar trebui să învăţăm mai mult din viaţa ţiganilor nomazi, deoarece, din acest punct de vedere, sunt mai liberi, şi mai independenţi faţă de societate;

– putem înţelege că, cu cât avem mai puţine nevoi, cu atât suntem mai independenţi faţă de societate; imaginaţi-vă un om care mănâncă doar câteva mere pe zi şi ceva seminţe, rareori câte un vânat sau peşte, şi nu are alte nevoi pentru supravieţuire; cum ar putea societatea să-l faca sclav? (doar cu forţa, dar să sperăm că nu ne mai întoarcem la acele vremuri);

– putem observa că, cu timpul, dependenţa de societate s-a accentuat, şi cred ca asta nu e întâmplător; în momentul de faţă omul a ajuns cel mai dependent de societate din toata istoria; se poate observa că, pe parcursul timpului, omul a interacționat direct cu natura din ce în ce mai puțin, în sensul de a-și obține cele necesare traiului; în măsura în care a scăzut interacțiunea directă cu natura, a crescut interacțiunea cu societatea; practic, cu excepția celor care lucrează pământul, omul de astăzi își obține toate cele necesare traiului din societate, cumpărând cu bani totul;

– s-a ajuns la ceea ce eu denumesc „sclavia modernă”, în sensul că omul a fost redus la condiţia de sclav din antichitate, şi, culmea, asta fără folosirea forţei; omul nu mai este obligat cu biciul să muncească , dar este obligat indirect, pentru că nu are ce mânca dacă nu munceşte; condiţia omului este chiar mai proastă decât a sclavului din antichitate, deoarece atunci ştiai cel puţin cine este stăpânul, puteai chiar să te revolţi; acum nu mai ştii pe cine să te revolţi. În esență, nu s-a schimbat nimic din antichitatea sclavagistă și până astăzi: existau stăpânii de sclavi, care dețineau totul și conduceau lumea, și sclavii care trebuiau să muncească pentru a supraviețui; vedeți vreo diferență față de ziua de azi ? nu prea; desigur, timpul de lucru s-a redus, omului de astăzi îi mai rămân câteva ore pe zi să se ocupe și de alte lucruri decât de muncă; iar pentru nostalgicii socialismului, trebuie spus că nici acesta nu a schimbat structura societății – au rămas în continuare conducători și conduși. Iată deci că, Comunitățile de Prieteni, asumându-și egalitatea între toți membrii lor, ar constitui o schimbare radicală față de tot ce cunoaștem ca istorie a omenirii.

 

Pentru diminuarea iluziei Separarii:

– separarea este de două feluri: separarea unii de alţii şi separarea de Dumnezeu

– pentru diminuarea iluziei separării de Dumnezeu, cred că sunt necesare aceleaşi mijloace ca şi pentru diminuarea iluziei Uitării, care urmează mai jos (iată că cele două iluzii se întrepătrund);

– pentru diminuarea iluziei separării unii faţă de alţii, trebuie să devenim mai empatici, să învăţăm să ne punem în locul altora; să înţelegem că noi, oamenii, suntem în esenţă la fel, deşi ca aspect, putere, intelect etc. putem să fim diferiţi; să înţelegem că avem aceleaşi nevoi, aceleaşi plăceri, aceleaşi dorinţe, aceleaşi suferinţe;

– să înţelegem că binele trebuie să fie pentru toţi; acesta este adevăratul bine; adevăratul bine nu poate să fie bine doar pentru unii, şi pentru ceilalţi rău; binele individual trebuie să meargă mână în mână cu binele comun;

 

Pentru diminuarea iluziei Uitării:

– lectura cărţilor, respectiv vizionarea de filme, dar şi site-uri pe internet, care ne aduc aminte de cine suntem cu adevărat

  • Exemple de filme de acest fel: Matrix, K-Pax, Phenomenon, Into The Wild, What Dreams May Come, Cast Away, The Green Mile, Forrest Gump
  • Exemple de cărţi – de fapt voi numi autori sau coautori: Jiddu Krishnamurti, U.G. Krishnamurti, Ilie Cioară, Eckhart Tolle, Osho, Nisargadatta, Ramana Maharshi, Mooji, Papaji (aceştia sunt dintre cei care se declară „Trăitori Ai Adevărului”, şi eu cred că aşa este), dar şi cărţile lui Neale Donald Walsch, Paul Ferrini şi alţii  care, fără a se declara iluminaţi, au, într-un fel sau altul, acces la niveluri superioare de conştiinţă;
  • Noul Testament conţine multe adevăruri, dar, după părerea mea, a fost cenzurat şi alterat mesajul original, pentru manipularea maselor (de exemplu, au fost scoase aproape toate referirile la reîncarnare – a rămas totuşi relatarea referitoare la păcatele orbului din naştere, unde referirea e mai subtilă, sau menţiunea lui Iisus că Ioan Botezătorul ar fi Ilie)
  • Gurdjieff, Uspenski, „A patra cale”
  • Site-uri pe internet: Mooji, Eckhart Tolle, Michael Laitman (cursul de „kabala autentică”) şi, evident, puteţi să-i căutaţi pe cei menţionaţi mai sus;

– meditaţia; există o mulţime de tehnici, o mulţime de cărţi; personal am încercat ceva din Osho; am reţinut ideea de a-ţi privi gândurile care vin şi pleacă precum norii pe cerul albastru; şi cu asta facem trecerea la următoarea:

– starea de prezenţă descrisă de Ilie Cioară: „a fi prezent la prezent”. Eu cred că este aceeaşi stare de care vorbeşte Eckhart Tolle (vezi cartea „The Power of Now”), aceeaşi stare de „conştienţă nediscriminatorie”(choiceless awarness) de care vorbeşte Krishnamurti, aceeaşi stare de care vorbeste Mooji, aceeaşi stare de care vorbeşte Osho. Gourdjieff și Ouspenski vorbesc despre o stare de „amintire de sine„, în care ești atent simultan la lumea exterioară și la cea interioară; misticii orientali vorbesc despre „starea fără gânduri„, care duce la realizarea sinelui„, stare în care realizezi că tu ești cel din spatele gândurilor.

Din propria experienţă, îndrăznesc să spun că este o stare de „acceptare totală”, o stare în care nu te mai împotriveşti la nimic care vine spre tine (imagini, sunete, dar şi întâmplări din viaţa de zi cu zi); de exemplu, când te afli în această stare, nu poţi fi speriat de sunete puternice sau neaşteptate, pentru că tu eşti „pe recepţie”, nu mai eşti pierdut în propriile gânduri.  Am înţeles că, avansând în această stare, ajungi să-ţi priveşti propriile gânduri ca fiind „exterioare”, şi nu le mai dai energie să continue. Se ajunge astfel la încetarea gândirii compulsive.

  • Despre gândirea compulsivă: Osho dădea exemplul alergătorului care îşi foloseşte picioarele atât timp cât aleargă, dar le opreşte atunci cand a terminat de alergat. Problema noastră este că nu ne putem opri din gândit. În „starea naturală”(U.G. Krishnamurti) gândurile vin atunci cand avem nevoie de ele, iar în rest ele nu sunt.
  • Ilie Cioară spune că gândirea tace atunci când realizează propria-i neputinţă.
  • Jiddu Krishnamurti spune că a folosi intelectul pe calea spirituală este ca şi cum ai folosi un târnăcop atunci când ai nevoie de o scobitoare.
  • Ilie Cioară spune că, practicând această stare de „prezenţă” timp de circa 2 ani şi jumătate, a întâlnit (spre marea lui surpriză) fenomenul de „spargere a egolui”; descrierea în detaliu o găsiţi în cartea „Moartea morţii şi desăvârşirea”. Acesta este momentul în care se obţine accesul la Mintea Divină. La omul obişnuit, Mintea Divină este „acoperită” de mintea omenească, atât timp cât ultima nu tace.
  • Radu Stănciulescu, în cartea sa „Vocea Interioară”, descrie propria experienţă, şi ne învaţă cum să recunoaştem Vocea Interioară şi cum să ajungem la ea.

 

01.03. Cele 4 cadrane

Pentru prezentarea următoare luăm in calcul doar primele doua iluzii: Separarea si Nevoia. Asta deoarece Uitarea, sau lipsa ei, reprezintă doar felul în care le experimentăm pe primele două. Putem experimenta Separarea și Nevoia în deplina conștiență a lui Cine Suntem Cu Adevărat, sau în lipsa acestei conștiențe, adică în Uitare, ceea ce trăim majoritatea dintre noi acum.

Dacă simbolizăm Tot Ce Există ca suprafața unui cerc, cele două iluzii determină patru cadrane, astfel:

cerc

– cadranul 1: există separare și nevoie; poate fi numit planul terestru. Aici ne aflăm noi acum, cel puțin în timpul stării de trezie (când nu dormim)

– cadranul 2: există separare, dar nu există nevoie; acest plan este denumit de obicei planul astral. Este planul unde ne ducem după ce părăsim planul terestru (ceea ce denumim moarte), dar uneori și in timpul somnului cu vise; acest plan e confirmat de cei care au capacitatea de a călători extracorporal (cine e interesat, să caute prima carte a lui Ilie Cioară, „Moartea morții și desăvârșirea”, cele 3 cărți ale lui Robert Monroe despre călătoriile sale extracorporale, site-ul lui Michael Raduga)

– cadranul 3: nu există nici separare, nici nevoie; cum am spus într-un articol anterior, aceasta este starea de Absolut, Dumnezeu Tatăl

– cadranul 4: nu există separare, dar există nevoie; această stare poate fi denumită Fiul, sau Prima Creație, sau (în Kabala) Creatura, Malkuth, în starea de dinainte ca aceasta să se „spargă” într-o infinitate de bucăți (sufletele). Fiul nu se simte separat de Tatăl (la modul cum ne simțim noi, care nu mai simțim prezența Tatălui). Fiul a fost „programat” să aibă nevoie de lumina/iubirea de la Tatăl și să o dorească, iar Tatăl i-o oferă fără nicio retricție (vezi cursul de Kabala al lui Michael Laitman).

 

 

 

 

 

01.02. Cele 3 iluzii fundamentale: Nevoia, Separarea şi Uitarea

Observație: cele 3 pot fi numite iluzii doar raportat la nivelul absolut (Dumnezeu Tatăl); pentru noi, în stadiul în care ne aflăm acum, acestea sunt realități.

La nivel absolut, Dumnezeu este tot ceea ce există, şi nu există nimic altceva. Ilie Cioară spunea „Dumnezeu este singurul care poate să spună cu adevărat <<Eu sunt>> „.

La nivel absolut nu există separare, nu există nevoie, nu există uitare (pentru că nu există de fapt nimic de uitat). Într-un fel, se poate spune că nu există nimic. S-ar putea să nu fie o stare chiar așa de grozavă, dovada fiind faptul că Dumnezeu s-a străduit (și a reușit perfect, dovada suntem noi) să o facă uitată. Procesul prin care a reușit să facă asta se pare că a fost unul extrem de complicat. Cea mai bună explicație am găsit-o în cursul de Kabala al lui Michael Laitman. De asemenea, am descoperit o cosmologie interesantă studiind materiale de scientologie de pe site-urile de scientologie independente (Freezone America etc.) [ vezi de exemplu „Super Scio: The Book of The Pilot” ].

Cert este că în prezent trăim în acest Univers, unde:

– avem senzația că suntem separați unii de ceilalți, și separați de Dumnezeu; aceasta este Iluzia Separării

– avem în permanenţă nevoie de ceva (sau cineva) exterior nouă pentru a supravieţui, sau pentru a fi fericiţi; aceasta este Iluzia Nevoii

– am uitat cine/ce suntem cu adevărat şi ne-am identificat cu corpul şi cu intelectul; am uitat de unde am plecat, am uitat că există şi alte Universuri; aceasta este Iluzia Uitării

Am numit cele 3 iluzii ca fiind fundamentale, pentru că ele stau la baza restului de iluzii ale oamenilor: iluzia lui „trebuie”, iluzia competiţiei, iluzia superiorităţii, a celui mai bine adaptat, iubirea condiţionată etc. Pentru cei interesaţi, recomand cartea lui Neale Donald Walsch, „Comuniune cu Dumnezeu”, unde sunt prezentate „cele 10 iluzii ale omenirii”.

01.01. Bine şi rău

Am reuşit să găsesc o definiţie generală, cred eu, despre bine şi rău. Pe scurt ea ar fi:

– Tot ceea ce ajută la diminuarea/dispariţia iluziilor de Separare, Nevoie şi Uitare este bine

– Tot ceea ce ajută la menţinerea/amplificarea acestor iluzii este rău

Urmează să detaliez în articolele următoare ce înseamnă iluziile de Separare, Nevoie si Uitare, care stau la baza existenţei acestui Univers. Plecând de la ele vom deduce faptul că acest Univers reprezintă, teoretic, doar 1/4 din Tot Ce Există (desigur, asta în măsura în care se pot compara infiniturile intre ele …).

O astfel de abordare ajută la lărgirea viziunii pe care mintea omenească o are despre lume, şi poate conduce la acceptarea intelectuală a faptului că <<Există şi Altceva>>.